Anunţul a venit după ce ministrul francez al industriei Arnaud Montebourg, a susţinut că Franţa acţionează la fel ca în SUA, Germania şi Marea Britanie, ţări care au naţionalizat companii din industria auto sau bănci, scrie CNBC.
“Guvernul a renunţat la ideea naţionalizării în baza angajamentelor pe care le-a obţinut de la AcelorMittal. Angajamentele sunt necondiţionate, iar guvernul va lua măsurile necesare în cazul în care acesta nu le respectă”, a declarat premierul Franţei la o conferinţă de presă televizată. El a adăugat că guvernul a demonstrat că are capacitatea de a interveni pentru a găsi soluţii în vederea păstrării locurilor de muncă şi a investiţiilor.
Compania ArcelorMittal, deţinută de magnatul indian Lakshmi Mittal, a acceptat să amâne în continuare reluarea activităţii la cele două furnale de la unitatea franceză şi să renunţe la planul de a le închide definitiv. Grupul va analiza posibilitatea de a utiliza echipamentul în cadrul unui proiect experimental, cunoscut sub denumirea Ulcos, care vizează depozitarea în subteran a dioxidului de carbon. Anterior, grupul indian a menţionat explicit că nu este interesat de implementarea unui astfel de proces la uzina de la Florange.
Sindicatele: “Avem senzaţia că am fost trădaţi”
Ayrault a afirmat că guvernul său este pregătit să investească 150 milioane euro într-un astfel de proiect care are şi sprijinul Uniunii Europene. Investiţia ArcelorMittal de 180 milioane euro în unitatea franceză va include şi o fabrică de rafinare şi de finisare a oţelului destinată în principal pentru industria auto, dar şi o unitate de ambalare a alimentelor şi a băuturii. Sindicatele au fost însă dezamăgite că guvernul nu a mers mai departe cu ameninţarea că va naţionaliza uzina de la Florange.
“Avem senzaţia că am fost trădaţi. Nu avem încredere în AcelorMittal”, a spus un purtător de cuvânt local al uniunii sindicale CFDT.
Ameninţările guvernului cu naţionalizarea şi declaraţia ministrul francez al industriei referitoare la faptul că ArcelorMittal nu mai este dorit în Franţa deoarece nu şi-a îndeplinit promisiunile şi nu respectă ţara au avut un impact dezastruos asupra imaginii ţării, a spus Laurence Parisot, preşedintele organizaţiei patronale Medef din Franţa.
“Săptămâna trecută am fost în Hong Kong şi pot spune că investitorii nu mai înţeleg Franţa. Intenţionează să naţionalizeze, începe o dezbatere pe această temă. Este scandalos. Trebuie amintit că naţionalizarea înseamnă expropiere”, a afirmat Parisot.
Conflictul dintre guvernul francez şi ArcelorMittal s-a declanşat după ce grupul indian a anunţat că vrea să închidă două furnale de la Florange, ceea ce ar duce la disponibilizarea a 629 de angajaţi.
Ungaria răscumpără unităţile vândute companiei germane E.ON
Premierul Ungariei Viktor Orban şi directorul executiv al companiei germane de utilităţi E.ON Johannes Teyssen au semnat un acord prin care compania ungară de stat MVM va cumpăra unităţile locale de tranzacţionare şi de depozitare ale operatorului german, potrivit unei declaraţii a biroului premierului ungar, preluată de Portfolio.hu. MVM, compania naţională de electricitate, va plăti aproximativ 800 milioane euro pentru unităţile E.ON, potrivit publicaţiei locale Világgazdaság, faţă de suma de 1,2 miliarde euro vehiculată anterior ca fiind preţul cerut de E.ON. Contractul dintre cele două părţi va fi semnat cel târziu până pe 31 ianuarie 2013. MOL, compania ungară de petrol şi gaze naturale din Ungaria, şi-a vândut afacerea cu gaze naturale către E.ON în 2005. Prin naţionalizarea unităţilor locale ale E.ON, guvernul ungar va putea controla importurile de gaze naturale şi preţurile la energie pe termen lung. În prezent, E.ON este cel mai mare trader de gaze naturale din Ungaria, fiind principalul furnizor pentru distribuitorii de gaze naturale şi implicit pentru gospodării.
Guvernul de la Roma preia controlul unei uzine din sudul ţării
Guvernul italian a preluat săptămâna trecută controlul direct asupra uzinei Ilva, una dintre cele mai mari din industria oţelului din Europa, aceasta fiind o măsură neobişnuită menită să protejeze principala sursă de oţel a ţării cu toate că unitatea este suspectată de nerespectarea normelor de poluare, scrie The Wall Street Journal. Premierul italian Mario Monti a emis o ordonanţă de urgenţă care îi permite uzinei Ilva să funcţioneze în perioada în care procurorii investighează conducerea companiei, suspectaţi de conspiraţie în privinţa săvârşirii de infracţiuni contra mediului. Ordonanţa prevede înfiinţarea unui grup de lucru din cadrul guvernului care să supravegheze şi să controleze uzina, dar fără ca statul să preia compania. Procurorii italieni investighează dacă noxele eliberate de uzină au provocat îmbolnăvirea şi ulterior decesul a sute de persoane din sudul ţării în perioada 2004-2010. Autorităţile italiene au închis o parte din activităţile uzinei, ceea ce ar fi dus la disponibilizarea temporară a 5.000 de angajaţi.
Autor: Ioana Nita
sursa: zf.ro