În ciuda promisiunilor de a reduce exporturile de arme, guvernul Germaniei încă are probleme în a scăpa de dependenţa de profiturile realizate de pe urma conflictelor. Cel mai recent raport privitor la exporturile de arme ale acestei ţări arată că valoarea acestora a sărit la 3,5 miliarde de euro în primele şase luni ale anului, de la 2,2 miliarde de euro în prima jumătate a anului trecut.
Germania continuă să fie al patrulea cel mai mare exportator de arme din lume, după Statele Unite, Rusia şi China.
Recent, oficialii ministerului german al economiei susţineau că noua cifră este distorsionată de o serie de contracte mari încheiate cu parteneri de încredere, contracte „moştenite“ dinaintea mandatului actualului ministru al economiei Sigmar Gabriel.
Într-o declaraţie emisă recent, ministerul german ţine de asemenea să sublinieze cifrele totale privitoare la armele mici, despre care activiştii antiarme spun că determină 19 din 20 de decese în conflicte la nivel mondial.
Vânzările de arme mici au consemnat o scădere considerabilă, de la 21,3 milioane de euro în primul semestru al anului trecut la 12,4 milioane de euro în S1, 2015. „Vânzările aproape s-au înjumătăţit, situându-se la cel mai scăzut nivel din 15 ani“, se arată în declaraţie.
Totuşi, potrivit lui Jurgen Grasslin, un important activist german împotriva armelor, “nu este vorba de contracte vechi, ci de unele noi”. “Exporturile de arme s-au dublat în perioada 2013-2014 sub mandatul lui Sigmar Gabriel, iar acesta a spus că această evoluţie s-a datorat unor contracte vechi. Însă aceste contracte nu trebuie neapărat onorate, legislaţia permiţând suspendarea lor”, declară Grasslin.
Oficialii guvernamentali germani insistă că în pofida totalului ridicat, cifrele reale indică de fapt o scădere a exporturilor celor mai periculoase arme.
O cifră din raport, care nu este menţionată în declaraţia oficialilor, subminează însă poziţia “morală” a ministerului cu privire la armele mici. Astfel, în timp ce valoarea vânzărilor totale de arme mici a scăzut într-adevăr considerabil, valoarea vânzărilor către state din afara NATO şI din afara UE a consemnat mai mult de o triplare, de la 1,4 milioane de euro la 5,7 milioane de euro. “Acesta este cel mai mare scandal dintre toate. Este o catastrofă”, susţine Grasslin.
Cu alte cuvinte, ţările din Orientul Mijlociu, Africa de Sud, Africa şi Asia de est care fie sunt implicate în conflicte, fie au probleme din punct de vedere al încălcării drepturilor omului, sunt “inundate” cu arme germane.
Politicienii din opoziţie s-au grăbit să evidenţieze contradictţia dintre declaraţia de presă a ministerului german şI raportul său.
Grasslin vede o legătură evidentă între vânzările de arme şI oamenii care fug din zonele de conflict către Germania şi Europa.
Bineînşeles, criza migrantţilor nu poate fi pusă în întregime pe seama Germaniei. Până la urmă, SUA, Rusia, China, Franţa şI Marea Britanie exportă toate arme către Orientul Mijlociu, susţinând diverse tabere.
Siria este în mod tradiţional unul dintre cei mai importantţi cumpărători de arme. Potrivit Campaign Against Arms Trade, Germania a livrat arme în valoare de aproape 13 milioane de euro Siriei în perioada 2002-2013.
“Oamenii fug din calea acestor arme şi ajung, în mod absurd, în ţara în care au fost fabricate aceste arme”, arată Grasslin.
Autor: Catalina Apostoiu
Sursa: Zf.ro