Site icon gandeste.org

Economia și educația

Am ales să scriu despre educație pentru că este singurul indicator care ne poate da o previziune pe termen lung.

În istorie, popoarele care au avut un nivel crescut al educației au avut și un nivel de trai pe măsură, iar economiile respective nu au fost sub nici un chip totalitare.

Dpdv economic, educația este răspunzătoare pentru:
– structura consumului
– starea sănătății populației
– reprezentarea intereselor mulțimii la nivel central
– nivelul de trai

Când nivelul educației scade apar fenomenele care se manifestă din plin în Romania de azi:
– snobismul este la ordinea zilei și este extrem de scump în comparație cu veniturile (aici și definiția succesului personal a fost folosită ca o unealtă de marketing foarte eficace)
– pe ansamblul societății apar procente mari de oameni cu afecțiuni, servicii de sănătate precare
– corupția se expandează, iar banul public nu mai este utilizat în interesul comunității
– justiția își reduce impactul în societate până aproape de zero

Continuarea raționamentului ne conduce inevitabil la disoluția societății și, posibil, la dispariția sau modificarea statului. Nu este exclusă nici varianta unei conduceri totalitare.

Ca exemple pozitive pot fi date multe state, însă prefer să mă opresc asupra Elveției, pe care am avut ocazia să o și vizitez. Organizată politic ca stat federal, iar economic fiind în uniune monetară cu principatul Lichtenstein, Elveția nu face parte din UE; ca structură a economiei, serviciile sunt predominante (bănci, turism, consultanță). Cu toate că populația Elveției este compusă din 4 etnii (germană, franceză, italiană, retroromană), nivelul de trai este unul dintre cele mai ridicate din Europa. De ce? Consens politic în interesul majorității, sistem legislativ bine alcătuit (renumit pentru referendumurile dese), justiție care îți face treaba, totul pornind de la … educație.

Desigur că lucrurile nu se schimbă peste noapte, mai ales cele care privesc socialul, însă observarea trendului actual permite deprinderea unor concluzii care pot fi folosite de cei care își proiectează afacerile pe termen lung.

Un trend descrescător al educației înseamnă:
– forță de muncă ieftină și puțin calificată
– export de materii prime
– active ieftine
– monendă slabă.

Daniel Cazangiu
sursa: scenariieconomice.blogspot.com

Exit mobile version