Site icon gandeste.org

Există ceva mai mult anul ăsta decît fanteziile anti-vot. Antrenament pentru 25 mai în stradă

Ştim, a ajuns irelevant  jocul cu două-trei partide “centriste” care fac aproximativ aceleaşi politici. E un paradox european, nu doar românesc. Nu ştiu dacă aţi observat, dar s-au şi investit nişte bani în reclame pentru votul european, foarte glumeţe, aşa. Am auzit una şi pe la radio-urile din România

Una din Danemarca, plină de umor pan-european (adică hlizeală cu multe-like-uri, gen), propune un superman care fute ce fute, dar mai şi duce oameni la vot:



Facem şi glume cu sex, numai votează!, asta ar fi mesajul centrist astăzi în UE. Povestea filmuleţului cretinel venit de la parlamentul danez e aici. Explicaţia pe scurt e că trebuie atraşi tinerii să voteze şi le trebuie un personaj macho şi nişte glume cu sex ca să meargă la vot. Filmul o fi simpatic. Intenţia e pe deplin stupidă. Ar putea fi asemănată cu nişte părinţi care se duc în club cu copilul adolescent ca să fie mai “apropiaţi” de odrasla lor. În România ar suna probabil cam aşa: “N-o să-ţi vină să crezi ce găseşti în cabina de vot”.

Alegerile europarlamentare exact asta sînt: 4 ani de zile se dau tehnocraţi, superspecializaţi în binele nostru şi super-nesimţit-plătiţi. Iar o lună din mandat fac tot slujul tabloid posibil ca să ia ceva legitimitate.

Am văzut şi mari fani ai lui Traian Băsescu (care la ultimul referendum pentru demitere invitau oamenii să nu voteze) care acum aştern şiruri nesfîrşite despre drepturi democratice şi importanţa votului blabla.

Am văzut şi că au început din timp fanteziile tradiţionale gen Saramago cu povestea votului alb în majoritate (sau votul anulat să fim siguri că nu fură). Sau pur şi simplu invitaţia la absenţă. O invitaţie puţin superfluă din moment ce oricum o să fie o mare absenţă de vreo 75%.

Ce e în plus anul ăsta în aceste fantezii anti-vot? Nu mai sînt DOAR fantazări arogante de dreapta precum: degeaba, nu te poţi bate cu ruralul, oamenii de calitate în ţara asta nu voteze şi alte vome din astea care ascund de fapt un trainic reacţionarism.

Nu, de data asta fantazările anti-vot sînt şi altfel. Aceste alegeri vin după cîteva serii de manifestaţii importante în stradă în perioada 2012-2014. Acei oameni au început să vrea să facă politică. De 20 de ani nu au apărut partide noi. În 20 de ani s-au petrecut schimbări foarte importante, cutremure sociale şi totuşi un partid nou (cu ceva importanţă şi care să nu fie creat de penelişti, pesedişti sau pedelişti supăraţi) întîrzie să apară.

Sînt de aceea de acord cu invitaţia venită dinspre nucleul manifestanţilor din 2012 anti-guvernare (care s-a reactivat împotriva exploatărilor riscante un an mai tîrziu) de a arăta cu degetul măcar legea partidelor. În fanteziile anti-vot mi-e ruşine să mă bag, sînt prea intime, poetice şi fără efect.Dar faptul căoamenii cer şi acces simplu pe scena politică este important.

E oricum greu să mai demarezi mişcări politice noi în zilele noastre – cu formele de solidarizare politică făcute praf prin practici de securizare şi stabilizare. Dar legea partidelor pune punct şi măcar speranţei că ai putea intra în politică.

“Aceeaşi mizerie” este un slogan care a fost util mai curînd pentru protejarea manifestanţilor în faţa acuzaţiilor de “eşti al cuiva”. I-am înţeles rostul acum doi ani, acum e obosită. Este o strigare fără tupeu. E timpul unor ieşiri din defensivă. Plictiseala aristocratică de politică nu mai merge.

Pe 25 mai există aşadar un motiv solid pentru ieşit în stradă. Nu-mi place sintagma “Împotriva clasei politice”, e superfluu şi ipocrit. Eu şi alţii am ieşit direct şi fără echivoc împotriva unor multinaţionale, împotriva mecanismului de lobby şi de business propus în ultimul sfert de veac din ce în ce mai apăsat (şi în criza privatizării urgenţei era tot un mecanism ireal de business pregătit pentru anumite companii de preluare a urgenţelor şi a banilor alocaţi). Formularea “Împotriva clasei politice” are ceva putred, e frica de asumare a adevăratei crize în care sîntem. Criza economică ne aduce în situaţii din ce în ce mai antagonice.

