Site icon gandeste.org

Dinu Giurescu, de 1 Decembrie: “De 25 de ani nu facem decât să destrămăm ideea naţională!”

Academicianul şi istoricul Dinu C. Giurescu a declarat că ziua de 1 Decembrie înseamnă împlinirea unui program întreg de luptă politică şi socială, însă de 25 de ani nu facem decât să destrămăm ideea naţională şi ideea de stat.

“De 25 de ani nu facem decât să destrămăm ideea naţională, ideea de stat. Facem tot ce putem ca să desfacem unitatea naţională, nu să o întărim”, a declarat Dinu C. Giurescu, potrivit Mediafax.

Acesta consideră că organizarea evenimentelor dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României, anul acesta, lângă Palatul Parlamentului trimite cu gândul la “un regim democratic care face totul să destrame această unitate”.

“Important este cum percepe populaţia, opinia publică ziua de 1 Decembrie. Că o facem lângă Palatul Parlamentului sau la Arcul de Triumf, tot aia este. Atât doar că Arcul de Triumf simboliza chiar unitatea naţională, pe când Palatul Parlamentului simbolizează un regim democratic care face totul să destrame această unitate”, a spus istoricul.

El a precizat însă că ar putea fi făcute mai multe lucruri, astfel încât percepţia românilor cu privire la ziua de 1 Decembrie să se îmbunătăţească.

“Să se înceapă întâi cu manualele şcolare, cu manualele de istorie, care sunt alcătuite după şabloane venite din alte ţări. Manualele de istorie nu-ţi redau istoria României, ele redau nişte generalităţi, societate, dezvoltarea oraşelor. Sunt nişte şabloane stabilite în Vest pe teme generale şi care au fost reluate de ai noştri, nu ştiu de ce. Nu ştiu care au fost capetele grozave care au imaginat că aşa se învaţă istoria României. Deci primul lucru să începem cu învăţământul, care să dea o altă imagine istoriei proprii. Şi după aceea presa să dea atenţie suficientă marilor sărbători, nu în sensul patriotard, cum s-a dat înainte de ’89, ci în adevăratul lor înţeles. 1 Decembrie este unitatea naţională, este ziua când s-a împlinit un program întreg stabilit încă de la 1848 de revoluţionari, care au visat la o Românie aşa cum s-a creat ea în 1918, peste hotarele atunci existente”, a mai spus Dinu C. Giurescu.

Sursa: Antena3.ro

Exit mobile version