Site icon gandeste.org

Doua urechi

Am, ca toata lumea, ca si dumneavoastra, doua urechi. Ele functioneaza. Prin ele imi vin zvonuri dinspre lume, idei. Imi vin idei despre lumea noastra, Romania. Despre trecutul, prezentul si viitorul ei.

Bunaoara, dinspre urechea nr.1 (caci nu vreau sa-i dau culoare politica zicand ca e de stanga ori de dreapta) imi vine ideea ca acest teritoriu al nostru a fost populat, de foarte multa vreme, de un mare popor care a dezvoltat o civilizatie si o cultura deosebita, prima din lume, si din care se trag multe alte popoare si semintii, dupa unii toate popoarele europene, dupa altii si popoare din Orientul Apropiat, dupa al treilea chiar Inzii. Tablitele de la Tartaria au o vechime foarte mare, sunt dinaintea scrisului sumerian, ca si cele de la Sinaia. Populatia traca izvodita aici vorbea o limba din care aveau sa derive celelalte limbi europene, intre ele neaparat latina, dar si greaca si germana. Era aici un eco-climat special, care a permis aparitia vietii sociale a omului inaintea oricarei alte regiuni europene, lucru atestat arheologic de savanti cu reputatie. Noi eram, cum s-ar zice, protocroni in toate! Noi nu putem fi proto-protocroni integrali pe vremea lui nea’ Base, cand am devenit democrati. De ce nu stie nimeni limba daca, dar o stie pe cea romana? Simplu: fiindca cea romana e cea daca, usor degenerata! Am avut un imperiu stralucit si proteic!

Cealalta ureche, nr.2, imi spune ca ne-a luat gaia, ca n-avem cum sa ne mai redresam, fiindca ne-am instrainat toate parghiile economice, am dat pe mai nimic toate zacamintele si fortele de productie, suntem cu totul in jugul european si american care face cu noi ce vrea, ne comanda toti pasii, ne beleste, ne nenoroceste. Nu numai ca avem o rata mare de datorie pe cap de locuitor, mai mare decat venitul curent si deci imposibil de platit, dar nici acest venit, fie el salarial si garantat, nu va mai putea fi platit dupa o scurta vreme, caci prin somaj baza de impunere scade, venituri pe seama Statului nu prea se mai realizeaza, in schimb obligatiile cresc. Noi am ruinat prin rea gospodarire si prin descurajarea producatorului mic si mediu tot ce putea sa produca venituri si ne-am impaunat cu o crestere falsa, rezemata pe consum si pe credit. Am ruinat de asemenea agricultura, resursa majora a tarii, facand-o prea putin operanta si rentabila pentru micul proprietar agricol, dupa ce ajunsesem la forme de mare exploatare.

Urechea nr.1 zice: “Am fost pentru Europa cel mai important granar, iar viile erau de o abundenta coplesitoare, proba ca au mai trebuit desfiintate. Ne intindeam cu imperiul nostru din Boemia pana la Bug si Nipru, limba noastra se vorbea peste tot. Zamolxe era cea mai luminoasa capetenie dintre zei, n-avea vicii ci doar intelepciune pitagoreica si o doctrina extraordinara, din care, vai, nu stim mare lucru. Pe pamantul fertilizat de el s-a asezat cu usurinta crestinismul cel mai pur, caci insusi Sfantul Apostol Andrei l-a propovaduit”.

Urechea cealalta zice: “Din cauza mizeriei si a lipsei de orizont cu adevarat religios, delincventa a crescut uimitor in Romania luand forme aberante ca: injunghieri de frate sau copil, violari de batrana, atac armat cu cagula la cate o casierie, sustrageri de armament din dotare, ingroparea de viu a colegilor de afaceri, totul pe fondul unei retele compacte de evaziuni si fraude zilnice”.

Urechea cealalta zice: “Avem cea mai buna apa minerala din lume si cateva colturi cu un climat profund regenerator. Am avut centre mistice oculte la Babele si Omul, dar si in Ceahlau, de unde au izvorat puteri speciale, metanoice. Am avut o legatura profunda cu India antica, in Ramayana se povesteste, dupa un autor, de orasul Brasov. Pietrele lui Solomon sunt un loc demult sfintit, iar tara se poate numi pe drept cuvant Gradina Maicii Domnului, asa intesata de procesiuni cum este!”.
Urechea nr.2 zice: “Tara, ravnita de multi, e pe o treime cumparata cu forme legale de straini, italieni, unguri, evrei, arabi. Evreii vor sa-si faca aici o a doua patrie, nefiind prea siguri de cea dintai. Dar si olandezii vor, si italienii, fiindca incalzirea planetei le va invada teritoriul cu apa. Aici fiind belsug de izvoare potabile si panza freatica abundenta se va face paine pentru toata Europa de catre colonistii italieni veniti in Baragan ca proprietari. Va veni si un lot masiv de chinezi. Evreii capitalisti sunt deja din abundenta. Arabii au pus mana pe paduri, in concurenta cu ungurii care pun mana pe tot ce pot, vaicarindu-se ca sunt discriminati. Limba romana se mocirleste, gestiunea romana falimenteaza”.

Pas de mai intelege ceva! Amandoua urechile duc la creier, care s-a baiguit de tot!

Paul Everac
sursa: cronicaromana.ro

Exit mobile version