Persoanele fizice se vor putea proteja de creditori prin declararea insolventei * Specialistii sustin ca o lege a insolventei persoanelor fizice este necesara pentru a depasi criza * In lipsa unei legi, particularii cad prada bancilor care le executa bunurile la pret de nimic Cu toate ca nu se doreste punerea pe agenda discutiilor a insolventei persoanelor fizice, specialistii sustin ca aceasta ar putea rezolva multe probleme, mai ales ca numarul restantierilor continua sa creasca. La noi, o asemenea propunere nu este agreata. Exista teama ca tot mai multi romani s-ar putea da “loviti de faliment”, iar stergerea unui volum impersionant de creante le-ar putea aduce insolvabilitatea creditorilor. Pana sa ne decidem, Romania va ramane, alaturi de Bulgaria, singura tara din Uniunea Europeana care nu are o asemenea lege si nici nu se pregateste sa elaboreze vreuna. Ultimele date publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) indica o crestere spectaculoasa a restantelor. Specialistii in insolventa sustin ca se merge spre o situatie fara rezolvare. “In conditiile actuale de criza economica, supra-indatorarea persoanelor fizice este o problema reala si fara solutii viabile in legislatia romana aplicabila in acest moment”, explica Anca Rusu, practician in insolventa la TZA Insolventa S.P.R.L., societate constituita de firma de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii. Ministerul Muncii a elaborat un proiect de Ordin pentru aprobarea procedurii privind declararea starii de “insolvabilitate” a debitorilor persoane fizice sau juridice. Problema este ca proiectul se refera strict la datoriile catre stat. De asemenea, fondatorul societatii “Piperea & Asociatii”, Gheorghe Piperea, sustine ca ar trebui sa se faca unele distinctii. “Toti cei executati silit sunt, in prealabil si in mod automat, trecuti in baza de date a Biroului de Credit, indiferent daca sunt sau nu rau-platnici. Insolventa inseamna ca nu poti sa platesti o datorie, ca nu mai ai cash, si nu ca nu vrei sa o platesti”, explica Gheorghe Piperea. Pe trendul crescator al economiei romanesti din ultimii opt ani, populatia s-a indatorat tot mai mult.
Supraindatorare
Astfel, s-a ajuns ca foarte multi oameni sa fie supraindatorati. “Acest fenomen de supraindatorare este definit ca situatia in care o persoana fizica nu mai poate sa isi acopere datoriile din veniturile de care dispune. Este o situatie aproape identica cu insolventa, dar care nu este reglementata de catre legislatia romana”, afirma Piperea. “In contextul actual, costurile cu care se confrunta bancile comerciale pentru gestionarea creditelor restante sunt mult mai ridicate, daca luam in calcul cresterea accelerata a restantelor ce reprezinta cel putin 2% din volumul total de credite acordate persoanelor fizice. Imposibilitatea suportarii acestor costuri, pe fondul unei scaderi semnificative a activitatii de creditare, precum si limitarea accesului la finantare a potentialilor clienti ai bancilor, pot crea probleme semnificative sistemului bancar roman”, sustine Anca Rusu. De asemenea, ea arata ca ipoteza clasica a executarii silite nu mai reprezinta o solutie pentru creditele ipotecare neperformante, in conditiile in care valoarea initiala a imobilelor, evaluata la momentul contractarii creditului, a scazut cu pana la 50% in unele cazuri. Restantele s-au triplat Datele BNR arata ca numarul restantierilor este in crestere. Soldul restantelor la creditele acordate populatiei si firmelor a crescut in primul trimestru 2009 cu 56%, la 4,46 miliarde de lei, in contextul unui avans al restantelor la imprumuturile in valuta de 93,94% si la cele in lei de 35,7%. La finele lunii decembrie a anului trecut restantele totalizau 2,86 miliarde lei. Comparativ cu finele lunii martie 2008, soldul restantelor a crescut de 3,24 ori, de la 1,38 miliarde lei la 4,46 miliarde de lei. Legea insolventei Insolventa persoanelor fizice ar putea fi similara cu cea aplicabila in cazul firmelor, iar procedura nu va fi deloc simpla. Anca Rusu sustine ca se poate ajunge la un termen mediu rezonabil de aproximativ 2 ani pentru finalizarea unei proceduri. “Este necesara si reglementarea unei perioade “post-insolventa”, care implica anumite restrictii in sarcina debitorului, cum ar fi accesul restrictionat la finantare sau la desfasurarea unor activitati economice, inregistrarea precedentului sau in insolventa in cazierul fiscal, similar cu inregistrarea precedentului infractional in cazierul judiciar etc”, spune Anca Rusu. Procedura insolventei persoanelor fizice este reglementata in majoritatea legislatiilor comerciale europene, cu exceptia Bulgariei, Ungariei si Romaniei. Ungaria a elaborat insa un act normativ si acesta ar putea intra in vigoare in perioada urmatoare.
George BANCIULEA si Iulian SIMBETEANU
sursa: ziua.net