Site icon gandeste.org

Documentar canadian despre efectele vaccinurilor: “Linişte, se vaccinează!”

Documentarul „Linişte, se vaccinează” a fost realizat în anul 2009 de către Oficiul Naţional al Filmului, din Canada, împreună cu televiziunea Planete. Oficiul Naţional al Filmului este subordonat Guvernului de la Ottawa. În România, din cauza părinţilor care refuză să-şi vaccineze copiii, Ministerul Sănătăţii pregăteşte o lege coercitivă pentru a forţa creşterea ratei de vaccinare.Astfel, părinţii vor risca amenzi dacă refuză vaccinarea copiilor. O dezbatere reală asupra necesităţii şi a efectelor secundare a vaccinurilor nu a fost pusă în practică de către autorităţi.




Cu numele alternativ „Lovituri în întuneric”, documentarul nu îşi propune să conteste principiul vaccinării, dar prezintă o colecţie de oameni de ştiinţă, medici şi biologi, care explică descoperirile făcute în ceea ce priveşte vaccinurile. De asemenea, profesori şi pediatri îşi exprimă punctul de vedere.

Principalul punct atins de documentar e acela că au existat studii asupra impactului, pe termen lung, al vaccinelor. De-a lungul vremii, oameni de ştiinţă din toată lumea au cercetat cauzele exploziei bolilor care afectează dezvoltarea copiilor şi au ajuns, într-un fel sau altul, la vaccin.

Cu filmul „Linişte, se vaccinează”, Lina B. Moreco (realizatoarea) pictează un tablou tulburător al unei probleme care afectează întreaga societate, denunţând inactivitatea autorităţilor sanitare. Filmat în Quebec, Franţa şi Statele Unite, documentarul subliniază amploarea fenomenului efectelor secundare ale vaccinurilor.

În România, din cauza părinţilor care refuză să-şi vaccineze copiii, Ministerul Sănătăţii pregăteşte o lege coercitivă pentru a forţa creşterea ratei de vaccinare.

Astfel, părinţii vor risca amenzi dacă refuză vaccinarea copiilor. O dezbatere reală asupra necesităţii şi a efectelor secundare a vaccinurilor nu a fost pusă în practică de către autorităţi.

 Sursa: Ganduri din Ierusalim

Exit mobile version