Dupa trei ani de „ancheta”, DNA a inchis cauza privind posibile fapte de coruptie comise la compania Transgaz, unde director este fratele Laurei Kovesi, Sergiu Lascu. Parchetul anticoruptie a dispus clasarea in cazul infractiunilor de abuz in serviciu si fals. Pentru fapte care nu sunt de competenta DNA, s-a hotarat declinarea si disjungerea dosarului. Culmea, cauza a fost trimisa in orasul lui „tata Lascu”, la Parchetul Judecatoriei Medias.
Ceea ce era de asteptat sa se intample, s-a intamplat! Unul dintre cele mai sensibile dosare pentru sefa DNA Laura Kovesi a fost inchis de DNA. Ne referim la celebrul dosar Transgaz, deschis in 2014, dupa ce Corpul de control al premierului Victor Ponta a sesizat parchetul anticoruptie privind comiterea unor posibile fapte de coruptie la aceasta companie. O companie unde director a fost si este chiar fratele Laurei Kovesi, Sergiu Lascu.
Astfel, dupa aproximativ trei ani de „ancheta”, timp in care nu s-a depasit faza „in rem”, DNA-Alba Iulia a decis clasarea cauzei in ceea ce priveste posibilele infractiuni de „abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, „fals intelectual”, „fals material in inscrisuri oficiale” si „uz de fals”. Pe de alta parte, parchetul lui Kovesi a dispus disjungerea si declinarea dosarului in cazul infractiunilor ce nu tin de competenta DNA. Culmea, cauza a fost declinata in la Parchetul de pe langa Judecatoria Medias. Adica, la parchetul care vreo 20 de ani a fost condus de Ioan Lascu, tatal sefei DNA Laura Kovesi si a directorului de la Transgaz Sergiu Lascu. Potrivit unui raspuns acordat de DNA pentru Lumeajustitiei.ro, masurile de mai sus au fost luate in 19 decembrie 2016.
Fratele Sergiu si prietenul lui tata Lascu
Dosarul privind posibile fapte de coruptie comise la compania Transgaz a fost inregistrat la DNA in martie 2014, dupa ce Corpul de control al premierului de la acea vreme, Victor Ponta, a trimis la parchetul lui Kovesi „Raportul de control privind verificarile efectuate la Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Medias”. Corpul de control al prim-ministrului a acuzat un imens jaf din bani publici, raportul fiind de fapt un veritabil rechizitoriu.
Mentionam la inceputul articolului ca dosarul „Transgaz” este considerat ca fiind sensibil pentru sefa DNA Laura Kovesi. Asta intrucat fratele lui Kovesi, Sergiu Lascu, a ocupat functia de director la Directia Tehnologia Infiormatiei si Comunicare de la Transgaz chiar in perioada in care s-ar fi comis faptele descoperite de Corpul de control al prim-ministrului.
De asemenea, mai trebuie tinut cont de un alt personaj extrem de interesant. Florin Muntean, fost director la Transgaz, care apare in raportul Corpului de control. Un personaj despre care fostul senator Valer Marian dezvaluia ca este cel mai bun prieten al lui Vasile Blaga, dar si bun prieten al tatalui Laurei Kovesi, fostul procuror Ioan Lascu. Nu in ultimul rand, Valer Marian a dezvaluit ca Florin Muntean si Vasile Blaga ar fi fost implicati chiar in numirea Laurei Kovesi in functia Procuror General al Romaniei, in 2006, pe cand avea doar 33 de ani si doar 3 dosare la activ, asa cum Traian Basescu a dezvaluit.
Autor: George Tarata
Sursa: Lumea Justitiei