Site icon gandeste.org

“Generaţia PRO” e foarte nasoală

Un membru din turma Consiliului Audiovizualului, pe nume Valentin-Alexandru Jucan, a reuşit în premieră mondială să dea formă scrisă abisului intelectual, postându-şi apologia la Adrian Sârbu pe pagina personală de Facebook, adresată dispreţuitor actualului şef al PRO TV, lituanianul Aleksandras Cesnavicius, care începe cu cuvintele “Domnule Cesnavicius, Nu veţi fi niciodată Adrian Sârbu”, şi se termină cu “Domnule Cesnavicius, “Gândeşte liber”! Fincă [sic!] dumneavoastră nu sunteţi ProTV. < < Noi suntem ProTV > >!”

Înţelegeţi încă din introducere de ce spun că avem de-a face cu un caz abisal: “Fincă” îi aparţine acestui absolvent de două facultăţi.

Valentin-Alexandru Jucan este un violoncelist clujean care, rămânând nelămurit la prima facultate, a simţit nevoia să urmeze şi Dreptul din localitate, dar, după cum pare, nici a doua nu l-a ajutat decât drept pretext să facă carieră (cacofonia nu îmi aparţine) în administraţie, trecând drept consilier prin trei ministere, (între care şi…Ministerul Culturii!), înainte să păstorească audiovizualul.

El s-a supărat că PRO TV a difuzat un interviu cu fata violată din Vaslui, făcând “circ pentru bani”, obţinuţi din lărgimea audienţei.

Da, nu e deontologic.

Jucan putea să se limiteze la atât.

Dar pe el îl mănâncă să-i dea peste nas lituanianului, comparându-l pe Cesnavicius cu Sârbu: “…nu veţi atinge niciodată nivelul a ceea ce a creat el sau modul în care a ştiut să fie părintele unei generaţii valoroase de jurnalişti.”

Este inutil să invoc Pro TV- ul din 1996 al lui Adrian Sârbu, când un reporter al televiziunii sale a anunţat-o pe soţia unui pilot că acesta a decedat într-un accident aviatic, a filmat reacţiile soţiei şi le-a difuzat pe post – este inutil, întrucât cazul acesta de infamie jurnalistică a intrat în manualele de jurnalism româneşti şi este studiat la facultate.

Ce să spun?!

Care infamie e mai mare, a lui Cesnavicius sau a lui Sârbu?

Are cineva cântarul?

Ar fi inutil să analizez “ideile” lui Jucan, preferinţa lui netă pentru un şef de televiziune care a promovat şi consacrat mahalagismul, lipsa de sfială în faţa valorii, impunând anomia în spaţiul public, în virtutea căreia însuşi acest membru al Consiliului Audiovizualului este incapabil să se distanţeze de Sârbu, chiar şi după trecerea aceluia pe la pârnaie, în scandalul de evaziune fiscală şi spălare de bani al cărui subiect este.

Mi-am propus, doar, să arăt că textul postat de Jucan conţine greşeli de redactare, ilustrându-i fie neglijenţa, fie nivelul intelectual dezolant.

În afară de acel “Fincă”, omul mai scrie şi “desgustaţi” – cuvântul nu mai există în limba română de prin anul 1929.
Citând pe un medic, el scrie “desacrarea suferinţei umane”; cuvântul “desacrare” nu exista nici în 1929, nici în alt an, pur şi simplu nu există; dacă dai o căutare pe Google, atunci motorul internet te corectează şi-ţi afişează “descărcare”.

Omul îşi semnează textul aşa: “Valentin-Alexandru Jucan, Membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, generaţia ProTV”.

M-am întrebat dacă există cuvântul “jucan”, l-am căutat pe Google, motorul m-a corectat şi mi-a afişat “juncan”.

Am băgat “juncan” pe DEX online şi mi-a afişat: “JUNCÁN ~i m. Bou tânăr în vârstă de la trei până la patru ani”.

Am verificat vârsta lui Valentin-Alexandru Jucan şi am aflat că are treizeci şi patru de ani.

Generaţia PRO este foarte nasoală.

Nici măcar numele lui Aleksandras Cesnavicius nu-l scrie corect.

Autor: Make

Sursa: Bursa.ro

Exit mobile version