Site icon gandeste.org

Economia a ajuns pe fundul gropii

De la optimismul din pri­mavara, oficialii ro­mani trec la un pesi­mism tot mai accentuat. Prese­din­tele Romaniei, Traian Basescu, a de­cla­rat in fata oamenilor de afa­ceri din Cehia ca econo­mia nationala va inregis­tra o scadere destul de severa, de 7%, in tri­mes­trul II al anului. De asemenea, guvernatorul Bancii Nationale a Roma­niei, Mugur Isarescu sustine ca ajustarea economica facuta de Romania este destul de mare, “tinde sa devina excesiva”, si este nevoie de o recalibrare a politicilor economice.

Presedintele Traian Basescu, aflat in vizita la Praga, a facut o prezentare a situatiei din Romania in fata oamenilor de afaceri cehi, precizand ca exista o recesiune economica in Romania, dar ca nu se pune problema intarzierii sau neplatii pensiilor sau salariilor. Seful statului le-a prezentat cehilor o serie de indicatori economici, explicandu-le ca este foarte probabil ca in trimestrul II al anului 2009 sa existe o continuare a cresterii economice negative, “ceea ce oficial se traduce prin recesiune”. El a apreciat ca in cel de-al doilea trimestru cresterea economica negativa “nu va fi mica”, ci, potrivit estimarilor, va fi de 6,5-7%. Presedintele Romaniei a mai spus si ca somajul este in jurul a 5,6-6% si a explicat ca principalele motivatii pentru scaderea PIB-ului sunt scaderea productiei industriale, a sectorului de constructii si a reducerii consumului din partea populatiei. “Nu avem in momentul de fata niciun semn ca ar putea exista un derapaj, toate semnele sunt ca am reusit sa stopam declinul economic in trimestrul al treilea, urmand ca in trimestrul al patrulea si in primul trimestru din 2010 sa ne apropiem de nivelul de crestere economica din 2008”, a declarat Traian Basescu, citat de NewsIn.

Ajustare daunatoare Un alt oficial, pana nu demult optimist, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, incepe sa vada cu alti ochi situatia din economie. “Este un fapt evident ca ajustarea economica a fost destul de mare, tinde sa devina excesiva, acum avem nevoie de o recalibrare a instrumentelor, a compo­nentelor politicilor economice”, a precizat Isarescu, intrebat daca la evaluarea din august a Fondului Monetar Inter­national (FMI), Romaniei i s-ar putea cere ajustari mai mari pe anumite domenii.

De remarcat, in 2007 si 2008 deficitul de cont curent ajunsese la 13-14% din PIB. Daca se continua ritmul de pe primele 5 luni, la sfarsitul anului 2009 deficitul de cont nu va depasi 4% din PIB. In plus, s-a redus ritmul de crestere a creditului neguvernamental (firme si populatia) de la 65% acum un an, la 9% in prezent. Ceea ce inseamna o ajustare extrem de mare si foarte daunatoare economiei, mai ales ca ajustarea se face in special pe seama com­paniilor private.

Restructurarea agentiilor Pe de alta parte, premierul nu mai stie de unde sa taie bani. Astfel, Emil Boc a anuntat, dupa ultima sedinta de Guvern ca primele de vacanta promise functionarilor publici vor fi amanate pana la finalul anului, iar numarul consilierilor de la cabinetele demnitarilor va fi redus cu 20%. In plus, vor fi desfiinta­te sau comasate jumatate dintre agentiile guvernamentale care nu au corespondent in Uniunea Europeana. Surse ministeriale au declarat ca printre variantele analizate de Executiv a fost comasarea agentiilor subordonate Ministerului Dezvoltarii intr-o singura institutie, aceeasi procedura urmand sa fie aplicata in cazul filialelor Agentiei Nationale a Ocuparii Fortei de Munca, propuse pentru comasare cu directiile judetene de munca, pentru a elimina suprapunerea atributiilor, transmite Mediafax.

George BANCIULEA, Dan CARP
sursa: ziua.net

Exit mobile version