Economia nu este despre a trage la şaibă, nici despre tehnologii superioare acţionând în vid, nici despre manageri stând cu creionul în mână asupra unor planuri de afaceri concepute în abstract şi nici despre marketing bazat doar pe inventivitatea unor aerieni din industria de publicitate; şi să nu uităm dobânzile mici! Economia este cu totul altceva! Este vorba despre antreprenori care înţeleg potenţialul de câştig, dar şi riscul, despre organizarea muncii şi calitatea ei, despre pregătire şi efort în autoperfecţionare, despre inovaţie şi achiziţionarea tehnologiilor adecvate, despre acumularea capitalului şi circulaţia acestuia, despre încrederea rezultată din onestitatea participanţilor la piaţă, despre înţelegerea preferinţelor consumatorului, despre direcţionarea judicioasă a investiţiilor şi a producţiei, despre adecvarea produsului şi împachetarea lui la intrarea în piaţă.
Creşterea economică nu este, aşadar, o buruiană care iese aleator din pământ şi se dezvoltă orişicum, după cum nu este un produs de laborator al unor mandarini înşiraţi pe un eşafodaj birocratic; este un rezultat al unui efort conjugat al întregii societăţi.
Privind în istorie, creşterea economică a fost mai degrabă excepţia decât regula, iar atunci când a fost obţinută a presupus minte, stăruinţă şi moralitate. Nu este ceva de la sine înţeles că vei avea parte de ceva ce au câştigat ţările occidentale. Dacă nu faci nimic, mai degrabă capitalul te va ocoli, accesul la tehnologie va fi restrâns, iar cunoaşterea este undeva acolo, dar trebuie să te şi intereseze.
“Boom”-ul de la jumătatea deceniului trecut a fost mai degrabă un accident. A fost un avans economic rezultat din credit extern (capitalul altora) cu care am putut cumpăra bunurile produse de alţii (acces facil la importuri). Ne-am vândut capacitatea de îndatorare ca să ne lăudăm cu creşterea economică! Dar asta se întâmplă o dată în viaţă! Dacă nu ne organizăm, dacă nu muncim, nu vom rambursa, iar creditorii şi capitalul nu vor reveni prea curând. Este plină lumea de oportunităţi!
De ce este nevoie? Să fim mai bine pregătiţi. Totul trebuie să înceapă de la reclădirea şcolii scăpătate româneşti şi de la adecvarea acesteia nevoilor economiei naţionale. Este apoi nevoie de o răsplată coerentă a muncii, în care efortul suplimentar să nu rămână în zadar. Aceasta nu ar avea cum să nu se răsfrângă într-o strădanie în creştere pentru autoeducare, pentru continua perfecţionare.
Trebuie apoi să ne revizuim atitudinea în faţa muncii. În România se munceşte destul de mult (cele trei milioane din sectorul privat); ar fi însă nevoie să se muncească mai bine şi mai organizat. Aici nu este nevoie numai de angajaţi mai conştiincioşi, dar şi de o structurare mai bună a activităţii în firmele româneşti. În orice caz, ar trebui să dispară cu totul orice urmă a culturii potrivit căreia este bine dacă tragi chiulul.
Stimulentele mai bune pentru pregătirea profesională, răsplătirea adecvată a muncii şi structurarea mai bună a activităţii în companii ar lăsa loc unui climat de meritocraţie. Odată urmat acest fir, treptat am ajunge să nu mai fim conduşi de nişte proşti. Cu oameni competenţi, conştiincioşi, inteligenţi şi muncitori în fruntea instituţiilor şi angrenajelor economice, România ar arăta cu totul altfel.
Finalmente, dar de fapt în primul rând trebuie să conştientizăm că ceea ce ne trage cel mai mult în jos este climatul generalizat de necinste din societatea noastră. Nu poate exista construcţie economică fără un dram de moralitate şi nu poate fi încredere între participanţii la piaţă acolo unde este atâta fraudă, hoţie şi înşelătorie. Le-o merge bine unor oameni de afaceri pentru că şi-au apropriat nemeritat activele româneşti, dar până la urmă economia tot se răzbună, rearuncându-i în faliment. Până la cele veşnice, economia ne omoară pentru imoralitatea din societatea noastră.
Aşadar, până la o revizuire generalizată a comportamentului economic, nici măcar nu are rost să ne gândim la creştere! Când mama îi spune fiului că se oboseşte prea tare muncind acolo unde alţii plătiţi la fel ştiu să tragă chiulul, când tatăl îi spune fiicei că se poate strecura prin viaţă minţind, când consoarta îi spune soţului că nu ar fi tocmai rău să bage şi el mâna în ceva care nu e al lui din moment ce atâţia fac la fel, iar toţi ne învăţăm pe toţi că fără şpagă nu se poate rezolva nimic, ceva este în neregulă cu etica din societatea românească. Şi ceva autodistrugător persistă în economia naţională…
Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro