Sunt un om comun, fără excentricități, fără prea multe vicii, un om ce se pierde în anonimatul oricărei străzi, exact ca-n ordinary people…
Până mai ieri umblam oarecum cocoșată, nu de vreo rușine personală sau de vreo afecțiune, ci de grijile care atârnau greu pe umerii unei mame singure, trecute de prima tinerețe și care răzbea cu sacrificii să crească o adolescentă foarte bună. Nu se poate spune că nu mi-a plăcut școala sau că nu îmi fac datoria față de societate, dar…asistent medical de cabinet școlar fiind, mă descurcasem la limită cu un salariu care mă obliga să mai amân din facturi. Unele chiar le-am pierdut de pe trasee și m-am pricopsit cu o executare silită, viața nu e chiar roz, dar are și o parte bună. Nu de puține ori mi-am pus întrebarea: Oare cât o sa mai pot rezista așa?
Într-o bună zi viața mea s-a răsucit la 180 de grade. Se tot vorbea la televizor că în domeniul medical se vor dubla salariile, însă noi nu mai aveam nici bonuri de masă ca în alte sectoare și m-am gândit sceptic că nu despre noi este vorba…nu despre asistente de cabinet școlar și totuși…am fost chemată de angajator să semnez decizia de majorare salarială. O să spuneți că sunt mincinoasă, sau spun asta doar ca să dea bine, dar nici atunci nu am fost convinsă!
Aveam atâta nevoie de acei bani încât mi-a fost frică și să sper!
În ziua când pe carduri ne-au fost virate primele salarii majorate am luat-o pe fiica mea cu mine de parcă mi-ar fi fost frică să duc singură o dezamăgire. I-am numărat mândră și stăteam pe o bancă în parc și zâmbeam una la alta.
Acum…aveam bani pentru naveta fetei, pentru dentist, pentru biletul de tren să meargă în vacanță la sora mea, pentru facturi, pentru…
Dintr-o dată nimic nu mi se mai părea imposibil de realizat! O clipă am zis că este legea compensației pentru că în urmă cu niște ani am albit într-o noapte când mi s-a redus salariul cu 25%, însă am și rata la bancă. Apoi ne-am bucurat deplin! Prima extravaganță…au fost niște cărți! Plătisem tot și ne mai rămăseseră bani! Puteam respira altfel. Apoi încet, încet au dispărut insomniile…și atacurile de panică…Apoi într-o bună zi am sesizat că parcă nu mai merg atât de cocoșată, m-am simțit sătulă când am putut ajuta și eu un om sărman nu la fel de norocos ca mine…
Într-o altă zi mi-am luat o vopsea de păr cu care am ascuns vederii ceea ce mi-au făcut alții!
Pe ei i-am iertat dar nu ii vreau înapoi!
MARIN PAULA
Asistent medical Școala Gimnazială ”Spiru Haret” nr. 2 Țăndărei