Site icon gandeste.org

Europa şi criza boieriei

Se anunţă vremuri tulburi. România e bântuită de fantoma grevelor. Mai grav e că şi Europa intră în zodia grevelor.

De când a apărut opţiunea de a munci în Vest, milioane de români au avut o şansă în plus: dacă nu-şi găsesc de lucru în ţara lor, atunci pot încerca în Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, Irlanda, Grecia sau Ungaria. Acum, însă, şomajul creşte peste tot. Nori negri se anunţă de la Atlantic la Marea Neagră.

Problema e că nu asistăm la o zgâlţâire de parcurs, ci la un şoc istoric. Europa se află în faţa unui cutremur care o va schimba pentru multe decenii. Turbulenţele au legătură cu o «supraîncălzire» a nivelului de trai. Pur şi simplu, europenii trăiesc mai bine decât îşi pot permite. Totul porneşte de la împrumuturile excesive.

Câtă vreme economiile vest-europene au duduit, iar cele est-europene au crescut spectaculos în capitalismul postcomunist, boala a fost dusă pe picioare. În unele ţări, nici măcar nu a fost diagnosticată. Altele au tratat-o cu aspirină, ca pe o simplă răceală. Între timp, europenii au continuat să se joace de-a Alice în Ţara Minunilor.

Tragedia Europei este incapacitatea populaţiilor sale de a accepta scăderea nivelului de trai. La cele mai mici tentative ale guvernelor de a reduce costurile, se ajunge la grevă. În cele mai multe ţări dezvoltate, sindicatele au căpătat o putere devastatoare. Decenii de-a rândul, au impus legi ultrasocialiste. Câştiguri tot mai mari, muncă tot mai puţină. Pauze lungi şi dese, weekenduri prelungite, concedii nesfârşite, sporuri diverse, gratuităţi de tot felul. Guvernele au acceptat, pentru că aveau de unde să dea: cifrele economice arătau bine.

Acum, spirala economică a luat-o în jos, iar traiul pe datorie a explodat. Europa a intrat în «criza boieriei». Locuitorii săi au o singură şansă: să-şi reducă drastic cheltuielile. Şi, implicit, să accepte scăderea nivelului de trai. Dar nu sunt pregătiţi s-o facă! Reacţia violentă a grecilor, grevele nesfârşite ale celor de la Air France sau British Airways, atitudinea de forţă a sindicatelor din cele mai multe ţări – toate acestea arată ce ne aşteaptă în continuare.

După ce au cunoscut binefacerile planului Marshall – care i-a scos din sărăcia cruntă în care i-a lăsat războiul -, francezii, nemţii, englezii sau italienii s-au obişnuit să trăiască din ce în ce mai bine. Acum li se cere să accepte şi reversul medaliei. Viaţa nu poate merge totdeauna în sus; uneori te mai duce şi în jos. Dacă nu vor înţelege că, pe termen lung, altă soluţie nu există, «bătrânul continent» riscă să devină scena unor şocuri profunde. Să nu uităm ce s-a întâmplat după marea criză de la începutul anilor ’30…

Între timp, chinezii continuă să muncească mult şi ieftin. Produsele lor se vând din Islanda până în Patagonia. Iar economia lor creşte, creşte, creşte…

Grigore Cartianu
sursa: adevarul.ro

Exit mobile version