Fatidicul decembrie din 1989 a împărţit românii, i-a amplasat în spatele unor baricade opuse, situaţia fiind la fel de actuală şi în primăvara lui 2016. Undeva, sub textul unui articol în care este comentat aspectul „dispariţiilor” umane, înainte şi după „decembriadă”, cineva comentează subiectiv, dar reprezentativ pentru un grup de oameni a căror gândire s-a oprit în timp[1]. O analiză obiectivă cât mai apropiată de realitate ne impune compararea multiplelor aspecte ale celor două „regimuri” (ante şi post decembriste) – cu bunele şi relele lor -, analizarea cu obiectivitate nu doar a decorurilor „convenabile” pentru aruncat cu pietre şi ouă clocite de după gard, ci şi imaginea din tranşeele războiului invizibil. Proporţiile diferă! Comentariul scris „cu adresă” sub textul publicat de un cunoscut şi foarte controversat mânuitor al condeiului virtual mă obligă să evidenţiez câteva repere. Pretenţia deţinerii ipoteticului „adevăr absolut” fiind exclusă, vă propun un sumar exerciţiu de imaginaţie:
1. Starea economiei româneşti până în 1990
Prima piatră aruncată de comentator: „agricultură dezastruoasă, industrie doar pe ici, pe colo performantă, comerț pe sub mână etc.” – afirmaţie jenantă şi fără suport real, pentru elucidarea căreia este necesară o „disecţie” eficientă şi un „bisturiu” neutru:
Industria
De la prima „incizie” se poate observa că autorul comentariului subscrie cu sârg aberaţiei „terminatorului” direct interesat, Petre Roman – „… industria românească, un morman de fiare vechi”. Oricine a trăit acele vremuri ştie că „prăpădită” cum se mai vrea încă să se creadă că ar fi fost industria „ceauşistă” era industrie şi, în anumite sectoare/ramuri, concurenţială chiar la nivel mondial. România era entitate economică respectată şi chiar incomodă; exporta în peste 140 de ţări ale lumii. Acum, marii bogătaşi – asasini economici, de fapt -, exportă banii Ţării în paradisuri fiscale externe, în timp ce românii supravieţuiesc cu salarii de mizerie, ce le ajung de azi pe mâine. După evenimentele din decembrie 1989, economia a fost „subtilizată”, exportată la preţ de fier vechi, iar cea rămasă, adusă în stadiul de ruină. Ce produce „industria” românească a anului 2016? Fumigene, piei de cloşcă şi „găuri negre”! Deşi sunt circumspect, trăiesc cu speranţa că aceşti „profitorii de război” fără scrupule vor fi strigaţi la catalog cât mai curând, la şcoala de „bani murdari din Panama”.
Agricultura
Pe timpul „dictatorului”, România era grânarul Europei, românii mâncau „salam cu soia”, dar ştiau ce mănâncă. Şi mâncau sănătos. Acum mânâncă seminţe de cancer. Ingurgitează „rumeguşuri” de import concepute după criminalul „Codex Alimentarius”, la a cărei aplicare experimentală în România şi-a adus vinovata contribuţie şi actualul premier-„tehnocrat”. Din grânar al Europei, exportatoare de produse alimentare naturale, România a ajuns importatoare de otrăvuri şi „alimente” nocive. Reţeaua de irigaţii din România „ceauşistă” a fost furată şi vândută străinilor. În prezent, multe zone agricole ale Ţării – cele nevândute încă străinilor -, au ajuns în pragul „saharizării” (vezi Bărăganul şi Câmpia Olteniei).
Comerţul
În România nu mai există producţie! Toată lumea face „Comerţ”. „Înainte”, comerţul intern era lamentabil. Acum, comerţul este sinonim cu specula şi furtul „facultativ” din buzunarul cetăţeanului. Chiar şi statul face comerţ cu cetăţeanul. După criteriul: „venituri româneşti, preţuri occidentale”, îi ia şi pielea de pe el şi îi bagă pe gât cele mai stufoase, cele mai numeroase şi mai mari taxe din conglomeratul numit (ne)Uniunea Europeană!
2. Siguranţa socială şi individuală
Înainte de 1989, un absolvent de şcoală (profesională, liceu, facultate etc.) avea, bun sau mai puţin bun, un loc de muncă asigurat prin repartiție, o locuinţă şi mijloace de subzistenţă. Începând cu 1990, pentru că şomajul este unul dintre rarissimele elemente care a crescut exponenţial, tinerilor absolvenţi li se „asigură” numai „dorul de ducă” pentru a lucra în condiţi, nu de puţine ori, discriminatoare şi umilitoare, în străinătate. Există şi un alt aspet al siguranţei sociale (simplist formulat) al celor două regimuri: Ceauşescu scotea oamenii din puşcării şi îi punea la muncă. Postdecembrismul a desfiinţat locurile de muncă, iar pe oameni i-a aruncat în şomaj, în puşcării sau i-a „expatriat”. Desigur, şi în puşcării există diferenţe: pe de o parte se află „găinarii”, „prostimea” cărora li se aplică executare integrală a pedepsei. De cealaltă parte, ne sfidează pe toţi, grangurii -„scriitori” cadorisiţi cu excutarea sentinţei la termen redus (sau la domiciliu), fără confiscarea averii… Când ies, „Cayman” şi/sau „Panama” îi cheamă!
