Industria comunistă conexată totalitarismului viral nu avea cum să mai funcţioneze după 1990, nemaiavând ce şi cum să legitimeze. Haosul social dirijat, instaurat ulterior, prin această dispariţie, a fost transformat într-o dramă naţională, ascunzând adevărul şi accesul la democraţie. Tragică nu este dispariţia acelor mamuţi, dintr-o sferă ancestrală a mortificării individului, ci transferul financiar al sacrificiului unei naţiuni spre câteva mii de persoane. Nu sunt străine de această mişcare câteva partide politice care au ţesut pânza electorală din anii ’90. Relaţia politică-economie a ajuns în România una de-a dreptul pericol public, în loc să creeze un spaţiu neutru al valorizărilor. Au fost sacrificate total presa, cultura, ştiinţa, politica. Primitivismul instalat prin formule administrative de domeniul maladiilor cinismului continuă în formule tot mai sofisticate. Sunt foarte mulţi politicieni, administratori ai fondurilor publici care, dincolo de faptul de a fi demişi, impun un consult psihiatric. Sistemul comunist-securist, rămas funcţional ca mentalitate în sfera puterii, a dezvoltat grave instincte antisociale. Fără democraţie revirimentul economic este imposibil. Apoi, o ţară în care legea reprezintă un artificiu pentru manipulare şi furt, fiind în esenţa ei incorect construită, nu are nicio şansă de refacere. Economia este un întreg în care nimeni nu poate face propria lege. Când câţiva economişti fac şi desfac iţele iluzoriei stabilităţi ale monedei naţionale de zeci de ani, este limpede că România se află într-o prăpastie. Politicile economice ale României au, se pare, un singur obiectiv. Menajarea, sprijinul, reformarea unei mafii economice. Situaţii care pot fi regăsite accidental, cel mult un ciclu electoral, la noi reprezintă esenţa statului. Prestidigitaţiile lui Mugur Isărescu sunt mai decisive decât bursa de la Tokyo. În aceste condiţii, românii ar trebui să aibă un nivel de trai de-a dreptul de invidiat. Se va termina vreodată această mascaradă politică în care eroii şi situaţiile profund negative ocupă scena? Economia românească trebuie să ajungă a fi o stare de spirit, cu implicare generală. Cum să nu existe corupţie, degradare publică de nivel maxim, când instituţiile publice sunt interfaţa lor printr-un mecanism prezentat drept singurul posibil? Acest dezastru întreţinut cu o meticulozitate perfectă arată un sistem al răului care transformă România într-un loc al eliminării şanselor. Fascinanta ştiinţă economică, aceea care a ridicat naţiuni punând munca şi valorile într-o simbioză firească, este maltratată în România chiar de către cei preocupaţi exclusiv de delapidări, de legalizarea statului falimentar. Alte rezultate ale muncii lor nu există. Sistemul actual nu mai are nicio legătură cu firescul lumii civilizate, în care omul nu este realmente strivit, aşa cum se întâmplă aici. Punerea permanent în discuţie a crizei a devenit absolut inutilă atâta vreme cât mecanismele dezgheţului economic nu există. Preocupaţi de cariere într-un sistem irespirabil de multă vreme, posibilii artizani ai unei economii liberale fac parte din inventarul marilor vinovaţi. Societatea, prin metode diverse, ar putea bloca finanţarea acestui blocaj prin care stăpânii şi slugile fac din tabloul naţional un subiect cu aer preistoric.
Ţară a UE, membră NATO, implicată cumva în dialog politic important la nivel planetar, România se vede redusă de o clică eternă la sărăcie şi o perspectivă totală în această direcţie. Dacă un turist european sau american vine în România şi merge într-un magazin, va trebui să plătească în moneda autohtonă, aplicaţiile comerciale fiind clare în acest sens. La fel, pe de altă parte, achiziţiile cu preţ afişat în euro se fac pe acelaşi principiu al unui decalaj defavorabil. Toate ţările europene non-euro permit folosirea monedei comunitare în mod curent. Moneda românească a ajuns paravanul sub care se ascunde sărăcia românească indestructibilă, sursă de finanţare a unui sistem exterminant.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: Cotidianul