Site icon gandeste.org

Fuga din realitate

Pe buna dreptate, Viorel Hrebenciuc a facut afirmatia ca sfarsitul crizei va fi odata cu sfarsitul politic al lui Traian Basescu. Pentru ca Romania traverseaza nu numai efectele crizei globale, ci si pe cele ale unei crize proprii. O criza morala, o criza institutionala, o criza de identitate. Iar personajul care a generat, in buna masura, aceasta situatie, prin modelul sau negativ, este Traian Basescu. Pana cand va ajunge la capatul carierei sale, el va fi huiduit oriunde s-ar afla. Cel putin atata timp cat romanii nu au alt mijloc de a se manifesta. Sa nu uitam ca seful statului refuza, in mod sistematic, dialogul. Nu poate fi uitat episodul cu avionul de hartie trimis acestuia de catre unul dintre pensionari, aluzie la afirmatiile de tip aerian ale Presedintelui dar si la incapatanarea cu care s-a opus unei dezbateri in contradictoriu. Sa nu uitam mesajele pe care i le-au postat absolventii facultatilor de stiinte juridice, noua promotie de judecatori, care nu au solicitat nimic altceva de la seful statului roman decat independenta Justitiei. Si intrucat nu a existat dialog, ei si-au scris doleanta pe piept. Este tot o forma de huiduiala. Si tocmai datorita dezaprobarii generale, pentru a escamota realitatea, Basescu prefera sa se deplaseze pe bani publici, facandu-si campanie electorala, in comunitati cat mai mici de oameni. Fiind putini, acestia ezita sa-l huiduie. Si totusi o fac. Despre imoralitatea lui Traian Basescu am scris. In ordine, urmeaza contraperformantele sale care au adus o grava atingere economiei nationale. Pagubind Romania cu multe miliarde de euro.

Ma voi abtine sa ma refer prea mult la tragedia flotei romanesti. Si asta intrucat a fost o vreme cand l-am aparat pe Traian Basescu, avand convingerea ca nu existau suficiente probe cum ca el ar fi subtilizat flota. Si nici astazi nu stiu daca s-au strans asemenea probe. Dar cert este ca, in plan administrativ, atunci cand s-a intamplat aceasta nenorocire nationala, Basescu se afla la pupitrul de comanda. Fie in conducerea Petromin, fie la Ministerul Transporturilor. Daca nu el a furat vapoarele, atunci este cu certitudine responsabil pentru ca nu a avut grija de ele si i-a lasat pe altii sa fure. La valoarea banilor din anii 1990, vorbeam de circa o jumatate de miliard de dolari. Acum ar fi vorba de mai multe miliarde. Traian Basescu a avut nu mai putin de cinci mandate la Ministerul Transporturilor. Impreuna cu cei mai apropiati colaboratori ai sai – ma refer la Dobre, Boagiu si Berceanu – Partidul Democrat a detinut, in total, opt mandate. Acoperind, practic, cea mai lunga perioada din istoria acestui Minister de dupa decembrie 1989. Si care sunt rezultatele?

In materie de autostrazi, Romania continua sa se afle pe ultimul loc din Europa. Absenta autostrazilor genereaza uriase pierderi economice. Este unul dintre motivele pentru care comertul nostru e la pamant. Si, de asemenea, este unul dintre principalele motive pentru care nu suntem conectati decat formal la celelate economii ale statelor europene. Subiectul autostrazilor este atat de clar incat nici nu mai are rost sa insist asupra lui. Si nici in ceea ce priveste responsabilitatea nu exista divergente. Opinia publica a inteles de mult ca principalul responsabil este Traian Basescu. In mod direct, ca ministru si in mod indirect, ca lider de partid ori ca presedinte-jucator. In episoadele urmatoare ne vom referi la catastrofa din transporturile feroviare, fluviale si aeriene. O catastrofa generata de acelasi Traian Basescu.

Sorin ROSCA STANESCU
sursa: sroscas.ro

Exit mobile version