Nu a existat un singur subiect avansat de unul sau altul dintre partidele aflate la Putere care sa fie sustinut de partenerul de guvernare. Un alt exemplu graitor s-a desfasurat la inceputul saptamanii, dupa o noua sedinta a Coalitiei, cand social-democratii au anuntat ca in cadrul discutiilor s-a stabilit data alegerilor prezidentiale: 22 noiembrie. Nici vorba ca acest lucru sa se fi decis, au reactionat liderii PD-L. Penibilul situatiei este devastator. Pana unde se mai pot contra cei care isi jurau fidelitate la sfarsitul anului trecut? Probabil ca barierele iresponsabilitatii vor fi depasite inca o data si inca o data. Indiscutabil, fiecare zi petrecuta impreuna reprezinta un cosmar greu de acceptat de PSD si PD-L.
De altfel, esecul rasunator al celor opt luni de asa-zisa guvernare nu are nevoie de explicatii suplimentare. Milioane de romani simt pe pielea lor “eficienta” masurilor anti-criza propuse de o Coalitie care s-a remarcat doar prin scandaluri. Realitatea in care se gaseste Romania face cat o mie de vorbe ale guvernantilor. Somerii, functionarii publici, tinerii, pensionarii, angajatii din mediul privat, magistratii, politistii, medicii, sunt afectati de scaderea economica drastica, cu toate consecintele ce deriva din aceasta. Lupta politica disperata a prezidentiabililor si a partidelor care ii sustin nu provoaca decat cel mult un sentiment de repulsie din partea alegatorilor. Absenteismul reprezinta un flagel care risca sa afecteze insusi viitorul Romaniei. Daca la votul de pe 22 noiembrie, sau cand or avea loc prezidentialele astea blestemate, se vor prezenta tot aceiasi cetateni, cumparati la kilogram si manati la vot de hoardele grupurilor de interese ale partidelor, nu se va schimba nimic. Indiferent de numele noului presedinte, situatia economica va continua sa se agraveze. Nici Basescu, nici Geoana si nici Antonescu nu par a fi inteles ceva din drama pe care o traieste Romania. Aflati in lumea lor, care da pe-afara de orgolii si interese, manevrati de oligarhi interesati doar de propria capatuiala, liderii care privesc obsesiv spre Cotroceni nu sunt capabili si nici nu vor sa schimbe mersul lucrurilor din tara pe care au tupeul sa sustina ca o reprezinta. Scandalurile vin unul dupa altul, ca un tavalug pentru credibilitatea ajunsa deja la cota de avarie a clasei politice. Este de neconceput ca singurii cetateni care se indreapta spre urne sa fie unii interesati de obtinerea a “ceva”: 100 de lei, o ipotetica functie in teritoriu sau Dumnezeu mai stie ce. Si totusi, viitorul Romaniei trebuie sa fie o miza la care populatia dezamagita nu trebuie sa renunte.
Ei, ipocritii, mincinosii, hotii, care au pretentia de a se numi decidenti, vor iesi urat din istorie. Asta au vrut, asta vor obtine. Un presedinte-jucator care a scos la mezat Romania, jucand-o la ruleta propriilor interese, un premier care accepta din start toate doleantele si fanteziile “jucatorului”, ministri imbatraniti in rele, lideri demagogi si corupti, o Opozitie incapabila sa se prezinte ca o alternativa de luat in calcul. Paradoxal, singura sansa a Romaniei poate fi criza insasi. Agravarea situatiei economice poate scoate din amorteala categorii sociale care, in acest moment, se multumesc doar sa ridice vocea. Vor urma luni grele, maine va fi mai greu decat astazi, pentru ca recesiunea este departe de a se fi incheiat pe plaiurile dambovitene.
Inglodati in datorii, ducand pe umerii lor imprumuturi usturatoare, romanii vor afla ca viitorul apropiat le rezerva noi surprize. Unele negre, care ii vor conduce pe culmi nebanuite ale disperarii. Iar acest lucru poate va trezi la realitate gasca de profitori care continua sa se agate cu disperare de Putere…
Iulia Badea
sursa: cronicaromana.ro