Site icon gandeste.org

EUROPA CEA CIVILIZATĂ. MDA…

Liderul Partidului Radical Sârb, Vojislav Šešelj, a stat în arestul penitenciarului de la Haaga timp de zece ani, fără să există vreo dovadă clară a vinovăției lui. Dincolo de faptul că reprezintă o ideologie a trecutului, că e un politician defazat și un păun al naționalismului de mucava, nu cred că i se poate imputa ceva serios. Între timp, acesta a făcut un gest pe cât de necugetat, pe atât de pueril și idiot: a dat foc în public steagului Croației, țară care a cerut în repetate rânduri condamnarea lui la închisoare pe viață. Presa occidentală a luat efectiv foc, cerât reîncarcerarea lui urgentă!

Între timp, radicalii albanezi, care cu ajutorul NATO și-au încheiat treburile sângeroase în Kosovo, au pus ochii pe Macedonia. Au ucis cinci civili macedoneni, au ocupat un post poliție și au dezarmat niște militari în termen. Fleacuri, în opinia presei occidentale, care nu a dat niciun semn că ar fi oripilată de asemenea gesturi. La fel a fost și reacția țărilor occidentale, care prin toleranța lor suspectă girează și legitimează o formă militantă de extremism. Imaginați-vă orice alt premier european, în afară de Edi Rama, care și-ar permite să vorbească cu o nonșalanță debordantă despre necesitatea schimbării granițelor în sensul satisfacerii apetitului naționalist al unui popor!

Faptul că Macedonia se află în pragul unui război civil, provocat exact de separatiștii care au fost încurajați și ajutați de NATO în 1998 în Kosovo, pentru presa occidentală nu reprezintă un subiect mai interesant decât incendierea unui steag de către un politician complet marginal. Ce demonstrează acest lucru? Că presa este, într-o proporție covârșitoare, aservită intereselor politice. Nu că n-aș fi știut-o până acum, dar modul în care se confirmă acest lucru este de-a dreptul frapant.

Și încă un eveniment simptomatic. În această zi de 24 aprilie, în care armenii celebrează 100 de ani de la genocidul comis de turci (au murit în jur de 1 milion de civili), președintele Serbiei s-a dus într-o vizită oficială la Erevan, pentru a-și exprima omagiul față de suferința teribilă a unui popor. În aceeași zi, președintele Albaniei s-a dus în vizită în Turcia.

Bun venit în Europa cea civilizată.

Sursa: Goran Mrakic

Exit mobile version