Site icon gandeste.org

FARA PRECEDENT: Stelian Tanase a intrerupt transmisia TVRi pentru a cenzura episodul din Mostenirea Clandestina cu specialistul american Larry Watts vorbind despre agentul sovietic Ion Mihai Pacepa si colonelul Ryszard Kuklinski

Ca si cum nu era de ajuns cate nereguli si ilegalitati se petrec in TVR, ieri, vineri, 7 februarie 2014, pe la orele 14.00, a mai explodat o bomba la TVR, de data aceasta pe calea undelor. Insa cei din tara – deci si CNA? – nu au avut cum sa vada nici macar fumul, pentru ca detunatura s-a produs pe TVR International, in fata romanilor din lumea-ntreaga. Noul PDG al TVR, Stelica Tanase, un adevarat Vasilica Roaita al PNL, a tras de sirena uzinelor din Dorobanti pana a ramas cu ea in mana. Precum bravul sau inaintas Eduard Mezincescu la sefia Directiei de Propaganda si Agitatie, sau un mai proaspat coleg de manivela, din iunie 1990, Stelica-fara-frica, poreclit si Tanase-patru clase, a hotarat cu de la sine putere sa intrerupa transmisia unei emisiuni intr-un timp record: 8 (opt) minute de la inceperea ei. Fara precedent, cel putin de la cea mai celebra vizita a minerilor in Capitala. Ghiciti despre ce emisiune e vorba? Sigur ca cititorii mei stiu: Mostenirea Clandestina, normal, serialul fascinant realizat de Monica Ghiurco. Este vorba de ultimul episod (la propriu din cate se pare), al X-lea, in care specialistul american in informatii si istorie secreta Larry Watts intareste diferentele dintre colonelul polonez Ryszard Kuklinski si agentul sovietic I.M. Pacepa. Si-asa se dovedeste ca primul sefuletz al foii “22″ a GDS si-a meritat solda de “deontolog” al lui SOV. Si se mai demonstreaza ceva: ca Adevarul – deconspirarile si devoalarile istorice facute de Larry Watts – chiar ustura!

Nota: Acest articol nu este un pamflet. Cititi mai jos stirea Ziaristi Online:

EXCLUSIV: Guvernul Ponta nu l-a invitat niciodata pe Pacepa in Romania. Culisele unui act de cenzura in TVR: Mostenitorul clandestin Stelian Tanase contra lui Larry Watts

Corespondentul portalului Ziaristi Online din Republica Moldova ne-a sesizat ieri, vineri, 7 februarie a.c., asupra unei ciudatenii nemaintalnite: transmisia pe TVR International a episodului al X-lea din serialul Mostenirea Clandestina, realizat de Monica Ghiurco cu istoricul american Larry Watts – difuzat, de altfel, pe TVR 1, pe 29 ianuarie a.c. -, a fost intrerupta la 8 minute de la inceperea ei, fara nici o explicatie ulterioara.

Faptul fara precedent a ramas, pana acum, fara vreo motivatie oficiala din partea TVR, desi noi am solicitat-o, conform Legii si deontologiei profesionale. Mai asteptam. Banuim ca si CNA-ul va fi interesat de aceasta explicatie. Cert este ca, interesandu-ne asupra situatiei din TVR, am aflat ca, intr-adevar, dupa venirea lui Stelian Tanase “la butoane”, dupa cum se spune, realizatoarea Monica Ghiurco a fost inclusa pe o “lista neagra”, conform site-ului Reporter Virtual. Iar faimoasa si urmarita emisiune in serial, Mostenirea Clandestina, a fost suspendata din noua grila, cu incepere din luna martie, in ciuda audientei ridicate si a recentului premiu primit din partea Asociatiei Profesionistilor de Televiziune din Romania (APTR).

Monica Ghiurco, o profesionista cu o indelungata si reputata activitate jurnalistica, a fost deja inlaturata de pe ecran de Claudiu Lucaci, seful Stirilor TVR, inca din luna octombrie a anului trecut, noteaza Reporter Virtual. Jurnalista a fost “restructurata” de fostul director TVR si fost sef al SIE, Claudiu Saftoiu, iar Claudiu Lucaci, desi este numit in acelasi timp consul la New York, a persecutat-o in ceea ce a parut a fi o veritabila vendetta intre servicii secrete, respectiv intre aripa pacepista din SIE si aripa romaneasca din SRI.

Iata ca actiunile fara precedent ale lui Stelian Tanase, un simpatizant “echidistant” al agentului sovietic Ion Mihai Pacepa, confirma faptul ca Monica Ghiurco este o victima a razbunarii aripii tradatoare din servicii in urma dezvaluirilor extraordinare, facute in premiera de specialistul american Larry Watts despre actiunile KGB si GRU in Romania, pe parcursul episoadelor din “Mostenirea Clandestina”. Concret, dupa cum ne-au confirmat surse din TVR, Stelian Tanase a dispus “din turn” intreruperea imediata a transmisiei serialului documentar pe TVRi si inlocuirea emisiunii. Presiuni din sfera mafiei politice cu radacini cominterniste au existat inca de la inceputul serialului, daca este sa ne amintim de oftica si basica bloggerului Vladimir Tismaneanu, exprimata in scris, catre “forurile de partid si de stat”, fata de faptul ca Larry Watts este prezent pe TVR 1. Ulterior sicanele s-au rasfrant direct asupra realizatoarei, care a inceput sa intampine piedici “tehnice” in interiorul TVR, in acelasi timp fiind hartuita incontinuu din punct de vedere profesional.

