Acesta este indemnul dur al editorialistului publicatiei britanice The Independent, Johann Hari.
Pentru a-si explica pozitia, Hari revine la episodul nasterii FMI, in 1944, in urma negocierilor intre marilor puteri. Cu cateva exceptii onorabile, scrie editorialistul britanic, citandu-l in acest caz pe economistul britanic John Maynard Keynes, negociatorii erau hotarati sa faca un singur lucru: sa construiasca un sistem financiar global care sa se asigure ca banii si resursele planetei vor fi intotdeauna indreptate spre ei. O serie de institutii, printre care si FMI, au fost asadar intemeiate cu acest scop.
Oficial, sarcina FMI pare simpla: sa se asigure ca tarile sarace nu se indatoreaza, si daca o fac, sa le ajute cu imprumuturi si experienta economica. Dincolo de retorica insa, FMI a fost creat pentru a fi dominat de o mana de tari bogate, si, mai precis, de bancherii si speculatorii lor. FMI lucreaza in interesul lor.
Spre exemplu, in anii ’90, micutul stat Malawi se confrunta cu probleme economice severe, dupa o epidemie grava de HIV-SIDA si o dictatura brutala. A cerut ajutorul FMI. Daca FMI ar fi actionat conform rolului sau oficial, scrie jurnalistul britanic, ar fia cordat imprumuturi si ar fi ghidat tara spre dezvoltare in acelasi mod in care Marea Britanie si SUA si orice alt stat de succes s-a dezvoltat – prin protejarea industriilor, subventionarea fermierilor si investitii in educatia si sanatatea cetatenilor.
Insa FMI a facut altceva. A spus ca va acorda poporului din Malawi asistenta doar daca este de acord cu “ajustari structurale”. Au ordonat statului sa vanda aproape tot ce detinea in favoarea companiilor private si specualtorilor, si sa taie cheltuielile destinate populatiei. Au cerut incetarea acordarii de subventii pentru fertilizatori, chiar daca acestia erau singurii care faceau posibila agricultura intr-o tara cu solul saracit si ai carei cetateni sunt majoritar fermieri. FMI a instruit Malawi sa dea bani cu prioritate bancherilor internationali si nu poporului malawian.
In 2001, cand FMI a descoperit ca guvernul a creat stocuri de grane, au cerut vanzarea imediata a acestora, catre companiile private. Le-au cerut malawienilor sa foloseasca banii obtinuti astfel pentru a plati un imprumut de la o banca pe care tot FMI a impus-o, luat de Malawi cu o dobanda uriasa, de 56% pe an. Preseidntele a protestat si a spus ca e periculos, insa n-a avut ce afce si a vandut cerealele, achitand imprumutul bancii.
Anul trecut a fost catastrofal pentru agricultura, iar guvernul malawian nu a avut cu ce sa ajute populatia. Poporul infometat a ajuns sa se hraneasca cu coaja de copaci si, din cand in cand, cei norocosi, cu sobolani. Multi au murit de foame.
In culmea foametei, FMI a suspendat ajutorul in valoaree de 47 de milioane de dolari, deoarece guvernul a “incetinit” implementarea “reformelor” care condusesera la dezastru. Actionand, principala organizatie implicata in ajutorarea directa a malawienilor, a facut o analiza a foametei si a ajuns la concluzia ca FMI “poarta responsabilitatea pentru dezastru”.
In fine, Malawi a facut ceva ce nu ar trebui sa faca statele sarace: a cerut FMI sa plece. Malawi a ignorat “sfaturile” FMI si a reintrodus subventiile pentru fertilizator, si o serie de alte servicii pentru oamenii obisnuiti. In doi ani, tara se transformase intr-atat incat a ajuns sa acorde ajutor alimentar Ugandei si statului Zimbabwe.
In istoria FMI, Malawi nu este o exceptie. Organizatia intra in tarile sarace, le promite “medicamentul” care le va vindeca si apoi le toarna otrava pe gat, scrie editorialistul. Din Peru in Etiopia, tari intregi s-au prabusit dupa ce au apelat la FMI, Argentina si Thailanda fiinde cele mai faimoase exemple.
In Kenya, una din cele mai afectat din lume de SIDA, FMI a insistat ca guvernul sa introduca taxe pentru vizita la doctor – asa ca numarul femeilor care cautau sprijin pentru bolile cu transmisie sexuala a scazut cu 65%. In Ghana, FMI a insistat pe introducerea de taxe de scolarizare – doua treimi din familiile rurale nu si-au mai putut permite sa-si trimita copiii la scoala. In Zambia, FMI a insistat sa se taie cheltuielile din sanatate – si numarul copiilor care au murit s-a dublat.
Economistul laureat Nobel, Joseph Stiglitz, care a lucrat cu FMI inainte de a renunta si de a incepe sa denunte ce se intampla in interiorul Fondului, i-a spus lui Hari: “Cand Fmi ajunge intr-o tara, sunt interesati de un singur lucru. Cum ne asiguram ca bancile si institutiile financiare sunt platite?… FMI ii tine pe speculatorii financiari in afaceri. Nu ii intereseaza dezvoltarea sau sa ajute o tara sa iasa din saracie”.
Unii spun ca Strauss-Khan a fost un “reformist” care a schimbat FMI. Desigur, a existat o schimbare de ton, insa un studiu al Danielei Gabor de la Universitatea West of England a aratat ca, in profunzime, FMI a ramas acelasi.
Exemplul Ungariei este edificator. Dupa prabusirea din 2008, FMI i-a laudat pentru ca au mentinut tinta originala a deficitului taind serviciile publice. Poporul ungar, inspaimantat, a schimbat guvernul si a ales un partid care a promis sa faca bancile sa plateasca pentru criza. Acesta a introdus o taxa pe banci, de patru ori mai mare decat oriunde in lume. FMI a inebunit: au spus ca este “puternic disruptiva” pentru activitatea bancara (desigur, un plan gras de salvare al bancilor ar fi fost bun).A amenintat ca bancile vor fugi din tara. FMI si-a inchis tot programul din Ungaria pentru a-i intimida.
Insa colapsul prezis de FMI nu a avut loc. Ungaria a continuat sa implementeze masuri moderate, in loc sa pedepseasca popualtia. Au impus taxe pe sectorul comercial, foarte profitabil, si au luat fonduri din pensiile private pentru a plati deficitul. FMI s-a impotrivit la fiecare masura si a cerut sa plateasca, in loc, cetatenii ungari.
Altii au fost intimidati si si-au facut singuri rau, insa ungurii au continuat cum au stiut ei mai bine pentru cetatenii lor. Centrul american de analiza Center for Economic and Policy Research a descoperit ca 31 din cele 41 de acorduri FMI necesita politici macroeconomice “pro-ciclice”, care imping tarile si mai rau in recesiune.
Nu doar Strauss-Kahn ar trebui judecat, conchide jurnalistul, ci insasi institutia pe care a condus-o. “Daca Strauss-Kahn este vinovat, suspectez ca stiu ce s-a intamplat. A confundat-o pe sarmana menajera cu o tara saraca cu probleme financiare. Sefilor FMI li s-a permis, in definitiv, sa le violeze fara teama atatia ani”, incheie Johann Hari.
Sursa: Ion Coja