Acest tip de comportament este bizar atunci cand vine de la o banca centrala care este foarte relaxata tocmai cand vorbeste de obiectivul fundamental al politicii monetare. Am aratat in cateva randuri (aici si aici) ca BNR adauga obiective arbitrar in functie de ce se mai intampla prin economie. Fara exagerare, pare ca exista un obiectiv pentru fiecare membru al CPM.
Pentru ca exista atat de multa confuzie este bine sa clarificam lucrurile. Astazi am sa explic de ce programul “prima casa” este o subventie. In plus am sa arat, folosind “tehnica” pentru anul 1 de facultate, cum se calculeaza costul pentru societate al unei subventii.
O subventie reprezinta promisiunea statului facuta unui producator ca ii va plati o suma de bani peste pretul pietei. Sa presupunem ca pretul porumbului este de 5 lei pe kg. Statul ii promite producatorului ca daca va produce porumb ii va plati 2 lei pt fiecare kg. Astfel subventia poate sa fie vazuta ca o crestere a profitabiltatii sau o reducere a costului de productie pentru producator. Ce inseamna acest lucru pentru comportamentul producatorului? Simplu, acesta va reactiona prin cresterea ofertei de porumb(in acest caz).
O subventie are urmatorul efect- creste oferta produsului si scade pretul pietei. In absenta subventiei oferta ar fi fost mai mica si pretul mai mare.
Acum sa ne uitam la programul “prima casa”. Acest program preia o parte din riscul pe care il suporta o banca atunci cand ofera un imprumut (aproximativ 50%). Acest lucru reduce costul pentru sistemul bancar si creste profitabilitatea (pare familiar nu?). Efectul este simplu de dedus, de aceea nu inteleg confuzia in retorica unora, oferta de credite creste si implicit pretul creditelor scade. Mai mult este ceea ce observam pe piata creditelor- pretul creditelor a scazut, persoane care nu-si permiteau un credit acum au acces, si oferta a crescut.
Inteleg unde apare confuzia dar asta arata doar nivelul slab de pregatire. Prin faptul ca statul nu transfer efectiv sume de bani catre sistemul bancar cei care nu inteleg bazele economiei nu percep acest program ca pe o subventie. In plus nici nu prea inteleg cum functioneaza programul. Cu putin efort ar fi vazut ca in cazul unui imprumut declarat falimentar pierderea efectiva care corespunde riscului asumat de stat este la stat si nu in sistemul bancar. Daca o banca de un credit pentru 100 000 de lei in cazul in care clientul da faliment jumatate din pierdere este la stat. Acum sper ca este mai clar, desi am dubii.
Sa trecem la partea interesanta. Cum se calculeaza costul pentru societate al unei subventii? Graficul prezinta pretul de echilibru si cantitatea intainte de subventie si dupa subventie. Subventia a dus la cresterea ofertei, o cantitate mai mare de credite oferite, si scaderea pretului. Daca ne oprim aici ar parea ca o subventie reprezinta un lucru bun. Dar sa ne amintim ca subventia vine de la stat care foloseste bani din taxe. Astfel trebuie sa vedem costul de oportunitate.
Subventia duce la un beneficiu pentru consumatorii de credite (aria verde). Dar, foarte important, DOAR acei consumatori pe care ii tinteste subventia (programul). Mai departe. Subventia reprezinta un beneficiu pentru producatori, bancile in acest caz. Acest lucru este normal pentru ca de obicei subventiile pornesc ca un ajutor explicit pentru producator. Si aici se opresc beneficiile. Costul pentru platitorii de taxe, toti nu doar cei care s-au calificat pentru credite, este dat de dreptunghiul albastru. Iar pierderea pentru societate, costul in bunastare, il reprezinta triunghiul rosu. O subventie reprezinta un COST NET pentru societate, o reducere a nivelului de bunastare al intregii societati. Asta arata acel triunghi care este mai mare sau mai mic in functie de detaliile programului, perioada de timp in care este folosit, panta curbelor ofertei si cererii.
Sper ca am clarificat orice confuzii mai existau in mintea celor care sustinea ca acest program nu este o subventie. In plus sper ca am clarificat si de ce cei care sustin acest program dar vorbesc de hazard moral, de socializarea pierderilor in alte cazuri au mari lacune in a intelege cum functioneaza o economie.
Autor: Florin Cîțu
Sursa: Florin Cîțu blog