MOTTO: „…Iniţial, «ÎNDREPTARUL BUNULUI MURITOR», cea mai recentă carte semnată de Gabriel Liiceanu, avea titlul «CA SĂ NU MOR BOU». A decis să îl schimbe însă cu ceea ce iniţial se dorea a fi doar subtitlul, considerând că era prea dur şi fiindu-i teamă de comentariile care ar fi putut să apară în spaţiul online, după cum a explicat chiar eseistul.” ( ADEVĂRUL.ro.cultura, 20 septembrie 2018)
Ah, când stau eu așa și n-am ce face, că e uichend, vreme mohorâtă și plictiseală, îmi apare în minte o splendidă disertaţie aparţinându-i lui Gabriel Liiceanu, cu titlul „DESPRE NEAJUNSUL DE A SCUIPA ÎN SUS”( 12 martie 2015, CONTRIBUTORS.ro); ca de obicei, vă asigur că nu merită să pierdeţi vremea citind-o. Vă dau doar un mic fragment , ca să nu muriți de curiozitate.
„…Al doilea moment dramatic care survine în marginea scuipatului în sus este faptul autocondamnării la reluarea ad infinitum a gestului. Neputându-se elibera prin scuipatul în sus, dar nedispunând de o altă abordare mai convenabilă de exprimare a furiei, urii și neputinței, scuipătorul în sus e condamnat într-adevăr la reiterarea la nesfârșit a unui gest simultan irepresibil și ineficace. În final, toată energia lui se consumă într-un act ratat, care, ratat fiind, îi sporește furia, neputința și deznădejdea, epuizându-l printr-o solicitare extremă și făcându-l nefericit pentru restul vieții.”
Era cât pe ce să mă îngrop în admirație mută, citind eu o analiză atât de pertinentă pe marginea unui subiect care a dat insomnii multor intelectuali gedesiști.
Dar, parcă, parcă , tot aş avea ceva de spus …adică „…nu ştiu alţii cum sunt, dar eu…”, când mă gândesc la câte exerciţii a trebuit să facă Gabriel Liiceanu pentru ca să-i reuşească eseul , cum a încercat el scuipatul în sus pentru prima oară în intimitatea dormitorului, evitând subtil lustra, apoi, mai îndrăzneţ, la malul mării, mângâiat de briza uşoară, cu bicepşii daţi cu crema de corp de la Molton Brown dar şi la sediul GDS , cu colegii de faţă, îmbrăcaţi în combinezoane etanşe, ca să nu se petreacă vreun accident atunci când îl instruiesc cum să execute corect operaţiunea, sau în puterea nopţii, sub ochiul atent al Selenei, pe deal, cu Sigfried alături , uşor ambalat, când mă gândesc şi vizualizez eu toate astea , deci… mărturisesc că „ …parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”
În magistralul său expozeu, Gabriel Liiceanu ne atrage atenţia că nu avem voie să „ne râdem” de el decât dacă „…puneți și voi mâna și scrieți un Jurnalul de la Păltiniș, o Despre limită sau vreo Ușă interzisă. Sau măcar puneți mâna și traduceți un Sein und Zeit. Sau vreun dialog din Platon. Sau, dacă nu vă plac chestiile astea și nici autorul, scrieți niște Parabolele lui Isus. Sau Despre îngeri sau măcar ceva, acolo, niște Minima moralia…”
Dumnezeule, nimic n-am scris din toate astea, ce multă dreptate are, le-am ratat pe toate… o să încerc totuşi nişte MINIMA MORALIA , că astea am înţeles că “este” mai multe, ca să ajungă la toată lumea .
Sursa: Luminita Arhire Facebook