Băncile reprezintă, aș zice, înțelese din această perspectivă, o punte de legătură între munca trecută (depozitată de deponent) și munca viitoare (cheltuită anticipat de debitor)
Vulnerabilitatea băncilor constă tocmai în nesiguranța că debitorii vor mai avea (și cât vor avea) de muncă în viitor. Și această temere este pe deplin justificată dacă ținem cont că tehnologizarea prin investiții, recomandată asiduu de instituțiile europene, înseamnă eficiență, iar eficiența e determinată de reducerea cheltuielilor cu munca vie, adică reducerea cheltuielilor salariale. Dilema și frica omului în viitor va fi locul de munca. În aceste condiții, situația socio-politică va deveni una a instabilității, a fricii, a stresului sau a rebeliunilor duse până la violență.
Băncile, și o dată cu ele rezervele stocate de deponeții, cei care-și conservă munca sub forma depozitelor, stau pe un butoi cu pulbere. Definția cea mai corectă și mai profundă a banilor mi se pare aceea de “creanțe asupra societății”. Or, băncile tocmai pe atragerea (de la deponenți) și comercializarea (către clienți) acestor creanțe își bazează întreaga activitate.
Gestionarea acestor “creanțe asupra societății” (banii) este esența activității băncilor
În goana lor după profituri și salarii mari, dar și din nevoile de asigurare a unei turații normale a mecanismelor economice, creditarea “mușcă” prea mult din viitor, din munca viitoare; și încă dintr-un viitor din ce în ce mai puțin sigur.
Raportul bancă/debitor riscă să devină o nouă formă de sclavie. Și acum nu vorbim numai de o sclavie a individului pur și simplu, ci putem vorbi de o sclavie în care sunt aruncate popoarele, națiunile.
Sistemul bancar este un sistem ticăloșit
Cum peștele de la cap se împute, Banca Națională este ticălosul care tronează maiestuos peste ticăloși.
Ce reproșez eu băncilor ? Nu reproșez că atrage depozite cărora nu le asigură o dobândă nici cât să acopere inflația, sau că acordă credite (care devin active ale băncilor) în baza pasivelor rezultate de pe urma depunerilor. Ceea ce reproșez este caracterul aventuros al întregii activității bancare.
Aventurismul bancar este definit atât de termenul lung de derulare a contractelor de credit, dar și din cauza că ratele de rambursare reprezintă o pondere prea mare din salariul clientului care a făcut un împrumut.
Dacă Banca Națională și-ar fi folosit într-un mod judicios pârghiile de care dispune, respectiv rezerva minimă obligatorie a numerarului băncii, precum și o evidență strictă a debitorilor în așa fel încât ratele clienților băncilor să nu aibă o pondere mai mare de 30% din salariul clientului, atunci nu s-ar fi ajuns la situația disperată de acum; și nici n-am fi ajuns cu prețurile din imobiliare așa de mari în raport cu salariul românului …
Autor: Constantin Chitu
Sursa: Anti Mafia