Faptul ca Stelian Tanase a decis sa inlocuiasca deja celebrul documentar de dezvaluiri – realizat cu concursul autorului aclamatelor volume Fereste-ma, Doamne, de prieteni si Cei dintai vor fi cei din urma – cu o susana a cunoscutului agent de influenta al KGB Mircea Dinescu (si magarul sau), spune totul despre nivelul de cedare al institutiilor statului responsabile in fata avansului  agresiv al ocupatiei institutionale a Romaniei.

Dar ce a deranjat, oare, atat de tare, la ultimul episod al serialului cu Larry Watts, incat sa genereze furia din turn sau/si din gaura de sobolan de unde a primit Stelian Tanase telefonul de avertisment?

Pe scurt, dupa cum puteti constata si singuri, in acest episod este prezentata esenta cazului Pacepa comparativ cu cel al polonezului Kuklinski (comparatie careia i s-a dedicat si o binevenita si bineintocmita lucrare de specialitate: “Cazul Ryszard Kuklinski: un Pacepa al Poloniei?“, de dr. Ion Constantin). Larry Watts si Monica Ghiurco demonstreaza in cateva puncte ca invocata comparatie nu se sustine, fie si numai prin simplul fapt ca polonezul nostru anticomunist a primit cetatenie americana prin dispensa prezidentiala, la cererea CIA, intr-un singur an, pe cand pentru agentul sovietic antiroman s-au scuuurs 10 ani, cetatenia fiindu-i conferita ca urmare a aceleasi strategme folosite si de Tismaneanu (clasica de altfel, scoasa probabil din manualul micului KGB-ist): bagatul pe sub fuste, respectiv casatoria cu cate o americanca naiva.

In acelasi timp este de notat incercarea disperata a Grupului Pacepa de a reintra pe piata (dez)informatiilor, ca o bresa spre piata economica si politica a Romaniei. De la inventiile colportate si brevetate la B1 Tv, unde asistam la un nou tip de “jurnalism” care ar trebui – de asemenea – sa intre in atentia CNA, ca o frauda de presa, respectiv interviul “play back” simulat ca fiind “live”, la minciunile colportate in Statele Unite, Pacepa si mostenitorii lui se dau peste cap ca niste vertiabili Hopa-Mitica (Cazul agentului Badin este elocvent: de la monarhist vehement la sustinator al “Noii Republici”, de la “legionar” infocat la Campul Romanesc la bataus cu copii “fascisti” si calugari “extremisti”, de la antibasist cu spume – “Bai, caraghiosul” lui Voiculescu, Basescu dixit – la probasistul cu limbi al fratelui Paunescu-DIE-KGB-Mossad, dupa cum i-au dictat Uly si Tismanenii).

La ultima iesire damboviteana de acest gen pacepistii de serviciu au dat-o pe fata direct in slujba KGB, singura afirmatie pentru care s-a ocupat o ora de transmisie “la B1″, tip “play back”, fiind cea care deserveste dezinformarea strategica a  Rusiei din 1989 incoace, si anume ca in timpul evenimentelor din decembrie 1989 nu au actionat pe teritoriul Romaniei nici picior de trupe speciale sovietice, i.e. “teroristi” (spre bucuria lui Marius Mioc, care se incapataneaza obsesiv sa conteste zecile de rapoarte si marturii consemnate de Comisia speciala senatoriala de cercetare a evenimentelor). De data aceasta o spune, chipurile, un “agent CIA”: fostul nomenklaturist ceausist Ion Mihai Pacepa. Afirmatia ar fi ramas demna de “Arici Pogonici” daca nu ar fi fost rostogolita, i.e. “exploatata”, inabil si penibil, de “Vocea Rusiei”. Dar nici “Vocea Rusiei” nici “la B1″ nu ne lamuresc de unde ar fi putut sti cu atat precizie relicva comunista securista ce s-a intamplat in Romania pe teren cand singurele butoane la care a avut acces dupa 1978 au fost cele ale telecomenzii?!

Pentru a demonstra pana la capat pana unde merge minciuna acestei grupari o sa prezentam azi un document ce poarta antetul Guvernului Romaniei. “The Romanian government officially has commended former spy chief Lt. Gen. Ion Mihai Pacepa for breaking with the former communist regime and has invited him to visit the country as an honored guest” – “Guvernul Romaniei a apreciat bla, bla, bla, si l-a invitat oficial pe fostul spion sef (corect adjunct – nota red,) sa viziteze tara ca un oaspete de onoare”, trambita una dintre masinutele online de propaganda si diversiune pacepiste care-si face de cap in SUA sfidand bunul simt si cetatenii americani platitori de taxe. Guvernul Romaniei, din cate stim, este reprezentat de seful Guvernului, dl. Victor Viorel Ponta. Si daca Guvernul condus de prim-ministrul Victor Viorel Ponta nu l-a invitat niciodata pe Ion Mihai Pacepa in Romania, Guvernul cui l-a invitat, ca “oaspete de onoare”?

Iata cum am anihiliat o dezinformare crasa, singura tehnica in care e specialist agentul sovietic Ion Mihai Pacepa (caruia ii merge de-a busilea pe urme mostenitorul lui clandestin, Vladimir Ilici Tismaneanu).

Si care a fost, este si va fi replica gruparii antiromanesti care si-a intins tentaculele pana in alcovurile Cotrocenilor? Atacul la persoana. Fuga de argument. Ignorarea faptelor si documentelor. Diversiunea. Dupa cum sintetizeaza colonelul Kuklinski: “Mi se pare ca discutiile despre probleme sunt inlocuite mult prea usor cu discutii despre oameni, iar cel mai bun argument este epitetul”.

Autor: Victor Roncea

Sursa: Roncea.ro

Exit mobile version