Ştiu că în Piaţă nu sunt doar hipsteri, ci mai sunt şi oameni din alte generaţii, cu alte preocupări, care percep eticheta aceasta drept o minimalizare sau chiar o jignire. Ştiu, în Piaţă cântă o mulţime de oameni diverşi, nu rage o turmă. Mulţi dintre ei au mai protestat şi cu alte ocazii. Însă tocmai pentru că voi, tinerii corporatişti anti-corporaţie, hipsterii, hippioţii moderni sau psy-erii eco sunteţi nou-apăruţi în peisajul socio-politic şi de la voi a pornit totul, trebuie să ştiţi câteva lucruri.
Nu ai mai protestat până acum sau dacă ai ieşit vreodată în stradă pentru un ţel, ai făcut-o fie într-un număr care a generat doar ridicări din sprânceană, fie mai degrabă ca spectator. Nu te-a interesat politica, ai refuzat superior să te informezi despre societatea în care trăieşti, despre oamenii care învârt pe degete România şi despre iţăraia din spatele vorbelor goale aruncate zilnic de politicieni sau de jurnalişti corupţi şi co-interesaţi politic. Nu ai învăţat să faci diferenţa între o sursă credibilă de informare şi o vuvuzelă, o petardă sau o fumigenă, lansate din politică sau din presă.
Ai ales în schimb, cu aceeaşi superioritate snoabă şi bazată pe te miri ce, să te informezi aproape exclusiv de pe Facebook, Twitter şi bloguri, din spusele şi viziunile trunchiate ale unora şi altora, nu din documentele şi articolele corecte care sunt şi ele pe internet, însă trebuie să ştii să le dibuieşti.
Poate că de aceea, până acum, ai ales să nu ieşi în stradă şi să nu strigi împotriva unor chestiuni cel puţin la fel de grave precum mediul înconjurător sau sfidarea legii în cazul Roşia Montană. Statul, justiţia şi politicienii români au tras apa peste noi mult mai des decât se pregătesc să o facă acum, într-un sat din Transilvania. Se scoate aur cu cianură şi în alte locuri din România. Se jupoaie munţii în Moldova de ani de zile. Se fură, se corupe. O ştii, dar ca dintr-un film la care poţi să ieşi din sală când vrei tu.
Nu te-a interesat. Nu a sunat la fel de apetisant şi cool precum „Uniţi, salvăm!”. Sau te-a interesat, dar nu ai ştiut pe cine să crezi, pe Facebook nu ţi-a explicat nimeni cam cum ar sta treaba de fapt.
Şi asta enervează pe mulţi care, altfel, îţi dau dreptate ţie şi prietenilor tăi, dar au o strângere de inimă când se uită la voi.
Acum, te-ai trezit. Ceva nu e în regulă cu ţara în care trăim. Realitatea în care funcţionezi, chiar dacă te fereşti de politică şi pragmatism social ca de dracul, nu poate fi cuprinsă în 140 de semne sau într-un status cu „feeling”. Politicienii sunt corupţi, nu respectă legile pe care ei înşişi le promovează sau le aclamează. Statul nu funcţionează, e un aparat greoi, însă la fel de flexibil la banii unei corporaţii, ca o piţipoancă atunci când simte miros de Audi sau Mercedes tunat. Bine te-ai trezit, dragă hipstere! Aşa e-n tenis, şi nu doar în România, ci peste tot în lume, într-un grad mai mult sau mai puţin ridicat.
Cred că te-ai lămurit şi singur de ce o mare parte a presei şi a politicienilor nu te iau în seamă pe tine şi protestele tale, ba chiar încearcă să le denigreze. Aş vrea să pricepi însă şi de ce oameni oneşti, care împart poate o parte din principiile pentru care strigi şi tu astăzi în Piaţă, zâmbesc trişti când se uită la tine.
Aceşti oameni care se uită la carnavalul anti-Roşia Montană nu sunt cumpăraţi şi nu sunt idioţi. Au mai văzut proteste, sunt informaţi şi nu au intenţii rele. Ei privesc însă la nişte zeci de mii tineri care deocamdată dau toate semnele că vor sfârşi cu protestul lor la fel cum au terminat-o şi sutele de mii de epigoni ai Occupy Wall Street. Doar cu o amintire cool.
Aceşti oameni se întreabă de ce îţi este greu să articulezi împotriva cui strigi. De ce nu te adresezi partidului sau politicienilor care au iniţiat şi promovat proiectul Roşia Montană. De ce, în loc să strigi în faţa Guvernului sau a Parlamentului sau în faţa casei unui politician, acolo unde se află decizia pe acel proiect, te plimbi prin cartiere, unde aduni surâsuri şi bezele de la ferestre. De ce nu spui clar, într-un manifest, împotriva a ce te-ai revoltat. De ce în două săptămâni, nişte băieţi şi fete deştepte dintre voi nu s-au adunat să-şi pună capul la treabă şi să facă auzite argumentele şi cererile voastre, coerent şi rece.
Unii, mai cârcotaşi, se întreabă ce ai face tu, hipstere, dacă ministrul de Interne ar considera într-o bună zi că nu mai eşti „ultra-civilizat” şi în „canoane” cu protestul tău şi va da ordin jandarmilor să disperseze mulţimea adunată “neautorizat”. Ai fi dispus să înduri prin ce au trecut cel mai recent tinerii turci, în Gezi Park?
Mişcarea Occupy Wall Street a sfârşit prin a fi cea mai cool şi hipsterească revoltă împotriva sistemului, din istoria recentă. A schimbat ceva? Nu. Absolut nimic. Nu a produs nimic pe scena politică, nu a sărăcit vreo corporaţie imorală, nu a schimbat vreo politică de stat. De ce? Printre altele, şi pentru că a avut un mesaj difuz, împărţit într-o mie de utopii şi cerinţe vagi, neînsoţite de soluţii. Pentru că mândria de a nu avea lideri autentici, care să canalizeze coerent aceste cereri a ajuns să le fie călcâiul lui Ahile.
Tu te-ai trezit târziu, după încercări penibile de a ocupa aule şi săli de curs de prin te miri ce facultăţi. Şi totuşi, le repeţi greşelile.
Primele semne că aşa este au apărut. În lipsa unei coerenţe din stradă, vă desluşesc cererile şi ideile diverşi analişti, sociologi sau activişti, pe Facebook sau pe blog. Spun ei în locul vostru ce gândiţi. E ca în comentariile acelea literare stupide, în care unii se străduiesc să arate ce a vrut autorul să spună. Extremişti ideologici de stânga sau de dreapta îşi poartă războaiele pe cârca voastră.
Semnul suprem: premierul Victor Ponta a ales deja cu cine ar vrea să vă discute poziţia. Pe Nicuşor Dan şi pe Remus Cernea. Te reprezintă ei?
Sper, dragă hipstere, că pentru mulţi din Piaţă nu e vorba doar de Roşia Montană, e mai mult, e ceva ce s-a adunat în toţi aceşti ani. Sau dacă vor retrage legea pentru Roşia Montană, te vei retrage şi tu la vreo cafenea sau ceainărie underground, unde să o arzi filozofic şi nepăsător ca şi până acum? Asta e tot?
Sau poate că de acum încolo nu vei mai spune dispreţuitor că nu votezi, că toţi sunt la fel şi că nu te priveşte ce face sistemul. Poate că te vei implica şi vei supraveghea şi altceva decât ce spun că e important liderii de opinie de pe Facebook, a căror autoritate e limitată la maximum 5.000 de „friends”.
Autor: Andrei Luca Popescu
Sursa: Gandul