Site icon gandeste.org

Furăm secretele altora și suntem chiar foarte buni la asta

Generalul Michael Hayden, fost director al NSA (1999-2005) și al CIA (2005-2009), a oferit un interviu suprinzător de sincer publicației Australian Financial Review, în care a acuzat compania chineză Huawei de spionaj în favoarea Beijingului, a acuzat direct China de inițierea unor activități de spionaj fără limite împotriva Vestului similare cu razboiul submarin german din Primul Război Mondial, a subliniat că spionajul industrial în domeniul telecomunicațiilor este cel mai mare pericol la adresa SUA, după cum dezvăluirile ’’narcisistului’’ Edward Snowden sunt cel mai mare risc la adresa spionajului american din întreaga sa istorie, dar și un risc pentru aliații SUA.

Prezentăm pasaje din interviu.
Întrebat dacă există probe care să demonstreze că marea companie chineză Huawei a spionat în favoarea Beijingului, Hayden a răspuns simplu: ’’Da, e adevărat. Și, cel puțin, Huawei ar fi împărtășit statului chinez cunoștințe sensibile privind sistemele de telecomunicații straine în care a fost implicată. Este un fapt.

Dar, date fiind riscurile majore la adresa securității naționale implicate de participarea unei companii străine la construirea sistemului nostru de telecomunicații, dovezile sunt la ei, nu la noi. Iar Huawei nu ne-a oferit date care să ne liniștească, motiv pentru care plecăm de la ipoteza intuitivă că Huawei reprezintă un risc grav la adresa securității nationale. De fapt, nici nu cred că Huawei a încercat măcar să ofere aceste informații asiguratorii.’’

Fost director al CIA, uimit de sofisticarea spionajului chinez

Și Hayden a continuat. ’’Să marchez niște chestiuni. Prima: Înțeleg teoria chineză a capitalismului de stat, unde guvernul consideră anumite companii drept ’’campioni naționali’’. Succesul lor are o importanță strategică pentru stat. Se știe că Huawei face parte din această categorie. Doi: înțeleg spionajul chinez împotriva Vestului. Ca un profesionist în intelligence, ma uimește profunzimea, sofisticarea și perseverența campaniei de spionaj a Chinei în Vest. Trei:China nu se limitează la ceea ce eu sau noi am numi ’’secrete de stat’’. Au au definiție mai largă a spionajului. Care include proprietatea intelectuală, secretele economice și comerciale și pozițiile de negociere ale companiilor private. Cu alte cuvinte, ei nu se limitează la modelul nostru anglo-saxon’’, a mai spus fostul director al CIA.

China fură pentru a-și îmbogăți cetățenii, nu pentru a le prezerva libertatea

’’Cred ca spionajul chinez se angajeaza acum intr-un spionaj fara restrictii împotriva Vestului care este comparabil cu războiul submarin purtat de Germania în 1916. Intensitatea spionajului chinez este cu siguranță mai mare decât cea văzută la spionajul sovietic și american în timpul războiului rece.’’ Spionajul industrial a devenit chestiunea centrală, probabil, a relațiilor sino-americane.

’’Fiți atent: Recuosc că noi furăm secretele altor țări. Si, sincer, suntem chiar foarte buni la asta. Dar motivul pentru care furăm este să ne menținem cetățenii liberi și în siguranță. Nu furăm secrete pentru a ne face cetățenii bogați. Or, exact asta face China.’’

Toate țările interceptează precum NSA

’’Toți providerii de servicii de telecomunicații și internet din America de Nord și Europa sunt obligați să răspundă, conform legii, cererilor făcute de statele suverane în care operează, pentru a spiona clienții în interesul securității naționale. Francezii poate că fac asta într-un mod ușor diferit de noi, iar germanii poate că fac asta ușor diferit față de francezi. Dar fiecare țară are dreptul de a le cere providerilor de asemenea servicii sa colecteze informații, cu respectarea legislației din țara respectivă.’’

Snowden nu este un erou ci un narcisist

’’Scurgerile provocate de Snowden au potențialul să devină cele mai distructive din istoria noastra. Și fac această afirmație ținând cont și de cazurile Aldrich Ames și Robert Hanson. Aceștia au expus un număr limitat de surse, care au ajuns să fie executate.’’

’’Snowden încearcă să dezvăluie întreaga arhitectura a rețelei de spionaj americane. Am pierdut câteva căni de apă înainte. Am pierdut și găleți întregi. Acum, băiatul asta expune întreaga instalație care transportă informația. Expune metodele prin care ajungem la această informație. Aceasta va avea un impact pe termen lung asupra abilității comunității americane de informații de a colecta date.

Cum îi afectează asta pe partenerii noștri? Am arătat deja că suntem generoși în comunicarea informațiilor către alte națiuni. Dacă vom aduna mai puține date, vom avea mai puțin de comunicat. Fiți sigur: scurgerile provocate de Snowden sunt un mare risc pentru securitatea noastră națională.’’

Transparența și fundamentalismul islamic, chestiuni similare

’’Cu siguranță Snowden nu este un erou. Termenul de trădător are o definiție legală în limitele căreia s-ar putea să nu se înscrie. Personal, cred că Snowden este un tânăr narcisist și foarte suferind, care a făcut un lucru foarte grav.

Nu cred că Snowden a spionat pentru bani și probabil nici pentru putere. Pare să fi făcut asta pentru că vede transparența ca pe o virtute. Este cumva ca și atentatorii de la Boston. Problema este în ce moment fundamentalismul islamic devine un risc pentru securitate și la ce punct tendința culturală către transparență devine o amenințare în cadrul sistemului nostru. Sunt chestiuni similare.

Este foare ciudat de ce Snowden a ales Hong Kong ca bază inițială pentru acțiunile sale. Marea enigmă este că a devenit purtătorul de stindard al protecției intimității în America. Apoi a devenit protectorul intimității tuturor. Și cu toate astea a ales China și apoi Rusia ca rezidență și acum încearcă să ajungă în Venezuela. Niciuna dintre aceste țări nu are un regim care să protejeze intimitatea pe internet.”

Presa a trunchiat foarte rău informațiile despre Snowden

”Presa a trunchiat atât de rau povestea cu Snowden, încât americanii nu prea inteleg ce face și ce nu face guvernul lor. Când presa ne va da ocazia să explicăm exact ce este comunitatea de informații a SUA și ce face pentru popor, atunci cred că americanii se pot liniști.”

Dacă europenii sunt deranjați de spionajul SUA, este doar pentru că SUA spionează mai bine

”A doua problema de PR a fost în alte state. Avem câteva țări in Europa care tot vorbesc despre operațiunile de spionaj americane. Dar adevărul este că toate statele spionează. Nimeni nu a spus ca Bill of Rights din America este un tratat global care protejează intimitatea persoanelor. Nimeni nu poate garanta că aceste națiuni nu fac lucruri similare împotriva Americii și a altor state. Dacă unele state au unele nemulțumiri legitime legate de acțiunile noastre de spionaj este doar pentru că suntem mai buni decât ei la spionaj.

O explicație pentru reacția unor state europene este că politicienii de pe continent deseori nu sunt conștienți de ceea ce fac serviciile lor. Comisiile lor parlamentare de resort nu au acces atât demare în interiorul activității de spionaj precum are Caongresul nostru.”

autor: Călin Marchievici
Exit mobile version