Site icon gandeste.org

Evolutia economiei: ne decuplam de Europa?

In trimestrul doi al acestui an, PIB-ul a scazut cu 8.8% fata de acelasi trimestru al anului trecut, Romania inregistrand una dintre cele mai severe contractii economice din UE.

Pentru a intelege exact ce inseamna aceasta scadere economica, sa aruncam o privire asupra evolutiei din ultimii patru ani a economiilor tarilor membre ale UE, click pe graficul de mai jos pentru detalii.

In perioada 2005-2008, topul cresterii economice este condus in ordine de Slovacia,  Lituania, Letonia, Romania si Bulgaria, tari in care PIB-ul a crescut intr-un ritm net superior altor tari cu o economie mai dezvoltata.

Sa privim acum topul scaderii economice din ultimul trimestru. Deloc surprinzator, in acest top regasim trei dintre cele cinci tari mentionate anterior. Cu alte cuvinte, scaderea inregistrata acum este pe masura cresterilor din trecut, desi in tarile baltice insa, s-a cam sarit peste cal.

Click pe graficul de mai jos pentru a vedea cum a evoluat PIB-ul Romaniei in ultimele cinci trimestre.

Astfel, in ciuda scaderii de 8.8% fata de T2.08, se poate usor observa ca ritmul de scadere al PIB in T2.09 fata de T1.09 este semnificativ mai redus comparativ cu evolutia din T4.08, respectiv T1.09. Nu avem inca date detaliate pentru a comenta evolutia diferitelor sectoare economice, insa voi reveni pe marginea subiectului pe masura ce aceste date vor fi facute publice.

Oficial, cele mai mari economii ale UE, Germania si Franta au iesit din recesiune, economia acestora crescand cu 0.3%fata de trimestrul anterior. Judecand in acelasi mod, este posibil ca si economia romaneasca sa iasa din recesiune in ultimul trimestru al acestui an, insa acest lucru nu ne va incalzi foarte mult.

Problema noastra este ca riscam sa ne decuplam de Europa exact acum cand economia europeana da semne de revenire, iar asta se intampla datorita Statului care, nerestructurandu-se, continua sa pompeze criza in economia privata.

Cu alte cuvinte, sectorul privat nu numai ca trebuie sa faca fata crizei de unul singur, ci trebuie sa sustina si o administratie ce refuza sa se reformeze. O sa vedem ce se va intampla.

sursa: khris.ro

Exit mobile version