Site icon gandeste.org

Eu vând, tu vinzi, ei (ne) vând

Dacă românul se pricepe foarte bine la ceva, atunci acel ceva e vânzarea. Vinde tot ce poate şi tot ce are, ba chiar şi ce nu are. Vinde pe o parte, cumpără pe altă parte, căci altfel ce om de afaceri ar mai fi el. Ba chiar se pricepe să şi negogieze în aşa fel încât să facă profit şi să nu piarda timpul şi banii. La vânzare găseşti orice. De la căţel, purcel şi alte orătănii, până la pistoale, grenade sau mai ştiu eu ce alte artefacte mai deţine prin bătătură românul nostru foarte strângător dealtfel.

Ultima modă în materie de vânzări este PĂMÂNTUL. Evident că nu vorbesc de Planeta mamă; ea este vândută deja şi împărţită (off the record, ofc) celor cu bani şi putere care taie şi spânzură după cum  pofteşte inimioara lor drăgălaş smolită. Vorbesc depre pământul nostru românesc pe care călcăm, pe care-l arăm şi cultivăm. Despre pământul pentru care înaintaşii noştii s-au luptat cu îndârjire şi curaj , ca să nu le fie stârpită din el nici măcar o bucăţică cât de mică. Despre pământul care, în câţiva ani, tare mi-e teamă că nu se va mai putea numi românesc. Pentru că mai marii acestui pământ românesc, afaceriştii afaceriştilor, deşteptăciunea întruchipată în ale vânzării, au decis că vânzarea acestuia către străini, ar fi o afacere profitabilă care ar aduce bani frumoşi în buzunarele ,vilele şi piscinile lor la bugetul ţării.

Prevăd astfel un viitor de aur României, care va fi replica contemporană a turnului Babel şi copia miniaturală a Star Trek. Şi vom întreba din nou: “unde eşti tu, Ţepeş doamne?” Dar de ce nu întrebăm: unde eşti tu ROMÂNULE, născut şi crescut pe un pământ românesc care nu-ţi va mai aparţine? Sau atât de resemnat eşti faţă de taxe şi impozite încât aştepţi cu nerăbdare să plăteşti bir Europei, doar ca să poţi dormi liniştit în patul tău? Şi să nu crezi că nu se va ajunge acolo… Mno… hai să trăim bine, că doar iarna nu-i ca vara!

Sursa: Web caffe

Exit mobile version