„Fracturarea hidraulică, o metodă poluantă, reuşeşte să obţină toată susţinerea guvernului britanic, cu miniştrii anihilând opoziţia locală. Turbinele eoliene, care sunt mai ieftine şi nu poluează, sunt subminate de guvern, care de această dată dă autorităţilor locale dreptul să blocheze proiectele”, scrie The Guardian într-un articol critic la adresa guvernului de la Londra şi a industriei gazelor de şist.
Decizia guvernului britanic de a trece peste decizia Consiliului din Lancashire şi de a permite forarea a patru puţuri pentru fracturare hidraulică de către compania Cuadrilla este o ipocrizie.
Este o victorie crucială pentru industria gazelor de şist din Marea Britanie. Însă acestea sunt abia primele dispute. Pentru a şti dacă fracturarea hidraulică poate oferi suficient gaz pentru Marea Britanie, vor trebui forate sute, dacă nu mii, de puţuri. Ţinând cont de lupta care se duce pentru fiecare puţ forat, industria fracturării hidraulice atre de dus un război.
Guvernul susţine însă această industrie. A promis compensaţii financiare pentru oamenii ce locuiesc în zona de forare: compensaţie sau mită, depinde din ce poziţie privim. De ce nu se dau aceleaşi impulsuri şi energiei eoliene? Un motiv fundamental pentru opoziţia faţă de turbinele eoliene este sentimentul că acea comunitate este invadată şi asta fără niciun beneficiu pentru dezvoltare.
Miniştrii nu pot spune că nu ştiu care este de fapt realitatea. Sondajele arată că 80% din oameni sunt de acord ca energia regenerabilă poate aduce beneficii comunităţilor. Sondajele mai arată că 81% dintre respondenţi susţin aceste proiecte şi doar 4% sunt împotrivă. În cazul fracturării hidraulice, doar 19% sunt pentru şi 31% împotriva, iar restul sunt indecişi.
Deci, de ce persistă guvernul? Avântul industriei fracturării hidraulice de peste Atlantic, din Statele Unite, unde gazele de sist au transformat piaţa energiei, are un efect toxic. Miniştrii au susţinut iniţial că fracturarea în Marea Britanie va reduce costul facturilor la energie, însă apoi şi-au dat seama că nimeni nu e de acord cu asta.
Statele Unite sunt o ţară uriaşă, cu o densitate mică a populaţiei, cu comunităţi dispersate şi cu legislaţie permisivă – este visul unui industriaş din domeniul gazelor de şist. Europa e la polul opus, ceea ce înseamnă că gazele de şist nu pot fi decât un procent mic din piaţa integrată a gazului, în special având în vedere opoziţia faţă de această industrie. Experţii estimează că aceste gaze ar costa dublu în Europa comparativ cu Statele Unite.
De aceea, a susţine că aceste gaze vor reduce factura este o altă ipocrizie.
Dacă nu se reduc preţurile, atunci gazul de şist va întări măcar securitatea energetică? Zăcămintele din Marea Nordului se epuizează, iar câteva mii de puţuri de fracturare ar putea compensa oare această pierdere? Un avânt al aceste industrii poate că ar face să fie profitabilă.
Însă analiştii de la Ernst&Young susţin că o asemenea evoluţie ar duce tocmai la reducerea securităţii energetice. “Un boom al gazelor în Europa ar putea slăbi securitatea energetică, din cauza dependenţei excesive de o singură sursă de energie”. Soluţia este o combinaţie inteligentă de resurse, inclusiv regenerabile, însoţită de interconectori şi facilităţi de stocare.
În plus, Comisia pentru Schimbarea Climei spune că Marea Britanie trebuie să renunţe la arderea hidrocarburilor până în 2030. Asta ar însemna ca industria gazelor de şist să fie închisă abia ce a început să crească, iar singura şansă ar fi dezvoltarea facilităţilor subterane de stocare a dioxidului de carbon, care nu este încurajată însă de guvern.
Deciziile de până acum arată că guvernul sprijină pe mai departe fracturarea hidraulică, care rămâne poluantă şi respinsă de populaţie, în timp ce pune piedici energiei regenerabile curate. Lupta pentru o politică energetica inteligentă este grea – energia trebuie să fie ieftină, curată şi sigură, fără ca pentru asta să ne împuşcăm singuri în picior.
Autor: (R.C.)
sursa: