Mie mi se pare tot mai clar că, în ultimii ani, asistăm în România la o ideologizare galopantă a intoleranței. Agenți ai unor forme fascistoide de elitism, conform cărora valori străine de particularitățile profund românești ar trebui să fie promovate la noi cu orice preț, chiar și împotriva voinței noastre, chipurile pentru a ne emancipa, pentru a ajunge la unison cu alte culturi născute de alte istorii și alte tradiții. Agenți, așadar, cu înclinații patologic alogene, care încearcă să ne tribalizeze, să ne dilueze prin scindare, esența națională.
Ni se vorbește tot timpul de modele pe care ar trebui să le preluăm tále quále, neîntârziat, fără spirit critic, fără adaptare, ca să intrăm odată, dracului, în rândul lumii. Modele cum ar fi civilizația vest – europeană, democrația și justiția americane, comerțul comunitar neprotecționist, acceptarea necondiționată a comuntății LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali) etc. etc. etc.
Sigur că aceste modele sunt exemplare, cum exemplar este și fotbalul practicat de Barcelona sau Paris Saint Germain. Toate echipele și-ar dori să joace ca ele, doar că nu e așa ușor.
Agenții elitismului fascistoid de care vorbesc nu mai au răbdare. Vor totul repede și ca ei. Și pentru că sunt minoritari, fac tot posibilul să discrediteze, să scoată din jocul deciziei, majoritatea.
„Tinerii frumoși și liberi”, masa lor de manevră neinformată și manipulabilă informatic, reprezintă eșantionul de populație cu care încearcă să-și susțină și înfrumusețeze proiectul. Iată-i: tineri intelectuali, corporatiști, bine îmbrăcați, cu laptop și rucsac, internaționalizați până la a-și poci limba maternă, pentru care apartenența la UE e mai importantă decât naționalitatea română iar istoria și tradițiile străbunilor sunt mai degrabă motive de jenă decât de mândrie.
Ar fi bine să fie tot poporul român așa, arătos și prosper precum englezii sau francezii. Numai că procentele electorale și statisticile sociale ne spun cu totul altă poveste. Una mult mai tristă și de neignorat. Suntem încă foarte săraci, foarte rurali și, mai ales, foarte in urmă cu aspirațiile înalte. Pentru că suntem copleșiți de nevoi imediate. Traiul de azi pe mâine, bolile, dificultatea de a ne ține copiii la școală, lipsa de speranță, într-un cuvânt supraviețuirea.
Faptul că cei 30% adepți ai globalizării cu orice preț îi consideră pe ceilalți 70% niște paria care nu merită nimic mai mult decât dispreț și extincție, este una dintre marile crime morale ale momentului.
Când un fascist cinic, îmbuibat și onctuos precum Gabriel Liiceanu îi batjocorește pe sărmanii țării pentru că nu au dinți în gură, scriind o monstruozitate de articol intitulat „România gurilor știrbe”, când o televiziune ce se proclamă patriotă (Realitatea TV) ilustrează o manifestație anti-Kovesi cu chipurile brăzdate de riduri și indignare ale unor demonstranți încercați de viață, ironizându-i pentru aspectul lor, când președintele țării împarte românii în cinstiți (cei care o apără pe Kovesi) și penali (restul), când Cristian Tudor Popescu o aseamănă pe Viorica Dăncilă cu o maimuță, cum să mai speri că țara asta ar putea fi o țară normală cu un viitor în care să-ți pui nădejdea?
O mână de ideologi năimiți, dornici de prim – plan și parvenire, încearcă o estetizare a răului si binelui printr-o dihotomie pe cât de ticăloasă pe atât de neadevărată: vor să acrediteze ideea că urât ≡ rău de unde, pe cale de consecință, frumos ≡ bine.
Ei, evident, fiind frumoșii. Adică Liiceanu, Pora, Cristian Tudor Popescu… Să mori de râs!
Unul dintre cele mai diforme personaje ale literaturii mondiale este Quasimodo. Aspectul fizic nu l-a împiedicat să dovedească o capacitate de a iubi și un spirit de sacrificiu pentru care generații întregi l-au îndrăgit.
Cei trei frumoși lăudători ai doamnei Kovesi, numiți de mine mai sus, ar trebui să înțeleagă că bunătatea oamenilor și dreptatea lor nu se judecă după aspectul fizic.
Au greșit planul. Da, există în oameni o frumusețe identică cu binele și o urâțenie identică cu răul, doar că la interior și nu la exterior. E vorba de frumusețea și urâțenia de caracter.
Ceea ce cred că, pentru cei pomeniți, nu este deloc o veste îmbucurătoare.
Sursa: Contele de Saint Germain