Trebuie întâi să rezolvăm criza liderilor economiei şi a societăţii civile.
Până acum credeam că avem doar o criză economică. Oare e adevărat? Oare alături de criza economică mai este o altă criză profundă prin care trece acum România şi care are efecte mari asupra crizei economice? Să ne uităm la câţiva factori: economia românească joacă după nişte reguli: cadrul legal şi fiscal. Cine creează, modifică sau influenţează acest cadru? La nivel de legislaţie, care afectează strict o verticală, o industrie, lobby-ul a început să funcţioneze (ca în economiile mai mature) încă de acum zece ani. Dar la nivelul legislaţiei generale (de exemplu, TVA, regimul PFA, microîntreprinderi, spaţiul contribuţiilor sociale, al impozitelor pe muncă etc.), lobby-ul funcţionează prin negocierea patronat-sindicate-puterea politică-societatea civilă. Iar patronatele lipsesc ca influenţator adevărat. România are un gol în acest moment la nivelul „liderilor“ economiei, al celor care trăiesc şi înţeleg cu adevărat economia de piaţă şi care să fie şi conducători la nivelul întregii industrii sau economii. Aşadar, cadrul legal şi fiscal după care joacă întreaga economie de piaţă e 90% decis de puterea politică.
Pe de altă parte, statul prin tot ce este controlat de el (prin urmare, puterea politică), fie că e vorba de ministere şi de instituţiile din curtea lor, de instituţii de administraţie centrală sau locală, de agenţii, societăţi naţionale etc., face achiziţii undeva între 25% şi 40% din totalul achiziţiilor din România. Estimez că aceste achiziţii sunt făcute în proporţie de cel puţin 60% de la organizaţii din economia privată, ceea ce înseamnă că economia privată e puternic ancorată în „afacerile“ statului şi, astfel, puternic influenţată de starea financiară a acestuia. Statul, prin toate instituţiile sale, e clientul numărul 1 al economiei private româneşti. În sfârşit, statul nu e condus de tehnocraţi, ci de puterea politică. Politizarea merge până la nivelul directorilor de şcoală şi al inspectorilor, acolo unde ar trebui să existe specialişti, nu reprezentanţi politici. Pe de altă parte, finanţele statului trec printr-o criză profundă, construită în timp de grupurile politice care s-au perindat la conducerea României. Pentru a-şi petici nevoile, puterea politică pune în practică, în hăţişul de instituţii şi legi create tot de clasa politică, soluţii care peticesc temporar într-un loc şi, în schimb, înfundă pe termen scurt economia privată. Iar propriile mari probleme rămân nerezolvate. În toate marile economii ale lumii, statul a intervenit decisiv în efortul de a scurta criza economică. Criza calităţii clasei politice e o criză de fond, care nu va fi rezolvată înaintea trecerii crizei economice. Efectele ei s-au adunat într-un bulgăre de zăpadă, care acum face ravagii şi va continua să facă. Din păcate, criza aceasta e insoţită de o criză şi mai profundă, pe care aş numi-o criza „influenţatorilor“.
E vorba de criza elitei societăţii civile, a liderilor ei angajaţi pentru binele societăţii. Dar neangajaţi politic, independenţi de clasa politică. Şi mai e criza liderilor economiei, vidul de mari personalităţi din economie, neimplicaţi politic, care să fie pentru verticalele în care acţionează lideri cu o mare influenţă, lideri ai economiei care să se implice în schimbarea domeniului lor sau a întregului cadru în care funcţionează economia. Din păcate, problema puterii politice nu poate fi rezolvată înainte de rezolvarea problemei conducătorilor industriei şi a societăţii civile. Puterea politică nu se „autoreglează“, nu are conştiinţa „binelui societăţii“, schimbările din cadrul ei cred că pot fi determinate doar prin influenţa din exteriorul ei şi prin alegeri locale şi generale. Prin urmare, trebuie întâi să rezolvăm criza liderilor economiei şi a societăţii civile. Care apoi să influenţeze schimbarea clasei politice, a cadrului legal şi fiscal în care economia se mişcă.
Florin Taples
sursa: capital.ro