3. Asasinarea cultural-spirituală
Semnatarul comentariului în discuţie întreabă tendenţios despre perioada ceauşistă, aruncând ostentativ altă piatră: „sterilizarea culturală și moral-spirituală nu este o crimă de proporțiile unui genocid?” Omite însă că „sterilizarea”, la nivelul anului 2016, s-a transformat într-un real şi premeditat „genocid cultural și moral-spiritual”. Un singur argument de necontestat şi ridicat la rang de lege organică este Fără-de-legea 217/2015 comparativă, deşi au trecut 70 de ani de atunci, cu sentinţele „Tribunalului Poporului” din 1946. Şcoala din România celui de-al doilea deceniu al secolului al XXI-lea a ajuns – asemenea televizorului – instrument de îndobitocire a tinerei generaţii. Orele de limba română se „rarefiază”, astfel încât ajung „bacalaureaţi” care nu ştiu să scrie o banală cerere. „Istoria Românilor” s-a transformat în „Istorie”… şi atât, în schimb se predă Istoria Holocaustului. Fără a comenta „calităţile” materiilor opţionale, constatăm că au apărut „discipline” impuse de genul lecţiilor de „învăţământ politic”: educaţia interculturală, educaţia pentru cetăţenie democratică, educaţia socială, educaţia financiar-economică şi antreprenoriatul…, adică acţiuni programate pentru îndobitocire avansată, în vederea supunerii unui control total! Norocul este că, rezultat al educaţiei „dinainte”, există încă „olimpici” dotaţi şi instruiţi – nu de şcoală, ci de familii – care fac cinste României. Nu toţi vor putea fi transformaţi în zombie controlabili. Şi încă ceva: în perioada interbelică, tinerii români studiau în străinătate, iar după absolvire, cei mai mulţi se întorceau şi practicau în Ţară. Acum fenomenul este total invers: se formează, se instruiesc în România, după care, recomandat cu căldură chiar de instituţiile statului, se practică exportul gratuit de materie cenuşie.
„Securitatea” versus „Serviciile secrete” actuale a căror apartenenţă reală nu se cunoaşte
Precizare obligatorie: „Securitatea” a parcurs mai multe „etape” distincte, din care evidenţiez doar trei, oarecum reprezentative:
– 1945-1948, instituţia criminală copie a modelului sovietic „Smerş”, condusă, până în 1948, de colonelul N.K.V.D. Boris Grünberg (Alexandru Nicolski);
– 1948-1964, cea înființată oficial prin decretul nr. 221 din 30 august 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a R.P.R., sub control sovietic, continuatoare a celei precedente şi la fel de condamnabilă;
– 1964-1989, Departamentul Securităţii Statului, care s-a debarasat de K.G.B. şi de o parte a agenţilor sovietici. Cu bunele şi cu relele sale, D.S.S. a slujit interesele României, nu ale altora, cum se întâmplă acum. Ca şi „serviciile” actuale, aceste structuri au funcţionat şi vor funcţiona întotdeauna dincolo de limitele legii în acel „No mans land” al războiului invizibil. Este valabil pentru toate: C.I.A., N.S.A., F.S.B., G.R.U., M.I.5, D.S.T., B.D.S., A.V.O… etc. Toate au comis-comit crime şi ilegalităţi, sub scuza şi pavăza decizionalilor politici, potentaţi ai vremii! TOATE! Cât despre metodele de lichidare a incomozilor, acestea se adaptează prin „modernizare” din mers; acum sunt mult mai „rafinate” decât în timpul vechiul regim. Să-i întrebăm pe „cei care nu mai sunt” cum au plecat „dincolo”, după decembriadă. Oricum, „dosarele «revoluţiei»” deşi, de ochii lumii au fost repuse pe rol, sunt prea generos ambalate cu machiavelisme de protecţie, pentru a putea fi lizibile și vizibile prea curând.
„Securitatea” asculta convorbiri, fila, intimida, aresta… Serviciile actuale procedează „legal”: Legea 298/2008 „Art. 1. – (1) stabileşte obligaţia furnizorilor de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor de furnizare a serviciilor de comunicaţii electronice, pentru punerea acestora la dispoziţia autorităţilor competente în scopul utilizării în cadrul activităţilor de cercetare, de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor grave. Toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă, sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni datele convorbirilor telefonice ale românilor”. Deşi dificil de înţeles, este posibil ca unii dintre dumneavoastră să răspundeţi că nu vă deranjează, că nu aveţi ceva de ascuns. Marşând pe această eventuală ipoteză, sper să nu vă deranjeze nici atunci când se vor monta camere de luat vederi în dormitor, la toaletă, când veţi fi urmăriţi prin satelit, prin drone sau prin cip-uri implantate, când vă veţi plimba animalul de companie, când vă veţi scobi în nas, ori când veţi aprinde ţigara sau pipa într-un spaţiu închis… Voia dvs., dar pe mine mă deranjează! Infinit mai grav şi mai sofisticat decât în „ceauşism”, mi se încalcă cele mai elementare drepturi ca OM.
În încheiere, citez concluzia care aparţine – totodată, şi contrazice – propriile afirmaţii ale comentatorului în discuţie: „[…] lamentabila prestație a serviciilor secrete de după decembriadă « ne obligă să le ducem dorul securiștilor de odinioară » […] « dor » întreținut și dezvoltat de amarnicele vremuri pe care grosul românilor este obligat să le trăiască”. Un enunţ mai potrivit chiar că nu se putea da!
——————————————–
[1] http://www.ziarulnatiunea.ro/2016/04/06/asasinatele-politice-inainte-si-dupa-22-decembrie-1989/
Autor: Ion Maldarescu
Sursa: Art-Emis