Suferinta te abrutizeaza. Te face sa te inchizi in tine, sa pierzi pana si ultimul dram de speranta. Drama Romaniei bantuita de cosmarul crizei se simte la fiecare pas. Milioane de cetateni nici nu mai indraznesc sa se gandeasca la viitor. Prezentul ii zdrobeste, ii face sa se simta inutili, tradati, practic, ai nimanui. La polul opus, lupta pentru Putere, pentru noi privilegii, reprezinta o inclestare iresponsabila care ii are in prim-plan pe cei ce au tupeul de a se considera alesii poporului. Drepturile populatiei sunt reduse doar la “privilegiul” de a vota. Nici nu mai conteaza cu cine, cat timp alternativele lipsesc. Poti alege intre ei, intre aceiasi “ei”, care de 20 de ani te privesc cu un dispret pe care nu il mai suporti. Ai ajuns la capatul rabdarii, mai ales ca ai sperat ca “generatia de sacrificiu” va ramane doar o sintagma a unor vremuri pe care le vei considera de trista amintire. Tu, alegatorul, nu vrei decat ceea ce ti se cuvine. Putin iti pasa de jocurile lor murdare, de amantele lor fandosite, de interesele lor josnice, de tot ceea ce reprezinta ei. Nu astepti decat dreptul de a fi respectat. Te-ai saturat sa fii umilit, inselat, sfidat de fiecare data. Esti deranjat de faptul ca mai mereu esti obligat sa zambesti fals si sa accepti tipetele sinistre ale unui functionar care considera, probabil, ca statul la rand pentru a-ti plati impovaratoarele dari reprezinta o forma de placere pentru tine. Vrei doar ca persoana din spatele ghiseului sa realizeze ca este platita din banii tai. Pana atunci, realitatea continua sa te loveasca in plin. Te astepti ca atunci cand treci pragul spitalului sa fii privit ca o fiinta umana. Suferi cand vezi ca totul se rezuma la bani. Chirurgul, anestezistul, asistenta sefa, pana si ultima femeie de serviciu, raman insensibili la suferinta ta daca nu platesti. Pana si un banal zambet este echivalentul unei sume de bani. Te intrebi de ce ai platit, totusi, atata amar de ani contributiile la asigurarile de sanatate, cat timp esti tratat ca un cersetor.
Mai mult, crezi ca ai dreptul de a fi judecat corect, in cazul in care treci, mai mereu de nevoie, pragul Tribunalului. Si aici observi ca banii, relatiile, influenta, reprezinta singura lege. Case de avocatura puternice, cercuri de interese in care judecatorii, procurorii, notarii si avocatii stau fara rusine la masa unei legi mincinoase, te transforma intr-o victima sigura. Ce daca fiica sau mama iti este spulberata pe trecerea de pietoni de vreun vagabond de bani gata, cat timp “ei” pot deschide orice usa. Ce conteaza ca dreptatea este de partea ta cand “ei” fac, de 20 de ani, tot ceea ce doresc fara a se obosi sa dea explicatii nimanui. Astepti inutil dreptul la o pensie decenta, la medicamente compensate, la respectul autoritatilor. Drepturile tale raman izolate intr-o Constitutie pe care “ei” o calca dispretuitori, in fiecare zi, in picioare. Te astepti ca atunci cand copiii tai termina scoala sa poata concura cu sanse egale pentru un loc de munca. Nu vrei ca miile de copii de bani gata sa ocupe posturile caldute doar pentru ca taticul, mamica, unchiul sunt acolo sus si considera ca un singur telefon poate castiga un concurs care exista doar pe hartie. Te amagesti ca gastile de interlopi care terorizeaza localitatea in care traiesti vor fi puse o data pentru totdeauna cu botul pe labe. Te-ai saturat sa tresari ori de cate ori suna telefonul, cu gandul ca fata ta a fost brutalizata sau rapita de pe strada de niste lichele care profita de complicitatea vinovata a autoritatilor.
Privesti de multe ori la televizor si te intrebi pana cand mai trebuie sa induri marsavia alesilor. Somaj, falimente, saracie, institutii care te sfideaza si care nu misca un deget ca sa te protejeze in fata obstacolelor crizei. Este greu sa ii mai suporti pe ipocritii, pe iresponsabilii, pe lichelele care se invart prin fata micilor ecrane si care continua sa te minta privindu-te, nerusinat, in ochi. Te-ai saturat de scuzele lor jalnice, de luptele lor pentru Putere, de modul in care te trateaza in fiecare zi. Si, totusi, parca paharul se umple in fata atator neajunsuri. Refuzi sa mai accepti ca trebuie sa suporti doar tu, in timp ce “ei” se cred mai presus de orice lege. Esti tot mai dezamagit, mai nemultumit. Va veni o vreme cand nu iti vei mai putea ridica salariul sau pensia, pentru ca bugetul nu va mai avea fonduri. Explicatiile nu vor lipsi, dar atunci disperarea se va multiplica de sute de mii, daca nu de milioane de ori. Nimic nu ii va mai putea salva pe “ei”. Iar tu, alegatorul, vei intelege pe deplin ca drepturile tale exista, chiar daca vor fi recastigate in strada…
Iulian Badea
sursa: cronicaromana.ro