In consecinta, el este si singurul cetatean care se revolta impotriva statului, intrucat, in nefericirea lui, considera ca o parte din vina o poarta guvernantii care conduc pentru moment tara.
Fiind singur in nemultumirile lui, el poate fi usor ignorat – oricine poate spune ca problema tine mai degraba de el decat de conducatori.
Aceasta este Romania de astazi. Poate va vine si mai greu sa credeti ca este vorba de tara noastra, ori poate ca simtiti cu totii ca aceasta este adevarul. Indiferent de ce si cum ganditi, adevarul, cel putin pentru moment, aceasta ar fi.
In Romania, exista un singur cetatean, si acela pensionar, care a gasit de cuviinta sa se prezinte la un miting impotriva autoritatilor. Din miile de pensionari anuntati a fi prezenti, omul nostru din Pitesti s-a trezit singur in piata orasului, inconjurat si bine pazit de zeci de jandarmi. Nu cred ca exista morala mai buna pentru ceea ce a ajuns astazi Romania.
La singurele mitinguri care au avut loc pana acum, de la marile taieri bugetare anuntate in primavara lui 2010, protestul ca forma de manifestare a nemultumirilor a capatat la noi o haina comica. S-a dansat pinguinul in Piata Victoriei, cativa speriati au mai marsaluit dezorganizat apoi prin toamna si gata.
O liniste generala si odihnitoare a pus apoi stapanire peste intregul popor. Criza internationala, poate, capacitatea de a suporta si indura foarte multa saracie si mizerie, obtinuta in antrenamentul din timpul comunismului, si o docilitate ancestrala au construit cel mai rabdator si mai umil popor.
Gandind si judecand la scara istoriei mari, rezultatele unei astfel de atitudini se concentreaza in cateva vorbe celebre – capul plecat sabia nu-l taie, Miorita impacata cu destinul si mamaliga romaneasca. O fire iute varsatoare de sange si repede doritoare de dreptate, ar putea sa spuna ca aceasta este atitudinea unei populimi, a unei osti de stransura, nicidecum manifestarea caracterului unei natiuni. Toate marile state ale lumii au fost cladite pe vointe puternice, pe solul unui spirit intrupat de un popor care a devenit apoi o natiune victorioasa.
In schimb, acolo unde unicul scop al locuitorilor unei suprafete anume este doar cel de a supravietui, unde singura grija a multimii intamplator adunata in granitele unui stat este aceea de a a-si tarai viata de pe o zi pe alta, unde nu exista viziune si visuri inalte si poporul nu exprima idealuri pentru care guvernantii sa-i uneasca, acolo se poate spune ca nu exista niciun mare viitor.
De ce ar fi istoria generoasa cu o astfel de multime? De ce viata ar deveni mai buna pentru cateva milioane de oameni al caror singur gand este doar acela de a se “descurca” ei cumva?
Unui asemenea popor conducatorii ii pot impune orice le trece prin cap. Ei nu vor fi judecati niciodata decat dupa standardul supravietuirii. Pe acesti locuitori guvernantii ii vor putea pacali asa cum vor crede de cuviinta, cand vor crede necesar. Nu va fi nevoie sa aiba nici viziune, pentru ca nimeni nu le-o va cere. Si nici nu-i vor sanctiona pentru lipsa ei.
O astfel de tara, condusa in permanenta doar de necesitatile zilnice, va fi mereu la mana naturii, a norocului sau ghinionului si va invoca intotdeauna divinitatea in momentele cele mai dificile.
Niciodata nu isi va gasi puterea de a lupta in interiorul ei, pentru ca aici nu este vorba de o natiune care sa fie definita printr-un spirit comun. Daca va ploua, vor manca. Daca va fi seceta, se vor stinge de foame. Cand va fi frig vor ingheta in case, iar cand va ploua mai mult vor muri inecati.
Pentru ca a te opune accidentalului necesita o ratiune care sa nasca un plan, determinare si vointa pe termen lung. Lucruri straine unui popor care s-a impacat cu gandul ca nu poate schimba si influenta cu nimic istoria.
Ori poate ca, dintr-o intelepciune greu de inteles, aceasta acceptare docila a tot ceea ce vine de sus, fie de la natura, guvernanti sau divinitate, aceasta lipsa a instinctului de a lupta si de a fi revoltat reprezinta cea mai profunda si mai eficace modalitate de a trece o criza.
Iulian Leca
sursa: ziare.com