Românii trăiesc un fel de parodie postmodernistă, aşa cum în comunism au trăit la scara unui suprarealism în toată amploarea lui, culturală şi economică. Reformatorii în care se pun din când în când speranţele nu sunt decât nostalgicii unei înfeudări şi mai agresive. Interesele corupţiei endemice au făcut din Statul actual resursa lor totală. Confruntările electorale din campania care se anunţă cu aceleaşi clişee, cu aceleaşi feţe, ar trebui vizibil boicotate. Aceste armate de profitori care s-au creionat legal drept stăpâni ai României ar trebui rejectate. Responsabili de tragedia ţării, cu averi care ar trebui confiscate printr-o simplă aliniere a paragrafelor constituţionale asupra egalităţii şanselor, politrucii actuali s-au specializat continuu în acest război dus societăţii. Cu ei nu se va putea aplica nicio reformă. O schimbare a tuturor regulilor actuale este obligatorie.
Fără transparenţă şi cu imunităţi, orice cauză este pierdută. Cu stăpâni şi supuşi, România se arată lumii civilizate în una dintre cele mai sinistre societăţi. Infractorii economici sunt deja o castă, ei fac toate manevrele la vârful Statului. Post-comunismul nu i-a creat doar pe ei, ci o întreagă “cultură” de anihilare democratică. România este nu doar o ţară a contrastelor inadmisibile în Europa unită, ea are la suprafaţă cel mai toxic aparat social. Cine se opune acestuia se expune exact aceloraşi malversaţiuni făcute cândva celor care s-au ridicat împotriva Securităţii. Dacă după 1990 democraţia nu putea fi calomniată cu atâtea mijloace, astăzi a devenit un fleac distrugerea oricui îndrăzneşte să se opună. Sistemul criminal comunist a fost repus în mişcare cu alte însemne şi alte cuvinte. Deasupra României au revenit secera şi ciocanul, nu ca însemne ale muncii, ci ale asasinatului moral şi datului la cap. A invoca, astăzi, Constituţia, libertatea de opinie a devenit pierdere de vreme, naivitate. Solidaritatea nu mai funcţionează nicăieri, pentru că mijloacele de distrugere au fost cuplate la noul aparat de criminalitate organizată. Corupţia românească extinsă în tot şi în toate, funcţionează precum Garda de Fier, cu şefi supremi şi marionete. Să nu uităm că, atunci când a fost asasinat istoricul Nicolae Iorga, instituţiile pe care remarcabilul savant le-a slujit, de la Academie, Universitate, Radio public, presă, societatea, nu au avut nicio reacţie. Motivele dictaturii nu pot scuza acest lucru, însuşi Ion Antonescu se pare că ar fi acuzat abominabilul asasinat. Pe ultimul drum, marele om a fost însoţit doar de o mână de apropiaţi. Ţara se află în acelaşi mod de viaţă, nimic nu poate fi o scuză pentru lipsa reacţiilor. Nu am avut şi nu avem spaţiu public manifest, iar în afara acestuia nu putem vorbi de nimic. Aşteptând la nesfârşit politicieni la televizor, sau bunăvoinţa vreunui arivist, ne situăm în plină dezintegrare. Nimeni nu poate lua în serios o asemenea ţară, ceea ce vedem că se întâmplă cu asupra de măsură. Problema instituţiilor româneşti şi a relaţiilor dintre acestea, egal de importante amândouă, a deficitului lor democratic, în fapt, le expune unui vid moral absolut.
Încălcarea Constituţiei se întâmplă la fiecare colţ de stradă în România, însă nu auzim de un început real de stopare a acestui masacru. Justiţia pare să nu înţeleagă încă asemenea lucruri, prea fine pentru balastul cu care se confruntă, ele fiind de fapt abecedarul întregului. Societatea civilă s-a îndepărtat total de subiect, dovadă că nu a prea funcţionat până acum. Se poate spune, pe bună dreptate, toată lumea este obligată să lucreze pentru corupţie în spiritul supravieţuirii individuale. Lucrurile au fost coborâte la acest nivel primar treptat, printr-o obişnuinţă tipică terorii, acum luând proporţiile teoreticului cu tentă extremistă. Este limpede că avem în peisaj prototipul omului nou, cu modificări esenţiale ale raportării la realitate. Închis în carapacea sa de fier, accentuându-i monstruozitatea indusă de calcule meschine, cu o carieră asemănătoare celei de pe vremea dinozaurilor, acest specimen face din viaţa publică vitrină de familie. Ceea ce am considerat a fi reflexe dobândite în anii ’90, în condiţii istorice confuze, mă văd obligat să constat că sunt pur şi simplu personalităţile unor brute.
Jocul acesta de-a politica, nici politică, nici democraţie, face din România un loc de temut pe harta Uniunii Europene. Nu o spun doar ei, o afirmă majoritatea celor care intră în contact cu România. Nu avem arabescurile intelectuale, culturale şi de libertinaj domestic ale Rusiei, spre a trăi într-un eşec tămâiat de biserică. Nu avem nici un mediu privat, cât de cât funcţional, ca alternativă şi bază necesară a unei societăţi libere. Calitatea instituţiilor publice, care ar trebui reduse numeric semnificativ, se leagă decisiv de respectul faţă de democraţie. Criminalitatea care domină sistemul public şi mentalitatea slujitorilor săi, nu puţini, trebuie denunţată.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: Cotidianul