Site icon gandeste.org

Efectul protocoalelor SRI: toate interceptarile sunt nule

Rapoartele de control ale Inspectiei Judiciare pe modul de aplicare a protocolului PICCJ – SRI incheiat in 2009 intre Laura Kovesi, Florian Coldea si George Maior, precum si cele pe abuzurile comise de DNA in instrumentarea a 3000 de dosare impotriva judecatorilor si procurorilor din Romania, scot la iveala o noua grozavie, care arunca in aer legalitatea oricarui mandat de interceptare. Fie el pe supraveghere tehnica, fie pe siguranta nationala.



Inspectia CSM ne spune ca in perioada 2014-2018 a constatat ca dosarele avand ca obiect masuri de supraveghere tehnica nu au fost inregistrate in sistemul informatic ECRIS si ca prin asta s-a incalcat art. 109/2 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care prevede “Cauzele avand ca obiect cererile, propunerile, plangerile sau contestatiile date prin lege in competenta judecatorului de drepturi si libertati se inregistreaza in sistemul ECRIS ca dosare distincte”. Situatia mandatelor a fost similara si la restul instantelor din tara. Inspectia Judiciara nu ne spune care este efectul in practica al acestor constatari asupra solutilor emise sau dosarelor aflate pe rol, limitandu-se doar sa constate o incalcare de regulament, pentru a nu se expune mai mult decat trebuie.

In fapt lucrurile sunt infinit mai grave. De-a dreptul infractionale. Si releva un fapt de netagaduit, anume: TOATE MANDATELE DE INTERCEPTARE OBTINUTE IN DOSARELE NEINREGISTRATE IN SISTEMUL ECRIS SUNT NULE ABSOLUT.

Trebuie sa dezvaluim tot ceea ce Inspectia Judiciara s-a ferit sa o spuna negru pe alb, probabil pentru a nu fi acuzata ca intervine in activitatea de judecata.

De ce sunt nule mandatele de interceptare emise in dosare care nu au fost repartizate in sistemul informatic ECRIS?

Potrivit Legii 304/2004 privind organizarea judiciara:

Art. 11 – “Activitatea de judecata se desfasoara cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelorsi continuitatii…”

Art. 53 – “(1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecata se face in mod aleatoriu, in sistem informatizat.”

Articolul 6 din CEDO – Dreptul la un proces echitabil, preluat de art. 10 din Legea 303/2004, a statuat: “Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in mod public si in termen rezonabil, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege…”

Mai pe sleau spus, o instanta este instituita prin lege atunci cand ea este aleasa potrivit legii. Iar legea ne spune ca o instanta este aleasa corect, atunci cand este desemnata aleatoriu, prin sistem informatizat. Nicidecum atunci cand instantei i se dau dosarele cu mana, de vreun anume functionar.

Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 685/07.11.2018 referitoare la compunerea Completele de 5 judecatori, a consacrat dreptul justitiabililor la o instanta “stabilita de lege”, precum si faptul ca “nelegala compunere a instantei reprezinta o nulitate absoluta, fiind incalcata o norma ce ocroteste un interes public, si o nulitate neconditionata de existenta unei vatamari.”

Normele care reglementeaza compunerea completelor de judecata sunt norme de organizare judiciara, de ordine publica, a caror incalcare este sanctionata de lege cu nulitatea absoluta.

In penal, art. 281 Cpp prevede ca lovita de nulitate absoluta orice masura dispusa intr-un dosar in care s-au incalcat prevederile referitoare la „compunerea completului de judecata”.

Si in civil, lipsa repartizarii aleatorie a vreunui dosar este sanctionata de art. 176 Cpc, care sanctioneaza cu nulitate absoluta incalcarea dispozitiilor legale referitoare la „compunerea sau constituirea instantei”.

Nenorocirea in tot sistemul judiciar actual este ca o groaza de dosare, atat penale, cat si civile, nu contin intre filele lor nicio dovada privind repartizarea aleatorie in sistem informatic a dosarelor si, mai in toate instantele, dosarele se pun cu mana, de catre sefii de sectii, colegiile de conducere sau personalul care face inregistrarea dosarelor, speculandu-se Regulamentul de Ordine Interioara al Instantelor, modificat ilegal de CSM – cu incalcarea legii – care a permis instantelor sa jongleze cum vor cu dosarele prin tot felul de metode, care incalca flagrant legea, cum ar fi „metoda sistemului ciclic”, care suna pompos, linistitor, dar in fapt este o punere cu mana a dosarelor pe complete functie de cum vrea cel care face imparteala.

Realizati aici ca CSM a incalcat legea si a emis un Regulament de Ordine Interioara al Instantelor (act normativ inferior legii), care incalca flagrant Legea 303/2004 care prevede ca „Activitatea de judecata se desfasoara cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor…”

Este motivul pentru care, Guvernul Romaniei sesizand ca in sistemul judiciar dosarele sunt puse peste tot cu mana a emis OUG nr. 7/2019, prin care legile 304/2004 si 317/2004 au fost modificate si completate dupa cum urmeaza:

Art. 14 – „(5) Colegiul de conducere nu va putea adopta Regulamente sau hotarari prin care sa adauge la dispozitiile cuprinse in legi, pe motiv ca acestea ar fi neclare sau incomplete.”

