Este neîndoielnic faptul că, în societatea contemporană, sentimentul care domină este frica. Frica de teroriști, frica de imigranți, frica de criza economică, frica de boală, frica de bătrânețe etc. Profitând de acest sentiment, instituțiile și autoritățile concep tot felul de politici care limitează drepturile individuale și impun modele autoritare. Astfel se limitează demersul democratic și, cu încuviințarea cetățenilor, se limitează drepturile omului.
Drepturile omului nu sunt un lux, așa cum a declarat un fost Ministru al Justiției „tehnocrat”, cu nume de fruct. Drepturile omului au fost și sunt un ideal pentru umanitate, care obligă la protecţie internaţională şi statală în exercitarea lor. Aceste drepturi sunt personale, absolute şi imprescriptibile. Autonomia pacientului constituie o expresie a materializării acestor drepturi şi sub acest aspect o adevărată legislaţie şi norme deontologice trebuie să impună mecanisme pentru a evita pe de o parte, încălcarea lor, iar pe de altă parte, abuzul de drept.
Morbiditatea şi mortalitatea au fost şi rămân în continuare o problemă publică nu numai de sănătate publică. Secolul XX a fost dominat de viziune optimistă. Bazându-se pe arsenalul inovator terapeutic și pe o politică a vaccinărilor, s-au raportat progrese: variola eradicată, epidemia de poliomielită jugulată, numărul cazurilor de TBC în declin în Europa şi în America de Nord etc. S-a concluzionat: sec. XX este sfârşitul erei pandemiilor. Evaluare optimistă care a fost infirmată de realitate. În ultimii 25 de ani contabilizăm: 30 maladii infecţioase noi, tuberculoza în creştere, creşterea mortalităţii prin boli infecţioase. O ameninţare a sănătăţii a sute de milioane de oameni din cauză că metodele clasice de prevenție au fost abandonate și s-a crezut că noile metode pot rezolva totul. În realitate, cauza a fost intricarea factorilor ecologici şi sociali și nu lipsa unei legi privind vaccinărea obligatorie. Putem enumera: creşterea demografică, migraţiile urbane şi supraaglomerarea, migraţia, libera circulaţie, călătoriile, conflictele armate, sărăcia, subnutriţia, condiţii insuficiente de igienă, comportamentul individual şi colectiv, modificările ecosistemelor, utilizarea produselor antimicrobiene cu spectru larg (apariţia formelor farmacorezistente), infrastructura sanitară deficitară nepregătită în probleme de sănătate publică.
Societatea a avut tendinţa de a limita drepturile individului în favoarea drepturilor colectivităţii, lucru care în practică nu și-a dovedit eficiența. Regulamentele de sănătate publică pot priva individul de o serie de drepturi: dreptul la liberă circulaţie, dreptul la autonomie, dreptul la respectul vieţii private, dreptul la libertate (carantină, internare obligatorie).
Prin urmare, au apărut conflicte etice care trebuiau reziliate prin măsuri adecvate.
Laurence Gostin a propus un cadru de analiză etică a politicilor de sănătate bazat pe patru criterii:
1. Necesitatea
Politicile de sănătate publică trebuie să fie necesare pentru a diminua un risc semnificativ pentru sănătatea populației. Trebuie să fie evaluate în fiecare caz în parte prin studii epidemiologice. De exemplu: evaluarea riscurilor în condiții de incertitudine (SARS, AN1H1, bioterorism)
2. Eficiența politicilor de sănătate
Politicile de sănătate trebuie evaluate în termeni de capacitate de atingere a obiectivelor. Politicile trebuie evaluate în termeni de cost-eficiență.
3. Proporționalitatea cu afectarea drepturilor omului
Este necesară atunci când politicile interferă cu drepturile omului. Criterii: a.Gradul de invazivitate (ce drepturi și în ce măsură sunt limitate); b. Magnitudinea intervenției (este afectată o persoană, un grup social sau întreaga comunitate); c. Durata intervenției (cât timp este limitat dreptul respectiv).
4. Justiție socială
Exprimată prin: echitate (politicile nu trebuie să fie discriminatorii și stigmatizante) solidaritate (politicile trebuie să creeze solidaritate și coeziune socială, să facem în comun ce nu putem face singuri) și corectitudine procedurală (transparența; compensare în caz de abuz de putere; implicarea populației în decizie și implementarea politicilor).
În concluzie, vă invit să analizați legea vaccinării, utilizând cadrul de analiză etică dezvoltat de L. Gostin.
P.S.: Tot depre frică. Văd că unii dintre politicienii de la noi au o frică, și anume că vom păți ce a pățit Polonia. Nu înțeleg. Polonia a dovedit că are un proiect de țară, are o dezvoltare economică sustenabilă, este performantă în absorbția fondurilor europene și dă dovadă de demnitate națională, înfruntând, atunci când interesele o cer, atât Estul, cât și Vestul. De ce să ne fie frică să fim identificați cu Polonia?
Autor: Vasile Astarastoae
Sursa: Vasile Astarastoae