Zvonurile şi profeţiile fac însă insistentă trimitere la două personaje din afara politicii. Este vorba de directorii SIE şi SRI, Mihai Răzvan Ungureanu şi George Maior. Numele lor circulă deja de o bună bucată de vreme, chiar cu câteva luni înainte ca mişcările de protest din România să dea în clocot.
Amândoi sunt consideraţi apropiaţi şi fideli ai preşedintelui României. De altfel, singurele puncte de sprijin ale regimului Băsescu trebuie căutate numai în zona servicilor secrete (SRI, SIE, SPP şi STS). Privind lucrurile în toată complexitatea lor, ajungem obligatoriu la concluzia că aceste servicii poartă şi o mare parte din responsabilitatea situaţiei dramatice de acum. Defectele de democraţie semnalate în România ultimilor ani vin şi de la rolul exagerat al acestor servicii şi de la implicarea lor indirectă în politică, justiţie şi mass-media. Încă un argument în favoarea celor doi şefi de servicii secrete loiali preşedintelui Băsescu vine de la faptul că amândoi se bucură de încredere în rândul administraţiei americane şi al serviciilor secrete americane.
Poate România adopta varianta americană sau rusească a preşedintelui sau a premierului promovat din rândul serviciilor secrete? Având în vedere că perioada Războiului Rece s-a încheiat de mult, că mandatul lui Traian Băsescu este tot un eşec al serviciilor secrete, că una dintre priorităţile politicii din România stă tocmai în despăducherea Parlamentului, a Guvernului şi a altor instituţii publice de ofiţerii acoperiţi, la vedere, în adormire sau deplin conspiraţi. De altfel, criza economică şi financiară a ţării nu îi califică pe cei doi în nici un fel şi de nici o culoare. Experienţa lor economică este egală cu zero. Capacitatea lor de a gestiona bugete complexe nu a fost testată în nici un fel. Experienţele lor în proiecte mari, aşijderea. Şi George Maior şi Mihai Răzvan Ungureanu sunt foşti activişti politici-funcţionari de birou fără aderenţă la strategii macroeconomice, la management economic şi financiar. Oricare din ei n-ar duce guvernarea spre soluţii economice, ci spre aranjamente de culise, politice sau de servicii secrete.
Cu alte cuvinte, ne-au ajuns atâtea nenorociri provocate de aceleaşi servicii secrete. De ce ne-am mai permite încă una într-o situaţie în care ţara a ajuns la ceas de răscruce!
Cornel Nistorescu
sursa: cotidianul.ro