România, din păcate, este una dintre “victime”. Ea se află într-un acord cu Fondul, iar măsurile de austeritate luate deja, produc efecte. Cu alte cuvinte, pentru că am majorat TVA, CAS şi taxele pe proprietate, economia a “îngheţat”. Nu cum se întâmplă cu Polonia, care nu a vrut să aibă de a face cu FMI.
Scriam în Săptămâna Financiară, în ianuarie 2009, că pentru a nu se apela la un acord cu FMI e necesară restructurarea companiilor deţinute de stat în anumite sectoare, cum ar fi cel energetic, şi vinderea de pachete de acţiuni către sectorul privat. Din nefericire, Guvernul Boc nu a avut curajul să meargă pe această cale şi a preferat împrumuturile şi expertiza FMI. Polonia, în schimb, s-a finanţat din vânzare de pachete de acţiuni, prin intermediul bursei. În vremea în care preşedintele Băsescu perora că statul trebuie să devină cel dintâi investitor, guvernul polonez considera că acesta trebuie să aibă o prezenţă cât mai redusă în economie. Şi nu doar Polonia s-a “lepădat” de Fondul Monetar Internaţional, ci şi Bulgaria, unde cota unică de 10% o face să semene cu un paradis fiscal. Ce să mai discutăm de Rusia, unde s-a mutat Gerard Depardieu şi ameninţă că va pleca Ilie Năstase?!
Iar o evoluţie pozitivă nu a avut loc doar în ţările emergente care au refuzat tratamentul FMI. Suedia e exemplul favorit când cineva încearcă să argumenteze o creştere de impozite pentru a susţine un “stat social”, dar acum ţara nordică a luat o decizie “inedită” pentru a ieşi din criza economică. A tăiat taxele!
Suedia a răspuns la recesiune altfel decât Ungaria, Grecia sau Spania, iar Comisia Europeană a avertizat-o că “experimentul” său va sfârşi în lacrimi. Numai că statul scandinav a avut una dintre cele mai rapide creşteri din lumea occidentală. Impozitul pe profit a scăzut, impozitele pe muncă s-au micşorat şi ele, în paralel cu majorarea pragurilor de la care se taxează veniturile. Rezultatul a fost că Suedia a depăşit Statele Unite în topul competitivităţii.
Problema României se reduce practic la faptul că managerii săi nu s-au priceput să vină cu soluţii şi atunci au apelat, pe nemestecate, la reţeta dr. FMI. Acum însă, când Fondul vine şi spune: ”Am greşit!”, e greu de zis a cui e răspunderea, a politrucilor costumaţi în economişti, ori a supraorganismului? Oricum ar fi, în acest context, al schimbării de paradigmă la FMI, dacă noua guvernare consideră că vine cu o schimbare de management, un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional ar fi mai mult de dorit decât de evitat.
Autor: Ionut Balan
sursa: jurnalul.ro