Unul din cinci parlamentari recunoaşte public faptul că are sau a avut afaceri cu instituţiile publice. Dacă-i luăm în calcul şi pe demnitarii care au încheiat contracte cu statul prin interpuşi (deci nu sunt la vedere), aflăm, în linii mari, din ce este compusă în realitate activitatea de zi cu zi a unui politician. Cât înseamnă politică şi cât înseamnă interes personal?
Potrivit unei analize realizate de site-ul independent blogulparlamentarului.ro, nu mai puţin de 81 de deputaţi şi senatori din România au încheiat, prin firmele la care sunt acţionari – ei sau membrii familiei -, afaceri cu primării, consilii judeţene sau alte instituţii ale statului. Numai în 2010 valoarea totală a acestor contracte s-ar fi ridicat la 316 milioane euro. Interesant este că, potrivit calculelor publicate de sursa menţionată, 30 dintre parlamentarii de la toate partidele au făcut afaceri cu instituţii publice chiar din colegiul electoral în care au fost aleşi. Această situaţie se bazează exclusiv pe declaraţiile de avere şi de interese ale demnitarilor, documente care sunt postate pe site-urile celor două Camere ale Parlamentului.
Datele despre care vorbim acum nu-i includ însă şi pe primarii, prefecţii sau preşedinţii de consilii judeţene, care, la rândul lor, fac afaceri în care este implicat banul statului. Nu-i includ nici pe şefii de servicii descentralizate care au prieteni sau rude ale căror firme încasează bani din diferite servicii prestate pentru respectivele instituţii. De asemenea, nu sunt cuprinşi în aceste statistici nici directorii firmelor de stat care dimineaţa administrează averea statului, iar după-amiaza se ocupă de afacerile ridicate, culmea, exact din praful şi pulberea în care se scufundă companiile publice.
Acesta este, în general, tabloul complet al afaceriştilor care pun mâna pe contractele publice din România. Există şi excepţii, dar, cu siguranţă, acestea nu sunt relevante.
Relaţia mult prea strânsă dintre politicieni şi banii statului are un efect devastator asupra societăţii româneşti. De ce?
# În primul rând, duce la lipsa credibilităţii clasei politice de la toate nivelurile. Vezi reacţiile extrem de ostile ale populaţiei la apelurile la solidaritate făcute de membrii Guvernului în ultima perioadă.
# Afacerile dintre politicieni şi instituţiile publice sunt de regulă păguboase pentru acestea din urmă. Un fost parlamentar şi actual prefect a încheiat mai multe contracte cu un spital din judeţ, vânzând acestuia mobilier şi aparatură electrocasnică la preţuri mult mai mari chiar şi decât cele din propriul magazin. Credeţi că respectivul spital îşi permitea să arunce banii pe astfel de achiziţii?
# Clientela politică sufocă orice concurenţă corectă. Cum ar putea o firmă serioasă, cu servicii şi preţuri avantajoase să câştige competiţia cu parlamentarul sau prefectul care face jocurile politice în zonă?
# Când mai au timp să facă politică oameni care stau toată ziua cu telefonul la ureche ca să aranjeze contracte pentru propriile firme?
În urmă cu câţiva ani, în timpul regimului Voronin din Moldova, circula un banc legat de bogăţia imensă în care trăia familia prezidenţială. Soţia preşedintelui s-ar fi plimbat prin Chişinău şi ar fi întrebat de fiecare dată când remarca o fabrică sau o clădire de birouri impunătoare: „A cui este această investiţie?”. Cum invariabil primea acelaşi răspuns: „Oleg Voronin”, femeia s-ar fi enervat şi la un moment dat a exclamat: „Doar fiul nostru munceşte în ţara asta?”.
România nu este departe de Moldova din acest punct de vedere. Aşadar, nu avem decât să ne enervăm acum şi noi când vedem declaraţiile de avere ale demnitarilor: „Doar politicienii muncesc în ţara asta?”.
Autor: GABRIEL BEJAN
Sursa: Romania Libera