Din ce în ce mai divizati
În Uniunea Europeana situatia nu se asaza. Somajul este în crestere, manifestarile de nemultumire se intensifica, guvernele nu sunt în masura sa-si coordoneze politicile macroeconomice, criza din zona euro se accentueaza, consolidarea institutiilor comunitare ramâne un paleativ. Vestile mai noi venite de la Bruxelles nu sunt de bun augur. Buletinele de sanatate ale economiilor unor state, emise de Comisia Europeana, sunt alarmante: Franta este pândita de „dezechilibre serioase“, ca si Italia, Slovenia, Spania si Ciprul. Sa amintim, fie si în treacat, ca planurile de austeritate au scuturat nu numai Grecia ci si Letonia, Cehia, Belgia, Finlanda, Slovenia, Portugalia si sa adaugam, ca efect imediat al crizei, caderea guvernelor în Marea Britanie (Gordon Brown, mai 2010), Spania (Zapatero, noiembrie 2011), Italia (Berlusconi, noiembrie 2011), Grecia (Papandreu, noiembrie 2011), Franta (Fillon, mai 2012), România (Boc-Ungureanu, primavara lui 2012). Europa trebuie sa se schimbe, afirma Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene: „…aceasta nu este o perioada obisnuita. Europa are nevoie de o agenda a transformarii. Numai lucrând împreuna Europa va putea sa aiba în viitor masa critica necesara. Ori construim împreuna o ordine noua, ori Europa va deveni irelevanta“.
Adica neputincioasa, îndepartata de obiectivul pentru care s-a constituit. O solutie, crede François Hollande, ar fi crearea unui instrument de interventie comuna – eurobond-uri – pentru datoriile din zona euro. Nu, aceasta nu este o solutie sustine Angela Merkel. Simplificat, cele doua pozitii înseamna participare comuna la acoperirea datoriilor pentru sprijinirea programelor de crestere economica sau austeritate pentru mai multa ordine si responsabilitate. Prima solutie, a Frantei, este împartasita de Italia, Marea Britanie, Austria, Belgia, Luxemburg, Irlanda, Slovacia si Comisia Europeana. Cea de a doua, a Germaniei, este îmbratisata de Olanda, Finlanda, Suedia, Bulgaria si Banca Centrala Europeana. Deocamdata. Pentru viitor vom vedea daca Uniunea Europeana va gasi resurse sa se salveze, daca va putea stopa la timp contagiunea crizei. Liderii europeni se zbat între ideal si realitate. Un ideal care se îndeparteaza, cel al constructiei Europei unite, si o realitate care degradeaza forta competitiva a economiei Uniunii Europene. Daca involutiile de acum îsi pastreaza cursul, statele europene ar putea parasi, pâna în 2050, Grupul celor mai puternice 10 economii ale lumii. Momentan Germania se afla pe locul cinci în lume, Marea Britanie pe locul opt, Franta pe noua, Italia pe zece.
Un conflict (deocamdata) fara solutie
Era de asteptat ca razboiul din Siria si înlaturarea lui Assad sa nu aduca în Consiliul de Securitate armonie sau întelegere. Comunitatea internationala se dovedeste neputincioasa în fata tragediei sirienilor, victime ale unui conflict fara solutie. Divergentele membrilor din Consiliul de Securitate nu pot fi depasite, adoptarea unei rezolutii ferme si angajante treneaza. Neputinta sau jocuri politice? În oricare dintre ipoteze, tragedia sirienilor are perspective sumbre.
Convenirea unei solutii este împiedicata de modificarea paradigmei de schimbare a regimului. Pentru soarta dictatorului Bashar al-Assad nu mai poate fi aplicata nici formula folosita pentru rasturnarea lui Mubarak în Egipt, nici cea pentru lichidarea lui Gaddafi în Libia. ONU si instantele sale par complet depasite în fata unui conflict care se transforma cu fiecare zi în razboi civil si ameninta pacea si securitatea regionala. Consiliul de Securitate se vede divizat, negocierile pentru adoptarea unei rezolutii care sa instituie masuri pentru mentinerea sau restabilirea pacii nu dau rezultate. Neputinta indica accentuarea dificultatilor în care a intrat cam de multisor Organizatia Natiunilor Unite. Boala care a vlaguit-o de puteri, i-a deteriorat autoritatea si o face aproape inoperanta. Eforturile pentru depasirea impasului nu au încetat dar rezultatele nu se vad. Pericolul unui razboi civil determina pe unii sa creada ca, în final, o interventie în forta pentru înlaturarea lui Assad s-ar impune. Dar ce fel de interventie? Ambasadorul american la NATO, Ivo Daalder, exclude una militara: „…tarile NATO considera ca, în prezent, chestiunea unei interventii, care este întotdeauna complexa, nu se afla pe agenda“.
