Dar nu vin în vizită de prietenie, ca turişti, cu ajutoare sau cu bani! Nicidecum. Ci vin cu băţul, ca să-şi altoiască peste cocoaşa slugile neascultătoare da p’acilea pa la noi! Sigur că băţul este doar o figură de stil. Cu băţul, ba nu, cu părul şi cu tancurile veneau cândva komisarii sovietici.
Dar ce mi-e unul, ce mi-e altul! Că-i american sau sovietic, komisarul este aceeaşi unealtă a stăpânului, care trebuie să facă ordine prin colonii. Da’ nu ştiu de ce, mie, uneia, ăştia din zilele noastre îmi par chiar mai răi decât aia de demult.
Vâşinski venea şi bătea cu pumnul în masă, iar slugile tremurau şi făceau pe ele de frică. Komisarii moderni s-au rafinat. Ei nu se manifestă violent. Sunt educaţi, rigizi, au un zâmbet îngheţat pe buze, uneori poartă şi fusta, dar sunt mai cruzi şi mai nemiloşi decât oricine. Au ordinele la purtător. Ei se amestecă în toate, scormonesc prin gunoaie, se uită şi-n farfuriile noastre şi ne dictează ce să mâncăm, ba ni se vâră şi-n aşternut şi ne comandă ce şi cum. Ei nici nu ne consideră oameni, măcar “o gloată ineptă” (cum ne “gratula”, mai deunăzi, un slugoi obraznic pe nume Baconski), ci doar nişte cifre. Atât. Nişte cifre fără viaţă şi neînsemnate.
Madam komisar Nuland, am o singură întrebare: i-ai dat măcar una după ceafă, aşa, neprotocolar, tartorului din deal? S-o fi făcut numai pentru satisfacţia oamenilor din stradă, care îl “aclamau” pe nestimatul impostor…
Foto: Alte vremuri, alţi oameni, aceleaşi năravuri – doi komisari de tristă faima, Vâşinski şi Nuland
Autor: Coni Similea
Sursa: Virgil Iordache