A. Problema pădurilor devastate în România este imensă, semnalată de un deceniu de presă, de Curtea de conturi care estima paguba din defrişări la vreo 5 miliarde de euro, ba chiar şi de Valeriu Zgonea care se trezea în al doişpelea ceas că businessul austriecilor (cu garanţii de stat timp de zece ani!) e dubios. Devastările au legătură cu astfel de combinaţii din retrocedări dar şi cu pasivitatea autorităţilor române (şi a DNA-ului) în faţa înfloririi businessului cu lemn brut sau minim prelucrat.
Schweighofer, Kronospan şi Egger, companii austriece de prelucrare a lemnului, au avut anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 1 mld. euro, dublă comparativ cu 2009.
Schweighofer, Kronospan şi Egger, companii austriece care controlează prelucrarea lemnului din România, au ajuns în 2013 la afaceri cumulate de 1 mld. euro din vânzarea de cherestea şi alte produse din lemn, din care mai bine de jumătate merge la export.
Producţia de cherestea în 2013 a fost de circa 5 milioane de metri cubi, faţă de 1,4 mil. metri cubi în 2000.
Schweighofer a avut o cifră de afaceri de 470 mil. euro şi un profit de aproape 100 mil. euro anul trecut, rulajul Kronospan Sebeş este de aproximativ un sfert de miliard de euro cu pierderi de 0,3 mil. euro (în 2012), iar Egger a făcut anul trecut afaceri de 209 mil. euro cu un profit de 14 mil. euro (în 2013).
Cele trei companii cumpără lemn de la Romsilva şi alţi proprietari de păduri şi fabrică cherestea, PAL (plăci aglomerate din lemn) sau alte plăci pe care le vând către producătorii de mobilă sau la export. Puterea lor este atât de mare încât au fost acuzaţi şi de controlul preţurilor în 2005. (sursa)
Să poţi dezvolta fără probleme un astfel de business ne arată nu doar profunzimea corupţiei, ci şi cît sînt de marginale scandalurile de pînă acum. O fi important că sînt prinse în panou figuri de oameni politici. Cu abuzul economic eficient şi semi-anonim mai avem de lucrat. Există o deformare ideologică din care DNA-ul îşi revine uneori (vezi Microsoft, dosar ieşit după presiuni dinspre americani înspre noi; vezi şi Lukoil prilejuit de noua aşezare geopolitică): anume că nu te atingi de investitori strategici.
B. Ideea în sine a retrocedărilor – susţinută de toate elitele fine şi de diverşi luptători anticorupţie care sperau să reinventeze o clasă capitalistă interbelică exact aşa cum o găsiseră anii ‘40 – a fost una dintre cele mai mari aberaţii ideologice ale anilor 90-2000. În loc să se găsească soluţia despăgubirilor cu un plafon maxim, cum s-a întîmplat în mai tot blocul estic, elitele politice româneşti au vrut să şteargă 50 de ani din istorie: şi au obţinut o nouă lungă serie de abuzuri. Abuz ar fi fost şi dacă retrocedările ar fi mers brici, fără intermedierea mafiilor de avocaţi samsari etc. Dar ăştia nu puteau sta deoparte în faţa unei plăcinte atît de mari. Acesta nu e decît un nou episod din ravagiile unei filozofii complet aberante.
Autor: Costi Rogozanu
Sursa: Vox Populi