Site icon gandeste.org

Europa dă drumul la TIPARNIŢĂ. BCE anunţă că va cumpăra fără limite datoriile ţărilor cu probleme.

Guvernatorul BCE, Mario Draghi, a reiterat, ieri noapte, că moneda euro este ireversibilă şi a anunţat un plan de acţiune care prevede ca instituţia pe care o conduce să finanţeze ţările cu probleme din euroregiune prin achiziţia de titluri ale statelor respective

Banca Centrală Europeană s-a înscris clar pe drumul salvării cu orice preţ a ţărilor cu probleme din zona euro. Preşedintele Băncii Centrale Europene, italianul Mario Draghi, a declarat, din nou, că “euro este ireversibil” şi a anunţat un nou program de achiziţie a datoriei statelor cu probleme, fără o limită maximă a banilor ce pot fi cheltuiţi.

Programul, numit Outright Monetary Transactions – Tranzacţii Monetare Directe -, prevede ca BCE să cumpere datoria statelor cu probleme – principalele fiind Spania şi Italia – cu maturitatea de până la trei ani. OMT nu are o limită cantitativă, mai spune Draghi, şi acesta se va opri doar atunci când scopul a fost atins – adică ţara se poate finanţa singură la costuri rezonabile. Mai mult decât atât, BCE nu va mai avea nici restricţii de natură calitativă la cumpărarea de obligaţiuni astfel că ea va achiziţiona şi titluri cu risc foarte ridicat catalogate de agenţiile de rating la calificativul “junk”. Cu alte cuvinte, BCE va putea cumpăra pe bani lichizi titluri care au toate şansele să rămâne simple hârtii fără valoare.

Vrei bani, cedezi putere. Cumpărarea suveranităţii, vechea problemă

Condiţia ca acest program să fie început este ca statele cu probleme să intre într-un acord, fie de finanţare, fie precautionary cu Fondul European de Stabilitate Financiară sau Mecanismul European de Stabilitate prin care să îşi asume un program economic/fiscal de reformă şi prin care celor două mecanisme li se dă voie să cumpere obligaţiuni din piaţa primară.Asta înseamnă că Spania şi Italia, de pildă, trebuie să facă ceea ce au făcut şi Grecia, Irlanda sau Portugalia, în interiorul zonei euro, sau România, Bulgaria sau Ungaria, în Uniunea Europeană: să accepte ca birocraţii europeni şi cei ai FMI să le dea teme pentru acasă, să le impună reforme şi/sau politici de austeritate.

Germania creştin democrată se teme de inflaţie. Franţa socialistă salută deciziile BCE

În ciuda declaraţiilor politice care vin constant în sensul “restabilirii încrederii în zona euro”, Germania pare să aibă o problemă cu măsuri de tipul celei luate de BCE. Singurul guvernator de bancă centrală care s-a opus, previzibil dealtfel, noului plan a fost Jens Weidmann, şeful Bundesbank. Reticenţa Germaniei este explicabilă nu doar prin faptul că este cel mai important contributor la bugetele UE dar şi prin istoria ţării. Germania a trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe episoade cu hiperinflaţie.Pe de altă parte, Franţa socialistă salută la propriu deciziile BCE. Ministrul francez de finanţe, Pierre Moscovici, a salutat seară acţiunea BCE şi a făcut apel la celelalte ţări europene să îi sprijine viziunea, după anunţul Băncii Centrale Europene că va interveni pe piaţa datoriei.
”Salut acţiunea BCE’, a declarat Moscovici în timpul dineului anual al centrului de reflexie Bruegel la Bruxelles. Fără a cita în mod expres anunţul intervenţiei pieţe, ministrul francez a considerat ‘important’ faptul de a sublinia că ‘salvarea euro face parte din misiunea BCE’. La fel de entuziaşti au fost şi oficialii celor două ţări , principale beneficiare ale noului plan adică Spania şi Italia.

Autor: Serban Buscu
sursA: capital.ro

Exit mobile version