Site icon gandeste.org

După ce a luat apărarea OMV în cazul profitului record realizat în România, Moise Guran apără un alt sponsor al său în cazul creditelor în franci elveţieni acuzând „LĂCOMIA” românilor

Realizatorul TV Moise Guran a fost unul dintre cei mai critici jurnalişti cu persoanele care afectate de creşterea cursului la francul elveţian. Într-o postare pe blogul său, realizatorul a spus că majoritatea celor care au făcut astfel de credite au fost motivaţi de lăcomie.

„În esenţă mecanismul este acelaşi. Ai vrut şi tu mai mulţi bani, ai vrut o casă, probabil, în cazul CHF, te-ai dus la bancă şi banca ţi-a spus… ştiţi, vă încadraţi pentru mai mult, dar în CHF. Că are dobânda mică. Iar tu, nu te-ai întrebat de ce dracu’ are CHF-ul dobânda mică… pur şi simplu ţi s-a părut că eşti tu mai deştept decât alţii. S-a declanşat acel mecanism păcătos, acea gheară care ţi-a prins creierul şi ţi-a spus… ce gheşeft! Ei bine, acel mecanism se numeşte Lăcomie„, a scris Guran.

Mai mult, ca şi cum Guran îi acuză pe românii cu credite în franci elveţieni de prostie. „Şi aminteşte-ţi de fiecare dată când te duci să plăteşti rata aia uriaşă: prostia are întotdeauna un preţ. Al tău e în franci elveţieni.”.

Cu toate acestea, poziţia sa nu trebuie să mire pe nimeni. Emisiunea lui Moise Guran este sponsorizată de Banca Transilvania, cea care a preluat recent Volksbank, banca cu cea mai marte expunere pe franci elveţieni, afirmă pagina de bănci.

Situaţia a fost taxată de un alt jurnalist, Cătălin Tolontan. „Dar cred că a certa niște oameni care au lucrat cu bănci comerciale pe credite, două dintre expresiile economice teoretic cele mai sigure, că n-au fost suficienți de prudenți ne arată că sîntem într-o economie în care responsabilitatea nu poate rămîne doar la cetățeni„, a scris Tolo pe facebook.

De altfel, pe blogul lui Moise Guran nu sunt articole critice nici la adresa OMV Petrom, celălalt sponsor al său, în condiţiile în care România are al doilea cel mai scump preţ din lume la benzină, în condiţiile puterii de cumpărare, iar compania austriacă a înregistrat profituri record în 2013. La acel moment, jurnalistul a scris un articol pe blogul său în care, nu surprinzător, ia apărarea OMV Petrom.

În aprilie 2014, Moise Guran justifica, din studiourile Televiziunii Române, uciderea şi împuşcarea românilor ieşiţi în stradă în decembrie 1989 şi la răscoala de la 1907. Atunci a fost taxat de către cunoscutul revoluţionar timişorean Marius Mioc. Acesta se întreba retoric: „Dacă Moise Guran ar fi încercat să justifice omorîrea evreilor, imediat TVR ar fi renunțat la colaborarea cu el. Trebuie oare să i se treacă cu vederea justificarea crimelor împotriva românilor – fie ei cei din 1907 sau din 1989?”

Autor: Mihai Somanescu

Sursa: Active News

Exit mobile version