Site icon gandeste.org

Economia subterana ne tine… la suprafata?!

În România se fură de zeci de ani şi tot nu se termină resursele. Par inepuizabile… De la zăcământul de petrol, la pompa de benzină, de la contractele de asfaltare la cele de deszăpezire, de la furatul la cântar în piaţa mare şi până la TIR-ul de marfă care intră fără forme legale în ţară. Sintagma “Săraca ţară bogată!” ni se potriveşte de minune. Iar cei care fură o fac, poate, chiar cu ajutorul nostru, al omului de rând, pentru că greşim atunci când nu cerem bon fiscal, când încurajăm evaziunea, când votăm tot corupţii. Greşim că tăcem atunci când ni se încarcă factura la utilităţi sau când alimentăm la pompa de benzină, deşi vedem clar că s-a scumpit nejustificat produsul. Şi, uite aşa, şi cu ajutorul nostru, economia subterană este în floare în România şi tot creşte…

Un reputat academician şi membru în Consiliul de Administraţie al BNR a recunoscut în mod public, la Craiova, că economia “neagră” a ajuns la 40% din PIB nu mai târziu de anul trecut, or, cota aceasta este alarmantă pentru o economie emergentă ca a noastră. Paradoxal, eu spun că, în toţi aceşti ani de criză, economia subterană este cea care ne-a ţinut la suprafaţă, cea care ne-a salvat de un crash mai mare decât al Greciei. Resursele financiare “la negru” ale companiilor româneşti s-au întors, într-o formă sau alta, în economia reală. Iată raţionamentul meu: banii din economia subterană trebuia să fie cheltuiţi în vreun fel, pentru că ei nu puteau ieşi la iveală în conturile “la vedere” ale evazioniştilor.

Banii aceştia, spun, au luat calea comerţului, au circulat şi circulă în continuare în economia de suprafaţă. Afaceristul de acest gen şi-a cumpărat o maşină luxoasă din banii negri, o casă, o bijuterie scumpă pentru soţie şi/sau a dat şpagă funcţionarilor statului care l-au păsuit. Afaceristul acesta şi-a umplut coşul de cumpărături în mall sau hipermarket, pentru că banii lui trebuia să fie cheltuiţi. Consumul a fost susţinut în România ultimilor ani şi de fondurile mari şi multe din economia subterană.

Dacă ar ieşi banii negri la iveală, atunci produsele şi serviciile ar fi şi mai scumpe, pentru că producătorii sau comercianţii şi-ar adăuga TVA, ar plăti impozite la stat şi aceste sume tot de la consumatorul final ar fi încasate. Dar măcar creşterea de preţuri ar fi justificată. La ora actuală, preţurile cresc oricum şi nici măcar nu ştim de ce. Doar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a punctat clar şi la obiect de ce trăieşte economia subterană: sistemul fiscal românesc te îndeamnă, practic, la evaziune fiscală. Antreprenorii riscă, pentru că au o povară fiscală mare pe umeri, dar şi pentru că ştiu că nu păţesc nimic dacă sunt evazionişti.

Şi, într-o joi din anul 2012, vine noul premier Mihai Răzvan Ungureanu şi le promite celor de la FMI că România va combate şi mai aprig evaziunea fiscală. Promisiunea oarecum naivă a primului-ministru seamănă cu o poveste cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Domnia sa le cere responsabililor de combaterea evaziunii la nivel local ca în două luni să scoată din economia subterană nici mai mult, nici mai puţin de 1,5% din PIB. Un calcul matematic simplu arată că Fiscul, Garda şi Poliţia trebuie să aducă în economia la vedere peste 7,7 miliarde de lei numai din evaziune în următoarele 60 de zile. Cum să fie posibil aşa ceva, când evazioniştii din România au făcut inundaţie de bani, vorba lui Isărescu?! Poate că tocmai acest sistem este menţinut cu bună-ştiinţă de onorabilii care reprezintă statul român.

Toate sunt posibile numai cu complicitatea oarecum tacită a organelor statului. Evazioniştii parcă sunt încurajaţi să continue lucrul în subteran din moment ce unii dintre cei mai mari doctori în economie… subterană (a se citi Dinel Nuţu, fost Staicu) scapă basma curată, aproape ca lacrima, aproape albi. Imaculaţi. Şi tot statul este cel care încurajează furtul din banul nostru, la nivel înalt. Statul a făcut posibil ca o ţară ca România să cesioneze, printr-un celebru contract de privatizare, zăcămintele de petrol către o companie privată în schimbul unei redevenţe minime. Acum acea companie – despre OMV Petrom este vorba – a înregistrat cel mai mare profit din România şi, într-o situaţie de oligopol pe piaţa carburanţilor, îşi permite să scumpească nejustificat aproape săptămânal produsele la pompă, la fel ca alţi “competitori” de pe piaţa românească. Şi nimeni nu face nimic. La fel cum în sudul ţării, tot printr-un contract de privatizare, de data aceasta al Electrica, i s-a permis investitorului privat ceh o clauză inedită, potrivit căreia, la trei ani de la cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni de la Electrica să poată să răscumpere şi restul acţiunilor de la statul român, fără ca acesta să mai aibă drept de preempţiune. Ba chiar şi preţul acţiunilor a fost stabilit de CEZ. Iar acum CEZ deţine un monopol clar, indiscutabil asupra resursei energetice distribuite în partea de sud a ţării. Cine plăteşte oalele sparte ale statului român în aceste cazuri de privatizări eşuate, catalogate drept “succesuri” cu S mare ale guvernărilor de orice fel? Vă regăsiţi în postura celui care pe zi ce trece are de achitat sume tot mai mari pentru aceleaşi produse sau servicii? Ce este de făcut? Haideţi să încercăm măcar să stopăm hoţia! Poate doar asta mai salvează România.

Ramona Olaru
sursa: curierulnational.ro

Exit mobile version