Premierul Emil Boc a declarat ieri, înaintea şedinţei de guvern, că în perioada crizei economice este nevoie de optimism, argumentând că atitudinea oamenilor este afectată de informaţiile negative, ceea ce duce la restrângerea consumului şi la lipsa de iniţiativă şi, în consecinţă, la agravarea crizei. “Dacă fiecare dintre noi ne facem datoria, putem depăşi această perioadă dificilă. Şi ne mai trebuie ceva: o doză de optimism, în condiţiile în care toată lumea vorbeşte numai despre criză. (…) Pentru că, dacă toată ziua vorbim numai despre criză, numai despre cât de greu şi rău şi este, inevitabil şi psihologic comportamentul oamenilor este diferit prin restrângerea consumului, prin a nu face investiţii, prin a nu avea curajul să pornească o “afacere”, a declarat Boc, citat de NewsIn.
Premierul a spus că atitudinea oamenilor nu face decât să adâncească criza economică. “Ea este o realitate, nu trebuie ignorată, o vedem cu toţii. Dar trebuie să avem un comportament prin care să încercăm să luptăm şi să luăm măsurile care să ne ajute să depăşim această perioadă de criză”, a completat el. În şedinţa de guvern ar fi trebuit să fie luate în discuţie măsurile anticriză propuse de PSD, printre care şi eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, reducerea TVA la o serie de alimente, facilităţi fiscale pentru IMM-uri şi pentru angajatori. Măsurile propuse de social democraţi au fost refuzate timp de trei săptămâni de liderii PDL, în cadrul coaliţiei de guvernare.
sursa: cotidianul.ro