Un turneu cu probleme
Asa au fost cele la Berlin si la Paris ale presedintelui rus Vladimir Putin. Acesta a fost programat de Moscova – nu întâmplator – imediat dupa summit-ul NATO de la Chicago. Întâlnirea de la Berlin cu Angela Merkel a fost una între cunostinte vechi. În Franta a fost altfel. Ajuns la Paris, Putin a sperat sa gaseasca o alta atmosfera, sa nu se mai confrunte cu ostilitatea autoritatilor franceze fata de abordarile Moscovei în conflictul din Siria. Numai ca, în aceasta privinta, Hollande nu s-a îndepartat de pozitia predecesorului lui. Nu s-a aratat predispus la acte belicoase, ca Sarkozy, dar a ramas suficient de intransigent. Presa franceza a publicat o fotografie sugestiva privind maniera în care au fost purtate discutiile.
Pe chipul celor doi presedinti sunt evidente nemultumirea si dezamagirea. Înca din mandatul lui Sarkozy, Parisul facea responsabila Rusia de perpetuarea regimului lui Assad, ceea ce echivala în Occident cu o condamnabila atitudine. Masacrul la care s-a dedat armata lui Assad la Houla este prezentat în opinia publica drept o consecinta a manevrelor prin care Rusia si China blocheaza în Consiliul de Securitate rezolutiile necesare înlaturarii dictatorului sirian. Întrebarilor: pe ce cale sa fie înlaturat dictatorul si în ce scop nu li s-a gasit nici de la Paris un raspuns. „Putin a ramas ferm pe pozitie, înlaturând orice noua sanctiune ONU împotriva regimului lui Bashar al-Assad sau de eliminare a liderului Siriei“, transmite corespondentul lui „Nouvel Observateur“.
Într-o conferinta de presa comuna tinuta dupa discutiile cu Hollande, jurnalistii au asistat la un dialog al surzilor. Putin a declarat: „Sanctiunile sunt departe de a fi întotdeauna eficace“. „Consiliul de Securitate, a replicat François Hollande, trebuie sa se pronunte asupra sanctiunilor si, prin presiuni asupra regimului de la Damasc, sa forteze o solutie politica“. „Daca este înlaturat de la putere presedintele în exercitiu, credeti ca se va instala fericirea totala în aceasta tara?“, a întrebat Putin, aluzie la complicatiile intervenite dupa înlaturarea altor dictatori din statele arabe. „Regimul lui Bashar al-Assad se comporta într-o maniera inacceptabila, intolerabila. A comis acte care îl descalifica… snu existat decât o iesire din aceasta situatie: plecarea lui Assad“, a tinut sa adauge François Hollande si sa precizeze ca înlaturarea dictatorului de la Damasc este conditia „prealabila a tranzitiei politice“ în aceasta tara.
Summit-ul NATO, un alt motiv de disputa
Pentru cei care nu au crezut în explicatia data de Kremlin privind ne-participarea lui Putin la summit-ul NATO de la Chicago din cauza grijilor interne, confirmarea a venit rapid tot la Paris. Putin: „Ni s-a spus ca sistemul antiracheta nu este îndreptat împotriva Rusiei, dar noi vrem ca aceasta sa nu se rezume numai la declaratii. Avem nevoie de garantii militare si tehnologice consacrate prin instrumente juridice constrângatoare“, a spus el la conferinta de presa. François Hollande a reamintit ca a existat „un dialog (al Frantei, n.n.) cu Rusia“ gândit ca una dintre conditiile care ar fi permis „sa se mearga mai departe“ în proiectul scutului antiracheta al NATO. „I-am reamintit (acest dialog, n.n.) presedintelui Putin“, a tinut sa sublinieze Hollande la conferinta de presa amintita. Întelesurile acestei precizari ne scapa.
Tonul s-a schimbat la summit-ul Rusia-Uniunea Europeana tinut la Sankt Petersburg în primele zile ale lui iunie. Interesele economice sunt mari si de o parte, si de alta. Si, totusi, divergentele nu au fost atenuate pe de-a întregul. Jurnalistii au remarcat ca Vladimir Putin nu si-a ascuns nemultumirile în privinta acordarii vizei de calatorie a cetatenilor rusi în Uniunea Europeana. „O adevarata cooperare este imposibila atâta timp cât exista bariere pentru resortisantii tarii noastre“. Rusia negociaza de ani buni cu Bruxelles-ul posibilitatea suprimarii vizei pentru cetatenii rusi în zona Schengen, dar Uniunea Europeana a pus numeroase conditii, de la securizarea pasapoartelor pâna la respectarea drepturilor omului. Barroso considera ca ridicarea restrictiilor trebuie sa devina un obiectiv al ambelor parti. Formularea este destul de ambigua. „Rusia si Europa, a aratat Putin, se confrunta cu importante transformari politice, economice si sociale. Un nou ciclu începe, acesta ne da posibilitatea sa ne gândim la viitor, sa reflectam în termeni strategici asupra a ceea ce dorim sa construim împreuna, sau chiar sa fim în viitorii cinci ani“.
Chiar si cu aceste dispute putem sa ramânem optimisti. Grav ar fi ca ele, aceste dispute, sa creeze o bresa prin care exportul de instabilitatea sa-si faca loc.
AUTOR: GEORGE APOSTOIU
sursa: revistacultura.ro