Ce-ți mai rămâne de făcut în puținele momente de conștientizare a iminenței dezastrului? Să devii bigot ori ateu, să amuțești ori să urli, să te resemnezi ori să sfidezi fatalitatea?
Cum să accepți ca român instruit (așa se recomandă fanaticii lui susținători), ca român patriot (atribut despre care dânșii nu scot o vorbă), ca român cu respect pentru identitatea națională (concept revolut, tataie, mai emancipează-te oleacă!) să acorzi încă un mandat de președinte unei drone ruginite, blocată în rânjet, cu softurile virusate și termenul de folosință expirat, precum Klaus Iohannis?
Și totuși accepți! Unii acceptă! De ce? Pentru că au fost luați în posesie! Pentru că, fără să-și dea seama, au ajuns prinși, fără scăpare, în capcană. Sub un control total și nemilos.
De ani buni se experimentează pe popoare mici un soi de hipnoză în masă. Nu prin forța ochilor ci prin magnetismul ecranului. Al computerului, al telefonului mobil. Internetul a preluat rolul mediumului care-ți pătrunde nestingherit în creier prin intermediul acestor interfețe, amagindu-te că te lasă să alegi, când, de fapt, îți dictează implacabil.
Prin tehnici de comunicare specializate în propagandă și manipulare te dirijează cum vrea el, te duce cu precizie matematică exact unde își propune, fără să ai măcar habar de felul în care ți-a fost subtilizat discernământul. Te-a făcut dependent de el ca de cel mai puternic halucinogen.
Ce se întâmplă acum în România este unul dintre cele mai nerușinate și grave atentate la fibra națională, la ceea ce, de la începuturile noastre etnice, ne-a particularizat și ne ține împreună.
Disoluție, aneantizare, asta ni se pregătește. Și nu doar nouă ci tuturor țărișoarelor pigmee, cu pretenții de suveranitate, de care se împiedică goliații momentului.
Toți cei vizați de planul de pulverizare a micilor patrii clasice conștientizează pericolul; însă doar unii, foarte puțini și considerați cam dilii și antieuropeni, au curajul de a demasca în gura mare tentativa de siluire la care sunt supuși sistematic și au patriotismul de a încerca să i se opună.
Să nu invocăm Turcia, pentru că ea are tradiție de imperiu! Dar Ungaria, dar Polonia? Nu învățăm nimic de la ele? Că se poate spune NU unor tentative cinice de încălecare, că se pot negocia ferm, demn și profitabil pentru țară parteneriate, tratate, înstrăinări de resurse, politici de găzduire a imigranților, participări în teatre de război?
Rămâi mut în fața tupeului și ticăloșiei unor ariviști politici ca Ludovic Orban sau Rareș Bogdan care, în ciuda abuzurilor antinaționale și gafelor de analfabetism politic ale președintelui Iohannis, îl preaslăvesc neîncetat pe acesta și îi dauresc discursurile de tinichea.
România nu are președinte. Are un administrator comod, infatuat și cu un evident retard de reacție la orice ar cere mobilizare intelectuală, inițiativă creatoare, liber arbitru, devotament patriotic.
Discursul lui Klaus Iohannis, mai ales acum când este amplificat și de meschine interese de campanie electorală, rănește, otrăvește și dezbină. Practic, a devenit de neascultat. Omul nu a fost în stare în cinci ani, în ciuda criticilor și ironiilor venite de peste tot, nici măcar să se dezbare de rostirea psalmodiată și neromânească (mă refer la cadență, accente, intonație), de imobilismul de ventriloc al feței, de rânjetul gol de afect propriu manualelor stomatologice.
Să mi se dea un exemplu, doar unul, de proiect cu impact major pentru România în care președintele Iohannis s-a implicat plenar, s-a bătut, a negociat la sânge, a opus rezistență hegemoniei sfidătoare a partenerilor noștri strategici. L-a văzut cineva suflecându-și mânecile pentru a pune umărul la ridicarea MCV-ului abuziv, ori la intrarea României în Schengen, ori la eliminarea vizelor pentru SUA? A mișcat măcar un deget pentru negocierea în favoarea României a primirii de refugiați, pentru a se opune planului germano – francez a unei Uniuni Europene cu două viteze ș.a.m.d.?
Nu-l interesează! Nu-i pasă! Nu știe, nu poate, nu vrea! Este inexistent, în conștiința liderilor marilor puteri, ca factor de luat în considerare. Este, practic, o dronă! De aceea îl și susțin. La el funcționează perfect telecomanda. Nu are sentimente de niciun fel (cu atât mai puțin patriotice), nu invocă principii cardinale de guvernare, nu creează probleme. Omul ascultă, execută, linge mâinile care îi intind oscioare și se bucură să fie lăsat în leneveala lui funciară.
Un astfel de personaj, teleghidat din afara hotarelor, ne-a fost menit pentru următorii 5 ani. Cu el la cârmă, România va fi aproape sigur aneantizată. Dar nu-i nimic, yesmenii lui jubilează. Lor le va fi bine, chiar dacă, la sfârșit, nu vor mai avea, propriu – zis, o țară. Ce contează? Și fragmentele de țară sunt acceptabile dacă se contabilizează unde trebuie.
Restaurația statului paralel, revenirea oculților deghizați în civili justițiariști au înflorit deja. În curând vor da și roade. Secția Specială va fi desființată, Laura Kovesi va conduce Parchetul European și ne vom bucura din nou, din plin, de binefacerile republicii procurorilor. Așteptăm noi poziții influente pentru Monica Macovei și pentru Cristi Dănileț și, în guvernul ce îl va avea ca premier pe Ludovic Orban, nu ne îndoim că va străluci din nou, la justiție, Raluca Prună.
Acesta nu este un mesaj defetist. Este strigătul dinaintea inevitabilului dezastru.
După care va urma trezirea la realitate, ruperea hipnozei, purgatoriul și, poate, dacă vom mai avea cu ce, regăsirea identității naționale.
Sursa: Contele de Saint Germain