Jucând la limită, şi chiar dincolo de aceasta, rolul unui politician confundând evoluţiile politice cu dictatul interesat, fostul preşedinte nu s-a dovedit un reformator după cum îi place să fie considerat. Cu un asemenea comportament a acumulat în ani gesturi reflexe de gangster. După două mandate în care a fracturat România, te întrebi de unde are atâta curaj de a persifla aidoma unui circar de ocazie.
Eurosceptic din însăşi constituţia condiţiei sale minore, mimând patriotismul stalinist, fostul demnitar nr. 1 al României caută voturi, indiferent de unde ar veni acestea. Însă ar trebui precizat că, după două mandate de preşedinte al României, după ce a obţinut toate favorurile posibile şi aberante oferite de statul român, un fost preşedinte ar trebui să aibă decenţa de a nu deveni ruşinea unei ţări. Conflictualitatea pe care o degajă este aceeaşi prin care s-a remarcat exclusiv.
Societatea românească se află în faţa unui caz absolut nefast, pe un fond de maximă derută. Dacă unii guvernanţi se agaţă cu disperare de putere, Traian Băsescu se pregăteşte pentru un nou joc la ruleta căreia îi ştie regulile. O nouă victorie electorală nu îi va folosi nici lui, nici altora. Între timp, după plecarea sa de la Cotroceni, justiţia şi-a intrat amplu în pâine. Sancţionarea sistemului, de către fostul preşedinte, în cel mai pur stil mafiot, s-a întâmplat. Toţi cei numiţi în funcţii i-au întors spatele, de parcă ar fi trebuit să-l urmeze în labirintul viitoarelor clarificări. Dictatorii îi fascinează pe toţi cei care îşi văd realizată o carieră pe care nu ar dobândi-o altminteri, aceasta fiind în esenţa ei un artificiu toxic. Sub Traian Băsescu s-au refăcut structurile statului totalitar prin contaminare atitudinală. Nu întâmplător, România s-a situat continuu la periferia vieţii comunitare europene, construcţia ei internă impunând un asemenea tratament. Traian Băsescu a cerut o reformă graduală, refugiu al tarelor sale politice dobândite în zeci de ani de carierism. Nu este greu de presupus că fostul preşedinte ar putea dinamita întreaga clasă politică, deasupra căreia se consideră a fi.
Traian Băsescu este un personaj care nu trebuia să ajungă în poziţia de preşedinte al ţării. A dovedit cu prisosinţă acest fapt. Putea fi un bun ministru, primar, însă preşedinte în niciun caz, nu era pentru statura lui. Dar el a fost un ministru cu mari probleme, un primar mediocru, amplificând jungla urbană. Funcţia de preşedinte a folosit-o spre trivializare, lansând un fel de modă în societate. Sunt mulţi cei care au suportat mizeriile regimului Băsescu, dovezi evidente că acel regim trebuie anexat totalitarismului. Gâlceava în care vrea să atragă din nou electoratul reprezintă una dintre instigările dramatice din spaţiul public. Când asemenea oameni vor puterea, ceva foarte grav este în neregulă pe de-a-ntregul cu acea putere şi cu posibilitatea de-a le opri ascensiunile. România se află într-un blocaj în care sunt implicate principalele instituţii ale statului, care împiedică angajarea civică, opţională. Sistemul piramidal, de comandă, are resurse pentru generaţii, susţinut fiind şi de faptul că averile ilegale nu sunt confiscate în totalitate. Oameni ca Traian Băsescu, putrezi de bogaţi în 1989, au menţinut ţara în infracţionalitatea statului şi a grupurilor care constituie criminalitatea economică.
Preşedinţii unei ţări nu sunt dintre cei mai buni compatrioţi ai săi, dar acest fapt nu este întotdeauna insuportabil. România este într-un moment atât de complicat încât are nevoie de cei mai dedicaţi progresului. Lipsa unei organizări statale minime până la integrarea în UE ar fi făcut utopice multe proiecte şi iniţiatori care astăzi sunt posibile. Însă este nevoie de democraţie, de pragmatism fără politruci. Prezenţa lui Traian Băsescu în prim-planul vieţii publice nu poate fi utilă decât amatorilor de fotolii în vârful piramidelor criminale.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: Cotidianul