Art. 15 – „(7) Plenul Consiliului nu va putea adopta Regulamente sau hotarari prin care sa adauge la dispozitiile cuprinse in legi, pe motiv ca acestea ar fi neclare sau incomplete.”

Asadar, potrivit legii, azi nu mai sunt posibile repartizarile de dosare altfel decat aleatoriu in sistem informatic dar, dezastru, in practica veti vedea ca tot cu mana sunt puse, iar acolo unde se simuleaza repartizarea aleatorie in sistem informatic, niciun sistem nu este auditat (desi legea obliga la auditare) si nu garanteaza imposibilitatea dirijarii umane a dosarelor catre anumiti judecatori.

Din nefericire pentru actul de justitie din Romania, fostul ministru Tudorel Toader a tradat Drepturile Omului si, desi stia de ilegalitatea protocoalelor, de deciziile Curtii Constitutionale privitoare la incalcarea drepturilor justitiabililor, pe care le-a criticat public, nu a gasit de cuviinta sa initieze o ordonanta de urgenta, care sa repuna in termen de contestatie in anulare ori alta cale extraordinara de atac, victimele judecatilor strambe pe protocoalele cu SRI. Asa se face ca desi in prezent sunt certe – demonstrabile si de netagaduit – abuzurile procurorilor si judecatorilor care s-au bagat slugi la SRI, justitiabilii napastuiti nu au potrivit legii deschisa nicio cale de atac extraordinara. Nici macar cei ale caror drepturi au fost constatate ca incalcate de Curtea Constituionala, ale carei decizii sunt obligatorii doar pentru viitor.

Nimeni din Guvernul Romaniei – cred ca de teama alegerilor si reactiei opozitiei, mai ales cea de la Bruxelles – nu pare preocupat sa initieze vreo ordonanta de urgenta de repunere in termen. Chiar daca CCR care a ramas in pronuntare pe legalitatea completelor de 3 va constata ca si acestea au fost puse cu mana, cum s-a intamplat si cu cele de 5, de beneficiat de pe urma unor rejudecari vor avea parte doar cei care inca mai au dosare pe rol. Pentru ca in situatia celor judecati deja definitiv nu se mai poate promova nicio cale extraordinara de atac in lipsa unei ordonante de urgenta care sa prevada un drept de repunere in termen.

Ce uriasa discriminare! Chiar daca au fost victimele unor abuzuri inimaginabile, anumiti justitiabili nu vor mai avea dreptul la o rejudecare dreapta pentru ca au apucat sa fie deja osanditi, in vreme ce cei care inca mai au dosare in curs de solutionare, vor beneficia de acest drept!?!

In tot acest freamat, magistratii care au nenorocit Justitia, care au incalcat grav legea inhaitandu-se cu SRI sunt bine mersi pe functii, mai ales cei mai vinovati dintre ei – cei de la Inalta Curte, parte a unui alt protocol, trilateral, inca neelucidat, incheiat in 2009 intre ICCJ – PICCJ – SRI.

Realizati ca la momentul actual Inalta Curte este condusa de Cristina Tarcea, trimisa in judecata disciplinara pentru ca nu a luat masurile legale de constituire, prin tragere la sorti, a Completelor de 5. Si ca aceasta femeie, care isi permite sa aiba iesiri publice cu discursuri politizate, nu a luat nicio masura pentru a scoate la lumina mizeria colaborarilor dintre SRI si judecatorii din subordine, ba din contra s-a pus sefa Structurii de Securitate a ICCJ, adica capac peste camera cu secrete.

Incotro ne indreptam ca natiune? Zilele trecute, un Complet de 5 al Inaltei Curti a ramas in pronuntare in cazul liderului PSD Liviu Dragnea, caruia i-a respins toate exceptiile, inclusiv cea privind interventia prescriptiei. Asta dupa ce, la fond, liderul PSD a fost condamnat ca la fotbal, cu 2 la 1, unul din judecatori pronuntandu-se pentru achitare pe lipsa de probe. Nu exista nicio proba de vinovatie in acest dosar, care este de un cinism absolut, dar ce sa vezi, soarta Romaniei sta in mainile a cinci judecatori supremi, care pot da dreapta achitare, dar pot da si o condamnare, in scop de a darama PSD de la Putere, a pune stavila procesului democratic de demascare a coruperii justitiei de catre SRI si a permite fortelor externe care doresc la Bucuresti un guvern marioneta, sa se asigure ca li se pun la picioare resursele strategice ale tarii.

Nu stim care va fi verdictul, as spune ca este unul imprevizibil in conditiile in care s-a dovedit de atatea ori ca probele si adevarul juridic nu prea conteaza, dar faptul ca acest Complet de 5 a fixat termen de pronuntare 27 mai 2019, adica a doua zi dupa duminica alegerilor europarlamentare, este atat de neinspirat ales, incat pare in mintea multora ca verdictul se va da functie de rezultatul alegerilor.

Acest Complet de 5 va juca soarta Romaniei! Sper sa nu se ajunga la o noua Revolutie!

Autor: Răzvan Savaliuc

Sursa: CorectNews

Exit mobile version