„Sunt câteva elemente care nu pot fi negate. Situaţia economică şi politică a României este foarte apropiată de ceea ce înseamnă colonie” – analistul economic Mircea Coşea. El a lansat ideea transformării României în colonie încă din 2002.
La fel ca orice colonie, România este un teritoriu în care ponderea capitalului autohton este foarte mică, în special în domenii cheie precum cel bancar.
De asemenea, relaţiile comerciale externe sunt orientate monodirecţional. „Peste 75% din exporturi şi importuri se realizează cu Europa de Vest, în special cu trei ţări: Germania, Franţa şi Italia” – Mircea Coşea.
În plus, ca orice teritoriu colonial, România nu îşi foloseşte resursele naturale şi umane în interes propriu, iar plus-valoarea pe care folosirea acestor resurse o creează nu este valorificată intern.
Etapele „colonizării”
Mircea Coşea a menţionat că s-a ajuns aici în primul rând din cauza lipsei unei strategii de dezvoltare pe termen lung: „După 1989 România nu a avut o astfel de strategie, care să fie realizată prin consensul politic. Adică indiferent de guvern, anumite obiective trebuiau urmărite de toată lumea: agricultura, politica de mediu, de sănătate”. În al doilea rând, România nu are o politică externă care să urmărească interesul naţional, ci pe cel al partidelor politice aflate la guvernare.
„Aşa se explică poziţia României în UE. La acest nivel se urmăreşte crearea unei imagini pozitive pentru liderii partidelor. Compromisurile faţă de partenerii străini au dus România pe o poziţie de ţară de mâna a doua în UE. De aceea, din 2007 şi până în prezent, nu a avut avantaje de penetrare pe piaţă şi un grad ridicat de absorbţie a fondurilor europene” – Mircea Coşea.
„România a devenit astfel o ţară în care s-au delocalizat activităţi slab productive, manufacturiere, de asamblare şi de montaj. Exemple pot fi lohn-ul din textile sau chiar politicile Renault, Ford. Daimler produce aici doar părţi componente” – Mircea Coşea.
Din aceasta cauză, am pierdut aproape în totalitate posibilitatea de dezvoltare prin cercetare şi inovare, devenind total dependenţi de tehnnologia şi know how-ul străin.
Un alt factor al transformării României în colonie este şi incapacitatea de a valorifica eficient resursele interne. În plus, din cauza corupţiei şi clientelismul politic, ţara a ajuns în 2008-2009 într-o situaţie apropiată incapacităţii de plată.
Prin urmare, guvernanţii au acceptat acorduri prin care FMI şi UE au impus tipul de politici economice caracterizate prin austeritate excesivă, exagerarea sistemului fiscal şi incapacitatea de creare de locuri de muncă.
„Din punct de vedere al ideii noastre de colonie, înseamnă că, prin acordul cu FMI, România nu are o capacitate deplină de a fi independentă în deciziile guvernamentale” – Mircea Coşea.
Prețul aderării la UE
Analistul economic Ilie Şerbănescu apreciază, la rândul său, că România a ajuns colonie din cauza privatizării unor companii mari, pentru îndeplinirea unor condiţii în vederea aderării la UE.
„O ţară ajunge colonie când i se iau 3 lucruri: resursele minerale, distribuţiile de energie şi băncile. Această situaţie este produsul unui program din care face parte desfiinţarea economiei proaste sau bune cum era şi includerea în UE, care a desăvârşit această distrugere” – Ilie Şerbănescu.
Potrivit acestuia, aşa-zisele negocieri de aderare s-au desfăşurat după formula care nu era doar o chestie simbolică: „Vreţi aderare, daţi economia!”.
Cel mai mare avantaj oferit de aderare – accesul la o piaţă liberă de jumătate de miliard de locuitori – nu a mai putut fi fructificat în 2007, după ce a fost distrusă sau vândută industria.
„Nu poţi juca fotbal fără o echipă de fotbal. Echipa nu se creează peste noapte” –
La momentul intrării în UE, România nu mai avea petrol, distribuţie de energie şi gaze, industrie şi bănci, „tot rulajul banilor fiind luat”.
Şerbănescu a argumentat că, după 6 ani de la aderare, România a ajuns să descopere că ar fi bine să îndrepte în afara UE exporturile, realizate oricum în marea lor parte de companii străine. „Atunci care e avantajul UE?”, întreabă retoric analistul.
În timp ce investitorii evocă posibilitatea retragerii din România de la companii precum Dacia sau Sidex, „de la resurse nu pleacă nimeni”. Dar privatizările Dacia sau Sidex nu au reprezentat condiţii de pre-aderare la UE.
Pentru a sublinia statutul de colonie al Romaniei, Şerbănescu a atras atenţia că „adevăratul premier al României” nu este Victor Ponta, ci reprezentantul FMI în România: „El decide ce se privatizează, când se privatizează, bugetul, anvelopa salarială, numărul de oameni în sistemul bugetar. Ăsta e statutul unei colonii, decid alţii”.
Pentru a recâştiga independenţa va fi nevoie, ca şi în cazul fostelor colonii din secolul 20, de lideri care să implementeze un program bine definit.
Sursa: Anonimus.ro