Parteneriatul Transatlantic poate duce la crearea celei mai mari zone de liber schimb din lume. In mod similar cu Parteneriatul Transpacific, intrat in vigoare in 2006 (din care fac parte, pentru moment, Chile, Noua Zeelanda si Singapore), care este parghia non-militara de contracarare a influentei Chinei in zona Asia-Pacific, acordul de liber schimb SUA-UE reprezinta un mijloc de compensare a reducerii implicarii militare a SUA in Europa. In intreaga lume, acordurile de liber schimb devin mijloace eficiente de balansare a intereselor marilor puteri economice si militare, asigurand inca solutii non-militare de reglementare a disputelor.
Pentru organizatiile ecologiste si pentru miscarile de stanga, asemenea acorduri sunt percepute insa ca un pericol.
Potrivit Friends of the Earth, acest acord nu se justifica, odata ce barierele comerciale intre SUA si Europa sunt aproape inexistente, un argument sustinut si de Financial Times.
”Organizatia noastra este ingrijorata ca obiectivele acordului au putin a face cu liberul schimb si, in schimb, se refera numai la puterea corportaiilor”, se arata in materialul publicat pe site-ul euobserver, care continua: ”Acordul de liber schimb risca sa fie un parteneriat al celor care cauta sa anuleze garantiile in domenii precum siguranta alimentara, industria chimica, agricultura si energia.”
Legislatia care in acest moment reglementeaza protectia mediului este socotita in mediul corporatist drept o piedica in calea afacerilor. Acesta este motivul pentru care acordul de liber schimb UE-SUA va include si o prevedere pentru reglementarea disputelor dintre investitori si state (investor-state dispute settlement), probabil cea mai periculoasa dintre toate prevederile viitorului acord, sustine Friends of the Earth. Aceasta pentru ca marile multinationale vor putea sa ceara daune aproape nelimitate in fata unor curti de arbitraj formate din juristi proveniti din mediul corporatist, care ocolesc justitia statelor respective si care nu sunt obligate sa tina cont de deciziile parlamentelor nationale. Marile companii vor putea cere daune pentru pierderile provocate de legislatiile nationale de mediu si vor purea face acest lucru chiar si pentru pierderea unor profituri viitoare, doar estimate.
Asemenea mecanisme de reglementare a disputelor dintre companii si state sunt sustinute puternic de firme din domeniul extractiei de hidrocarburi, din domeniul mineritului, nuclear sau farmaceutic.
Friends of the Earth atrage atentia ca statele nu se pot opune eficient acestor presiuni, deoarece negocierea acordului de liber schimb se desfasoara cu usile inchise si, dar, in timp ce publicul nu are acces la informatii, peste 600 demari companii sunt la curent, in calitate de observatori din partea Statelor Unite.
Lipsa de transparenta este intarita si de modul in care UE este reprezentata la negocieri. In numele UE negociaza la Washington directorul general pentru comert din cadrul Comisiei Europene, Ignacio Garcia Bercero. Este un tehnocrat care nu are nici urma de mandat popular pentru aceste negocieri si care este obisnuita sa actioneze cu maxima opacitate, avand in vedere experienta sa in cadrtul Comisiei Europene. Pana in acest moment, Bruxelles-ul nu a oferit niciun raspuns cererilor venite de la parlamentele nationale pentru a li se permite accesul la negocierile UE-SUA.
Aceeasi este si situatia negocierilor pentru aderarea la Parteneriatul Trans-Pacific initiat de SUA. Japonia, tara in care fermierii ar avea mult de peirdut ca urmare a intrarii in aceasta zona de liber schimb, a denuntat de mai multe ori lipsa de transparenta a negocierilor.
Autor: Calin MArchievici
Sursa: Cotidianul