Inutil de spus, cred, mă ştiţi deja bine, poate aş vedea rostul unei mişcări liberale ce va mai la stînga, dar să aud iar poezii cu dreapta nu mă interesează. Tot aşa cum nu mă interesează să văd alianţe cu intelectuali vînduţi politic, cu oengişti plătiţi de fapt să facă propagandă şi să acopere cu hîrtii austeritatea.

Tot inutil de spus, din România lipsesc formaţiuni care să atace direct teme populare şi care să fie capabile să treacă graniţele ţării, să se alieze cu alte fronturi de stînga ceva mai hotărîte, atîtea cîte mai sînt în UE.

La fiecare alegeri, există un val de romantism nu-te-duce-la-vot. Anul ăsta pare puţin diferit. Pentru că de 2-3 ani s-au tot antrenat sute-mii de oameni protestînd în stradă pe subiecte absente în agenda publică oficială, şi-au dat seama că se pot organiza şi pot încerca mai mult şi, surpriză, au mai realizat că îndată ce-ţi vine chef de politică şi de critică ajungi fie în vizorul SRI, fie radical periculos, extremist, populist etc.

Ar fi deci o miză: scoaterea gîndirii critice de pe listele de ameninţare la adresa naţiunii celei capitaliste pînă la moarte şi o minimă formalizare şi în direcţii eficiente (pentru cine are chef să-şi bată capul cu aşa ceva). Şi, poate, o clarificare politică post-fukuyamistă. Că unii s-or fi săturat să o tot ardă cu indististincţia ideologică. Măreaţa observaţie cum că nu mai sînt diferenţe stînga-dreapta descrie o stare generată de o ideologie agresivă, nu este rezultatul organic al evoluţiei. Unii o spun de parcă n-ar observa-o nimeni şi ca şi cum ar fi dat gata realitatea cu spiritul lor fin de observaţie.

Pentru 25 mai propun antrenament cu următoarele teme:

– sînt angajat, cît mai am pînă să fiu sclav? Sau poate mi-aş dori să devin sclav, că ăia măcar aveau masă şi casă

– nu sînt angajat, mai am vreo şansă?

– plătesc direct în facturi diverse investiţii care sînt acum cele mai profitabile; la rîndul lor profitorii sînt taxaţi ridicol; o fi bine?

– Chevron exploatează aici cînd şi cum vrea el. Iar noi sîntem gata să ţinem un an o mînă de ţărani numai într-o bătaie ca să asigurăm democraţie capitalistă

– Firme de exploatat aur, firme de asigurări, bancheri au primit în ultimul deceniu dreptul la taxare privată, mult mai dureroasă decît taxarea de la stat. Totul cu voia puterii politice

– FMI, BNR, BCE îşi iau asigurări că nu “abuzăm” bancherii cu legi mai drepte pentru cetăţeni. O fi ok?

– Avem politicieni foarte războinici în ultima vreme. Vreţi război?

– UE corporatistă o duce foarte bine. UE pentru cetăţeni mai există?

– Vă certaţi pe o biată taxă pe benzină. NU vă certaţi pe redevenţe pe resurse. Cobitaţi-vă pe pielea voastră, nu a noastră.

– Faptul că poporul începe să emită pretenţii nu înseamnă “populism”

– Antifascismul e important. Semne că în România există potenţial fascist nu sînt deloc greu de depistat

Evident, aştept şi temele voastre de antrenament. Pe 25 mai Europa corporatistă nu ne interesează. Aia cetăţenească, da.

P.S. Evident că nu ne interesează (sper) nici tot soiul de dubioşi independenţi care o ard şi ei anti-politic. Nu la asta mă refer prin emergenţa unor noi partide: nu e nici o fericire  să tot vină unii iar şi iar cu aceleaşi idei tîmpite cît se poate de retrograde, reacţionare, doar pentru că se simt “apăsaţi” de Europa prin drepturi pentru minorităţi.

Autor: Cristi Rogozanu

Sursa: Vox Publica

Exit mobile version